|
V
Stau în genunchi
și mă rog
în ploaie și ger,
ca în fața unei biserici închise,
să mă primești
în adăpostul rău
din neant!
VI
Fără să vreau am rămas închis aici
în trupul meu,
ca într-o temniță!
Atât de departe
e cerul
de pământ,
încât sufletul
trebuie să se înalțe
prin fontanelă
până la stelele neantului
ca să ne putem vedea!
VII
Disperat
mai învârt încă o dată comutatorul amintirilor
pentru o străfulgerare de viață, din trecut,
alături de tine-
după care, reîncepe
eclipsa totală!
Și nici nu-mi mai doresc
ca soarele, dimineața
să se mai ivească la orizont!
VIII
Am băut ultima cafea neagră-
a morții tale,
îmi aprind țigarea
direct din amurg
și pornesc, lăsând în urmă rotocoale de fum
prin ținutul neantului
în căutarea ta!
IX
Inima mea
bate neîncetat
în urma existenței tale
ca un ceasornic
ce a rămas
câteva clipe
în urma
orei exacte!
X
Îmi vin în minte versurile lui Bacovia: ,,Hau, hau depărtat!/Sub stele-nghețate/ În noaptea grozavă/ (a morții!) la cine voi bate?...”Aș vrea să bat la ușa ta, în neant!
XI
Nu voi lua cu mine
niciun fir al Ariadnei:
vreau să uit drumul înapoi
înspre această lume!
XII
,,Mai am un singur dor!”-
în asfințit:...........
|
