Radu Serban

                             radu serban- alternante

                                   

                              

                            RADU ȘERBAN



                       O româncă în Japonia:
                          Otilia de Cozmuță


                       Japonezii sunt artiști înnăscuți,
                          care împodobesc aproape
                            tot ce le vine în mână”

 


      Debut de secol, debut de drum, 7 martie 1901.
      Fără emoții, Otilia Cozmuță se îmbarcă la Trieste, cu destinația Japonia. La cei 28 de ani ai ei, se încumetă să-și lase acasă soțul, fiul de 9 ani, și …soacra, care să-i îngrijească pe cei doi.
     Obținând o bursă guvernamentală pentru a transmite reportaje din Japonia, pleacă, plină de speranțe și lipsită de remușcări.
     Rebelă din fire, spirit liber dar și altruist, fata popii din Homorod se grăbise la măritat, la 16 ani, cu un scop precis: să-și salveze familia de la faliment. Tatăl, fost preot, dar și poet și publicist, decedase, iar sora mai mare se călugărise, în timp ce fratele devenise și el preot, iar mama… în fine mama nu mai avea din ce se întreține. Nu stă pe gânduri să se mărite cu Cornel, dintr-o familie înstărită de prieteni, Cozmuță, salvând astfel finanțele propriei familii.
     Doar că devoțiunea umanitară care condusese la căsnicie nu ține loc de dragoste, iar aspirațiile de emancipare feminină și înclinațiile artistice îi înving chiar și instinctele materne, chemând-o spre studii de pictură în Germania. Acolo, cu tabloul „Visul lui Iacob”, de inspirație biblică, obține un premiu care o scoate din anonimat. Studiază pictura extrem-orientală și, în mod surprinzător, pasionala Otilia se îndrăgostește nici mai mult nici mai puțin, decât de... Japonia, cu picturile ei simplificatoare, gen Hokusai, cu exoticu-i farmec! Hotărâtă, mânată de talentul evadării, pleacă într-o aventură existențială să-și întâlnească „iubirea” cea nouă și incitantă.

       După un drum fascinant pe mare, cu escale la Port Said, Bombay, Colombo, Calcutta, Singapore, Hong-Kong și Shanghai, ajunge la Yokohama și apoi la Tokyo.               
       Impresiile din „țara crizantemelor”, cuprinse, printre altele, în două articole de memorii la care mă voi referi, publicate într-o splendidă limbă românească, în numărul 14 al Revistei „Luceafărul” (1904), îi devoalează trăirile din țara unde își întâlnește propriul „luceafăr”, Japonia, descris cu pasiune și devotament. Îl visase în nopțile berlineze, și-l imaginase prin picturile lui Hokusai și Utamaro, îl prefigurase în zilele și nopțile lungi pe vapor, în căldurile tropicale.
      Otilia a iubit mult, cu pasiune, toată viața, până la trecerea în veșnicie (1951), dar iubirea tinereții care a pus-o pe jar și pe drumuri, Japonia, rămâne revelatoare, unică în timp și spațiu.
      Dacă senzaționala ei viață post-niponă, deși explorată pe alocuri mai ales pentru relația cu Brâncuși, Rodin, Anatole France, Ady Endre și alte personalități ale artei europene, rămâne ascunsă cititorului român, încă și mai necunoscută este perioada ei japoneză, 1901 – 1902.
      Aici voi schița doar episodul nipon din pasionantul roman al vieții, marcat de o puternică interioritate.
Rezultat al unor trăiri intense (nici nu se putea altfel, la firea ei), reportajele din revista „Luceafărul” redau imagini și impresii „prima facie”, suscitând interesul cititorului.
Alături de cele două articole semnate „Otilia de Cozmuța” în același număr al revistei Luceafărul apare profilul autoarei și o sugestivă fotografie de epocă, într-o sumară biografie semnată simplu, „T.”. Câteva fragmente din articolul „O româncă în Japonia”, de la pagina 265, ne fac o idee despre pitorescul personaj:
      .
      În continuare, autorul precizează că, după Germania și Italia, Otilia și-a continuat studiile artistice tocmai în Japonia, „aprofundând cu sârguință arta minunată a acestei țări orientale”.
      Din anii 1901 – 1902 petrecuți în țara „Soarelui ce răsare”, Otilia ne oferă texte de certă vibrație literară. În articolul „Yokohama – Tokyo” transpune în cuvinte, cu însuflețire și obiectivitate, secvențe de viață, datini, oameni și întâmplări din cele două orașe nipone la cumpăna secolelor, așa cum le percepea, instinctiv, cu imensa-i sete de cunoaștere, dar și cu o tușă de romantism feminin.
      Dacă nu aș ști că ele preced temporal mai toate scrierile românești despre Japonia, aș spune că articolele ei din Luceafărul ar fi ușor futile în raport cu ce știm astăzi despre Japonia. Dar să nu uităm că doar Milescu Spătaru mai scrisese despre acea țară, fără să o viziteze, iar apoi Anatolie Tihai și Basil Assan. În rest, toată pleiada „românilor de roman din Japonia”, cu Dumitru Nistor, Elie Bufnea, Voicu Nițescu, Vladimir Ghika și ceilalți, a venit după ea.
     Așadar, să-i acordăm măcar beneficiul întâietății în secolul XX, dar și pe cel al certei autenticități și originalități.

„Yokohama - Tokyo”

Yokohama, cel mai important „dintre toate porturile .........

mai mult........

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Yusuke Miyake] [Andrei Zanca] [Magda Ursache] [Radu Serban] [Miron Kiropol] [Radu Ciobanu] [Andrei Zanca II] [Monica G-Maclean] [Iulian Boldea] [Irina Petras] [Dan Danila] [Andrei Zanca III] [George Cabas] [Gheorghe Simon] [Iosif A. Brodski] [Liliana Danciu] [Mihaela Babusanu] [Elina Adam] [Eugen Dorcescu] [Virgil Diaconu] [Marian V. Buciu] [Ion Neagos] [Ion Tudor Iovian] [Leon Iosif Grapini] [Rodica Braga] [Paul Leibovici] [Alexandru Uiuiu] [Dragos Niculescu] [Irina Lucia Mihalca] [Boris Mehr] [Sonia Elvireanu] [Urs Heftrich] [Werner Goebl] [Guner Akmolla] [Vasile D. Marchis] [Angela Burtea] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]