V Stau în genunchi și mă rog în ploaie și ger, ca în fața unei biserici închise, să mă primești în adăpostul rău din neant! VI Fără să vreau am rămas închis aici în trupul meu, ca într-o temniță! Atât de departe e cerul de pământ, încât sufletul trebuie să se înalțe prin fontanelă până la stelele neantului ca să ne putem vedea! VII Disperat mai învârt încă o dată comutatorul amintirilor pentru o străfulgerare de viață, din trecut, alături de tine- după care, reîncepe eclipsa totală! Și nici nu-mi mai doresc ca soarele, dimineața să se mai ivească la orizont! VIII Am băut ultima cafea neagră- a morții tale, îmi aprind țigarea direct din amurg și pornesc, lăsând în urmă rotocoale de fum prin ținutul neantului în căutarea ta! IX Inima mea bate neîncetat în urma existenței tale ca un ceasornic ce a rămas câteva clipe în urma orei exacte! X Îmi vin în minte versurile lui Bacovia: ,,Hau, hau depărtat!/Sub stele-nghețate/ În noaptea grozavă/ (a morții!) la cine voi bate?...”Aș vrea să bat la ușa ta, în neant! XI Nu voi lua cu mine niciun fir al Ariadnei: vreau să uit drumul înapoi înspre această lume! XII ,,Mai am un singur dor!”- în asfințit:...........
|