Paul Aretzu

                           Paul Aretzu 2

 

 

 

                         PAUL ARETZU
                

      O STRĂLUCITĂ IZBÂNDĂ A SONETULUI

                                              
            


      Sonetul, practicat de aproape o mie de ani, neafectat de trecerea timpului, este o demonstrație de obținere a libertății ideii, în condițiile unor restricții formale. Este, totodată, o aspirație continuă spre perfecțiune. În el trebuie să concorde conținutul și forma, beneficiind de muzicalitatea sistemului de rime (chiar numele său însemnând sunet, cântec). Se bazează pe reguli ale simetriei, ale acumulării, dar și ale reflectării contrastante.
      Există două prototipuri: cel italian sau petrarchist (folosit ca model și de francezi, prin Pierre de Ronsard) și cel englezesc sau shakespearian. Literatura română are și ea o bună tradiție în acest sens, autorii de sonete fiind scriitori importanți, precum Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Mihai Codreanu, Vasile Voiculescu, Victor Eftimiu, Tudor George, Adrian Munteanu ș.a. Privilegiul sonetului este acela că nu este dependent de conjuncturi, de direcții sau curente literare, de mode, menținând o tradiție adaptabilă exigențelor estetice moderne. De regulă, sonetele sunt poeme unitare, dar pot forma și cicluri legate, ca în cazul Sonetelor către Orfeu ale lui Rainer Maria Rilke.
      În textul care precedă volumul său Vis și abis (Editura Mușatinia, Roman, 2018, cu o fișă biobibliografică și cu o selecție de referințe critice), Mihai Merticaru face o elegantă și elocventă prezentare a sonetului – regele poeziei. Respectă el însuși canoanele consacrate: endecasilabul, ritmul iambic și succesiunea rimelor. Măiestria sa constă însă în flexibilitatea și expresivitatea textului și în folosirea unor rime rare, imprevizibile.

          
      Poetul este un cultural, imprimând poemelor o încărcătură rafinată: 14 sonete sunt dedicate preumblărilor prin Paris. Metropola este strălucitoare, loc atrăgător, deopotrivă fast și corupător, adăpostind patrimoniul spiritual al lumii: „Zi și noapte, Parisu-i feerie,/ Un ocean de culori și de lumină,/ Izvor de încântare deplină,/ Cu-o mie de ispite te îmbie.// Lucrare satanică sau divină/ Te transpune în altă galaxie,/ Cu sadism te ucide și te-nvie,/ Iar surprizele nu se mai termină.” (Parisul I). Sunt evocate mari personalități, obiective celebre, emblematice. Parisul este locul metamorfozelor, al speranțelor, al iubirilor, al învierilor succesive, al contrastelor: „Le Pont-des-Arts e-o parte din Paradis,/ La Place de la Concorde, aur, lumină,/ Le Tour Eiffel, zbor rebel al unui vis,// Le Palais Garnier, miracol concis,/ La Sacré-Coeur, turiștii se închină,/ La Moulin-Rouge, petrecere divină.” (Paris VI). Voiajul este unul imaginar, livresc, determinându-l pe scriitor să-și recunoască, înainte de orice, fidelitatea pentru orașul natal: „Strălucirea ta e prea orbitoare,/ Mie îmi ajunge palidul soare,/ Seducătoru-ți apel e prea viclean,// (Nu accept, deși refuzul mă doare)./ Je regrette, nu te suport, ești prea tiran,/ Rob nu vreau să-ți fiu, rămân ce-am fost, pietrean!” (Paris XIV).
      O temă, indispensabilă, este cea autoreferențială. Poetul consideră propria-i trudă mai mult decât o pasiune – o jertfă: „M-ai răstignit pe-o cruce de cuvinte”. Muza se dovedește însă capricioasă, nestatornică: „Taman când ajungeai la o răscruce/ Și-ai fi avut nevoie de-o îndrumare/ Să știi poteca încotro te duce,// Atunci vedeai cum țandăra îi sare,/ Misiei nobile îi punea cruce/ Și cu năduf sufla în lumânare.” (Sonetul unei muze). Deși tratată cu ironie, ea are puteri discreționare, impunându-și voința: „Deloc, ambiția-i nu-i reținută,/ E tot mai sigură de victorie,/ Uitând că slava e iluzorie/ Și recunoașterea, statuie mută.// Nu contenește-un pic să mă provoace./ Ca să-și atingă suprema-i dorință,/ De la o vreme e tot mai locvace,// Un spin în inimă mereu îmi coace,/ A auzit, scumpetea de ființă,/ Că arta se naște din suferință.” (Sonetul muzei ambițioase).
      Cele mai multe texte sunt dedicate iubirii, prezentă în diverse ipostaze. Poate fi armonie perfectă, contopire pe un drum nesfârșit: „Să fim doar unu până la vărsare,/ Având drept țintă un punct de pe zenit,/ Superba clipă și-o înflăcărare// Cum sfârșitu-n alt început răsare./ Aromească-ne cu-n dor nemărginit/ Fascinația zării de infinit!” (Sonetul unicității). Iubita este adorată, idealizată, întrunind toate calitățile, „Euritmie cu chip de femeie”: „Știi că iubire-i soră cu orbire/ Mister, mirobolantă alchimie./ Esența dragostei un fel de mir e// Și se-nscrie în a legilor fire.” (Sonetul unei magii).  
     Poetul împărtășește, mai mult formal, filosofia hedonistă a lui Omar Khayyam, de prețuire a plăcerilor vieții. Celebrează însă iubirea ca eveniment sacru, de încununare a existenței: „Curg dinspre fire valuri de dorințe,/ Arderi cumplite topite-n sintaxă/ De flăcări violete și credințe,// Nimeni, fericirea nu ne-amenințe!/ Iubirea, a Universului axă,/ Inimi două,-n sublimă parataxă.” (Sonetul sublimității)............

mai mult.....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Mariko Sumikura] [Eugen D. Popin] [Paul Leibovici] [Virgil Diaconu] [Dan Danila] [Andrei Zanca] [Gheorghe Simon] [Radu Ciobanu] [Rodica Grigore] [Magda Ursache] [Madalina Barbulescu] [Vianu Muresan] [Andrei Zanca II] [Gheorghe Simon I] [Nicolae V. Sarbu] [Dorian Obreja] [Mihai Posada] [Remus V.Giorgioni] [Rabindran. Tagore] [Ioana Diaconescu] [Ion Haines] [Liliana Danciu] [Alexandru Jurcan] [Mircea Petean] [Dan F. Seracin] [Adrian Munteanu] [Anca Sirghie] [Alexandru Cazacu] [Dragos Niculescu] [Mircea Pora] [Tanikawa Shuntaro] [Mihaela M. Stroe] [Dan Iancu] [Dana Gheorghiu] [Miruna Carp] [Werner Goebl] [Ruxandra Niculescu] [Paul Aretzu] [Dan Chiriac] [Ovidiu Bufnila] [Victoria Comnea] [Victor Ravini] [Constantin Stancu] [Angela Burtea] [Mihai B. Bujenita] [Icu Craciun] [Petre I. Cretu] [Gheorghe Grun] [Florin Logresteanu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]