OLEKSA VLIZKO

                 (1908-1934)
 

     DOC

În încordarea
umerilor
brațelor
în docuri zbârnâie ruginite
nervoase
otgoane,
manometre și energii înzecite,

în haos
de romburi,
coarde,
elipse
și sfere,
palpând oamenii cu
milioane de atmosfere.

Fier.
Fontă.
Al granitului strigăt spasmodic,
dement.
Lanțuri ruginite.
Cazane.
Cisterne.
Ciment.

Însuși satan cel negru
murdar ca un copleș prizărit,
asurzit
de căderea-i în cursă
scuipă
peste parapet,
peste zid!

     SARCASTICĂ

și iar unduiește romantismul
în ochii junilor
beznă albastră

      
ca o reproducere după tabloul
unui hahol medieval
când toți purtau moț
când își sfințeau cuțitele pe tocilă
și nu se știe –
dușman era? –
frate era? –
înțelesul sensu-n vodcă
înecându-l
arzând totul
dându-le la moacă „jidanilor”
și sângele curgea
din tunuri
însă urmașii s-au potolit...
prin urmare
au crescut nepoții –
puțin de regretat –
meșteri-pâslari
în însutiți șalvari –
mucoșii
mamei lor
ce s-au mai plimbat prin „popor”
triști subsuoară
cu volume de parodii
despre tăria
brațului străbun

1927

     LUI M. SEMENKO

Sunt un negru din Africa. Scriu la Pisa
Pornografiza despre Polinezia.
Nu vă lăsați pe tânjală – fără-a obosi:
Oriunde ați fi – nu încetați a mă citi.


     *  *  *

A plecat în zbor
înlăcrimata Leda
peste îndepărtate crânguri înzăpezite
și deja nu mai miros a miere
ale tale
reci săruturi. Acesta-i
începutul sfârșitului
o, iubito
o, necruțătoare durere!
Aceasta în veci va rămânea
cea mai nobilă rană
în anii amintirilor ruginii.

1930

Traducere și prezentare: LEO BUTNARU ............

mai mult....