Paul Auster

 

                   Paul_Auster -web

                                    

              PAUL AUSTER
                     

                                            
                          Nopţi albe
                                                                                                                        
                      

     Nimeni aici,
     Şi trupul spune : orice e spus
     Nu trebuie spus. însă nimeni nu este
     Deasemenea un trup, iar ce spune trupul
     Nu aude nimeni
     Decît tu însuţi.

     Ninsoare şi noapte. Repetarea
     Unei crime
     Sub arbori. Creionul
     Trece trasînd peste pămînt. El nu mai ştie
     Ce se va întîmpla, iar mînă, ce-l ţine
     A dispărut.

     Şi totuşi, el scrie.
     Scrie: la început, sub
     Arbori, s-a ivit un trup
     Din noapte. El scrie.
     Albul trupului
     Este culoarea pămîntului. Este pămînt,
     Şi pămîntul scrie : totul are
     Culoarea tăcerii.

     Eu nu mai sînt aici. N-ma spus nicicînd
     Ceea ce tu afirmi
     Ca am spus. Şi totuşi trupul este un loc,
     în care nimic nu moare. Şi în fiecare noapte
     ştii din liniştea arborilor
     că vocea mea
     îţi vine în întîmpinare. 
    

                                              
                 Interior
 


     Carne înfăşurată
     A cu totul altuia şi-a unului.
     Şi toate lucrurile aici, par a fi ultimul lucru
     Care mai este de spus: sunetul unui cuvînt
     Căsătorit cu moartea, şi viaţa,
     Care este iscusinţa mea
     De-a dispărea.

     Obloanele trase, praful
     Unui fost eu golind spaţiul
     Pe care nu-l simt. Această lumină,
     Crescînd în colţul odăii,
     Unde întregul odăii
     s-a deplasat.

     Noaptea se repetă. O voce, care
     îmi vorbeşte doar de lucrurile mici.
     Nici măcar lucruri – doar numele lor.
     Şi unde nu sînt nume –
     De pietre. Clăpăitul caprelor
     Căţărîndu-se la amiază prin sate.
     Un scarabeu
     înghiţit în sfera
     propriului excrement. Şi cîrdul
     violet al fluturilor, în spate.

     în imposibilitatea cuvintelor
     în cuvîntul nerostit
     care asfixiază
     mă regăsesc.


                   Puls
 


     Ceea ce se sustrage
     Se va apropia de noi
     De cealaltă parte a zilei.   
     Toamnă: lumina mistuie
     Frunza însingurată: şi asupra noastră
     Se odihneşte privirea verde a verdelui.
     Unde pămîntul nu se opreşte,
     Noi, deasemenea, vom deveni această lumină
     întocmai cum lumina
     în forma unei frunze
     moare. ........

 Prezentare și transpunere din engleză: ANDREI ZANCA

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Mircea Braga] [Carmen Sylva] [Ion Pop] [Rodica Grigore] [Rudy Roth] [Dan Danila] [Gellu Dorian] [Victoria Milescu] [Dan Anghelescu] [Sanziana Batiste] [Magda Ursache] [Paul Auster] [Radu Ciobanu] [Max Jacob] [Stefan D. Dancus] [Paula Romanescu] [Liviu Antonesei] [Clelia Ifrim] [Cees Nooteboom] [Andrei Zanca] [Wolfgang Baechler] [Horst Samson] [Maria Bologa] [Alejandra Pizarnik] [Anastasia Dumitru] [Karl Krolow] [Joaquin Baquero] [Victoria Comnea] [Gabriel Cojocaru] [Paul Tumanian] [Florin Sindrilaru] [Eugen D. Popin] [Patrizia Cavalli] [Vasili Mazurin] [Vasile Gogea] [Sorin Grecu] [Werner Goebl] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]