Petru Hamat

                                   Petru Hamat -web A

 

               PETRU HAMAT

 


            
Dansul poetic al prozei Veronicăi Balaj


     Proza Veronicăi Balaj descoperă o lume poetică, a figurilor-eroi și a personajelor-protagoniști, însuflețite de spiritul și credința în imaginile deschise, spre estetic, ale limbajului. Se dezvoltă o lume, în care se derulează istoria-poveste, fie a unui dans sentimental, fie a unui dans ermetic. Dincolo de scenele reprezentate, se inserează o luciditate, ce taie, în corpul-întâmplare, cu precizie chirurgicală. Imaginarul mătăsii și al cafelei reci elvețiene denunță un poetic al simbolului pânzei de păianjen-puzzle, al acelei linii estetice, prin care se întâmplă și se explică lucruri-subiect și trăiri-obiect.
     Întregul lichid al prozei se produce prin intermediul imaginilor-cadru, care organizează, ordonează bucuria apropierii de materia organică, a cântului despre ființe și ființare. Este o poezie dansantă despre ceea ce se dorește a se întâmpla și proiecția cuvântului în oglinda așteptărilor. Simetria culorilor și tabloul umbrelor se prefac în miriade de cioburi de sticlă, într-o dezlănțuire de gesturi și trăiri, de sensuri și împliniri. Dialogul sinelui cu eul devine, la Veronica Balaj, element plurivalent, expresie a mișcării neuitate, mereu imprevizibile, care construiește și intuiește dansul poetic al întâmplărilor. Acestea se povestesc în interiorul lumilor prozei, prefabricate și prefăcute în iluzie și devenire, transformare și continuitate.
     Personajele prozelor-puzzle, din Balul roșu, Mătase și cafea rece, elvețiană, Tiparnița, Trandafirul japonez, De vânzare toamna, la Bruxelles, Precum Atlantida, pierdută, Sentință pentru pianist ori Nuntă la graniță, constituie focalizare asupra desfășurării unor evenimente-întâmplare, rostite și instituite, ca repere ale aceluiași eu, în același timp și cu aceeași siguranță și certitudine a desfășurării actului scenic. Se realizează o integrare într-un spațiu anume, în care se petrec scenarii din lumea reală, sub spectrul unei poeticități rotunde.

                                                          
Intuiția, ce separă intenția de trăire, rămâne suspendată în actul artistic și estetic al liniei discursive. Posibilul și posibilitatea proiectează, în și printre cuvinte, imagini, într-o reprezentare mimetică, a regăsirii eului în sine și invers.
    Prozele povestite, ale timpului trecut, sunt prezente, în Balul roșu, prin însăși starea de plasare între gest și sens. Dansul este punct de pornire în călătoria spre istorii ale eului-narator, în care se remodelează materia sensibilă în poezie, care lasă cuvântul în afara jocului cu imaginile. Bucuria reîntâlnește, în structurile complexe ale fiorului ființării, vocea-interioară, dorința arzătoare, împlinită în logos. Vocea-exterioară este emergentă fatalității dorinței și împlinește, astfel, întâmplarea, ce se dorește a fi continuare a jocului cu sunetele unei iluzii. Întregul demers rămâne constant, în proza Veronicăi Balaj, printr-o atmosferă „nădușitoare”, în care ființa-eu și eul-narator par a realiza „pe loc un armistițiu complicitar”. Alehandra, figură-probabilă, declanșează povestea unei istorii, ce-și urmează cursul firesc, natural, al iluziei reprezentării unei clipe, așteptate, profunde, dorite, „am simțit ceva acut, imperios, o dorință neînfrânată”.
    Dorința dansului este actul complicității și al simțirii obscure, tiranice. Voința eului feminin nu este altceva decât transformare, în realitate, a fericirii de a dinamiza trăirea, „fierbințeala unei dorinți”. Acordurile muzicii și mișcarea, „languroasă în pași de tango”, creează inițierea în tainele dansului, ale esenței libertății. Se devoalează imaginarul descoperirii identității, dincolo de lacrimă, doliu, teamă ori suferință. Ființa pătimașă este ființa ce se recunoaște, pe sine, în sinele aproapelui, în oglinda timpului și spațiului. Este acea figură ermetică, pentru care imaginea-dans devine simbolul perfecțiunii, al echilibrului, al dezlănțuirii tuturor încercărilor. Trăirea, în vraja dorinței, constituie împlinirea eliberării de teama și neputința de a atinge echilibrul pe „versantul bucuriei”. Verbul, care străpunge taina fericirii, este libertatea extatică, „dulce, secondată de-un inefabil copilăros”:

 „Mă și vedeam cuprinsă de fiorii muzicii și de ritmuri pline de febrilitate, furtunoase, învăluitoare, năvalnice. 
Să fiu pătimașă, voiam să fiu clocotitoare, detașată de orice crispare.
Merită să-ncerc, merită să fiu, să fiu pe versantul bucuriei.
Să uit de mustrările unor zile îmbrăcate-n teamă.
Sau în lacrimă. În doliu. ” 
 
    Poezia dansului instituie esența libertății, iar spațiul sud-american, al Argentinei, este locul-iluzie și locul-mimetic, al destăinuirilor și al înțelegerii propriilor ........

mai mult.....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Miron Kiropol] [Magda Ursache] [Letitia Ilea] [Iulian Boldea] [Liviu Ioan Stoiciu] [Ion Neagos] [Traian Stef] [Doina Popa] [Liviu Antonesei] [Clelia Ifrim] [Radu Ciobanu] [Mircea Petean] [Dan Florita Seracin] [Eugen Dorcescu] [Daniela Radu] [Victoria Comnea] [Nicolae Iuga] [Dinu Virgil] [Ela Jakab] [Dan Anghelescu] [Julien Caragea] [Dan Chiriac-Kyre] [Viorel Dadulescu] [Mihaela Albu] [Vasile P. Tomoiaga] [Aurelian Sarbu] [Nicolae Coande] [Sonia Elvireanu] [Dana Gheorghiu] [Iulian Chivu] [Boris Marian] [Geo Vasile] [Christel Ungar] [Carolyn M.Kleefeld] [Petru Hamat] [Hans Dama] [Mirel Brates] [Aurel I. Brumaru] [Mariana Moga] [Victoria Milescu] [Valeriu M.Ciungan] [Paul Sarbu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]