Paul Tumanian

                                                 

                               P. Tumanian - web

                

          PAUL TUMANIAN


                             
CARUSEL
                               
(fragment)
                          
                            

      
 Fanfara circului era aşezată deasupra intrării în arenă, pe o platformă cu parapet. În faţa ei, capel-maistrul stătea nemişcat, cu ambele mâini ridicate, iar în mâna dreaptă ţinea o baghetă. Capul şi-l întorsese pe jumătate, peste umăr, privind jos în arenă, gata să dea semnalul începerii muzicii exact la momentul potrivit. Cât timp pe arenă se perindaseră zebrele, elefanţii şi căţeii ridicaţi în două picioare, ţop-ţop, în şir, unul cu labele din faţă pe spinarea celui dinainte, capelmaistrul nu găsise nimic vrednic de luat în seamă: toate se repetau, spectacol după spectacol, aidoma. Acum însă în arenă urma să intre clovnul Florică. Aşa că, dacă stătea cu capul întors spre arenă, era nu numai ca să nu scape momentul când fanfara trebuia să înceapă să cânte, ci şi fiindcă era la rândul lui curios: cu Florică nu puteai să fii niciodată sigur că nu îi vor trece prin minte cine ştie ce năzdrăvănii nemaivăzute. Împreună cu capelmaistrul, mulţi-mea de copii din sală aştepta cu sufletul la gură.
      Un spot luminos îl urmări pe clovnul Florică din clipa când se ivi strecurându-se printre draperiile roşii de la intrarea artiştilor şi păşi cu paşi mari şi elastici, oprindu-se în centrul arenei. Era îmbrăcat cu pantaloni verzi, cu bretele, largi cât să încapă doi ca el, şi cămaşă roşie, iar în picioare purta nişte pantofi mari cât nişte bărcuţe. În mână ţinea o găleată. O hălăciugă de păr vâlvoi, asta se putea vedea pe capul lui.
    — Hî-hî-hî! hohoti Florică plângând amarnic. Jalea adâncă îl făcea să se îndoaie din şale. Copiii îl văzură ştergându-şi obrajii cu un prosop, pe care apoi îl stoarse deasupra găleţii, şi din prosop curse un şuvoi de apă.
      Luca fu de-a dreptul îngrijorat.
    — Plânge de-adevăratelea? îl întrebă el pe Tati.
  Tati se apropie de urechea lui şi îi răspunse cu voce scăzută, ca să nu îi deranjeze pe cei din jur:
    — Ei! Se preface, Luca


     
Precauţia lui de a vorbi cu voce scăzută se dovedi exagerată fiindcă iată, la rândul lui, un băiat de pe rândul din faţa lor tocmai îl întrebase pe tatăl său acelaşi lucru: — Plânge de-adevăratelea? Şi un alt băiat din stânga o întrebă pe mama lui dacă Florică plânge de-adevăratelea, şi acelaşi lucru întrebă şi fetiţa de dincolo, şi băiatul de răs-dincolo, şi cel de răs-răs-dincolo. Şi tuturor părinţii le răspundeau acelaşi lucru: Ei, aş! Se preface.
      Florică plângea de mama focului şi îşi storcea prosopul deasupra găleţii. Până când un domn înalt şi corpolent, îmbrăcat cu un frac elegant, impunător precum directorul circului, ieşi din culise şi păşi la rândul său spre centrul arenei, cu un microfon în dreptul gurii.
   — De ce plângi, Florică? întrebă directorul luându-şi o poză teatrală. Avea o teatralitate firească, ar fi zis unchiul Liviu dacă ar fi fost de faţă, dar din păcate nu era.
    Florică se întoarse oţărât către director, cu faţa schimonosită de durere... prefăcută.
   — Trebuie să chem în arenă un copil! explică Florică, şi îşi mai stoarse o dată prosopul-batistă deasupra găleţii.
   — Păi şi de ce nu-l chemi? întrebă directorul.
   — De ce? Pentru că trebuie să chem un anume copil, se văicări clovnul. Şi sunt atâţia copii pe-aicea şi mi-e teamă să nu se supere!
   — Zău? Directorului i se lungi faţa, semn că înţelegea perfect suferinţa clovnului. Şi pe cine trebuie să chemi tu, Florică, ia zi!
   — Pe Luca! răspunse Florică tânguindu-se.
   — Zău? Pe Luca? Şi eşti sigur că Luca e aici în sală?     — Sunt sigur! răspunse clovnul continuând să se jelească. Uite-l acolo!
    Şi întinse o mână arătând undeva în mulţime...
   ...Undeva în mulţime, unde Mami şi Tati făcură între ei feţe-feţe.
   — Mami, da’ de unde ştie cum mă cheamă? vru Luca să afle.
   — E! Asta e o întrebare, recunoscu Mami dificultatea momentului.
     Tati îl ridicase pe Luca în faţa sa, ţinându-l de mijloc, cu faţa spre sală, de parcă ar fi vrut să-l vadă toată lumea, iar Luca, în picioare, ţinut de Tati, se sprijinea cu picioarele depărtate pe cele două braţe ale scaunului.
   — Aha, zise directorul circului uitându-se drept spre ei, văd şi eu că Luca e prezent.
   — Întrebarea e dacă Luca vrea să vină în a-renă, îşi dădu Florică cu părerea.
   — Nu! îl contrazise directorul pe un ton tea-tral şi impresionant. Întrebarea e dacă îl lasă Mami şi Tati! Asta e adevărata întrebare!
   — Trebuia să-mi dea prin cap! recunoscu tânguitor Florică. Dar dacă am capul sec, ce să fac! Un val de râs se ridică din sală şi se înălţă spre înaltul cupolei...........

mai mult.....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Mircea Braga] [Carmen Sylva] [Ion Pop] [Rodica Grigore] [Rudy Roth] [Dan Danila] [Gellu Dorian] [Victoria Milescu] [Dan Anghelescu] [Sanziana Batiste] [Magda Ursache] [Paul Auster] [Radu Ciobanu] [Max Jacob] [Stefan D. Dancus] [Paula Romanescu] [Liviu Antonesei] [Clelia Ifrim] [Cees Nooteboom] [Andrei Zanca] [Wolfgang Baechler] [Horst Samson] [Maria Bologa] [Alejandra Pizarnik] [Anastasia Dumitru] [Karl Krolow] [Joaquin Baquero] [Victoria Comnea] [Gabriel Cojocaru] [Paul Tumanian] [Florin Sindrilaru] [Eugen D. Popin] [Patrizia Cavalli] [Vasili Mazurin] [Vasile Gogea] [Sorin Grecu] [Werner Goebl] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]