Remus V.Giorgioni

                                                                                                              

Web Design

 

                                Remus Valeriu Giorgioni - web

 

 

          REMUS VALERIU GIORGIONI


                  
Ionel Panait şi tematica umbrei
                              


    
Floarea de fum şi Portavionul de vise. Tinereţea

                       „în rochie de seară”


     
După un debut discret în presea militară - şi unele tatonări pe la poşta redacţiilor, chiar în „România literară” - , ofiţerul-poet Ionel Panait debutează editorial – cum era şi firesc – cu volumul Sub zodia spadei (Anthropos, 2008). Dar, de fapt, zodia e alta: poezia lui Ionel Panait se bucură de haruspiciile câmpiei (mai nou se spune „auspicii”... însă e evident pentru orice ureche de poet că forma veche sună mai bine; cu atât mai mult cu cât se leagă de mitologia greco-romană). De altfel, autorul „se dă de gol” din belşug la al doilea volum, care se cheamă chiar aşa, Poemele câmpiei (Hestia, 2011). Cele două plachete sunt găzduite şi editate de două edituri care funcţionau în tandem – în vogă pe vremea aceea: numitele Hestia şi Anthropos, la care şi-a publicat opera poetică şi regretatul nostru coleg şi prieten Ion Ardeleanu.

    Avem în Sub zodia spadei, până pe la jumătatea volumului poeme scurte, gen haiku (pe care autorul le numeşte haiducii...); care dau socoteală despre un poet al câmpiei şi al anotimpurilor. Dintre acestea, se pare, preferatul poetului este toamna, pe care o evocă, împreună cu copilăria în multe asemenea „haiducii” - termen potrivit mai cu seamă în raport cu pădurile ale căroror lizieră bordează câmpia. Una dintre temele preferate este cea pe care noi am initulat-o din adânci tinereţi: „Azi te-am deranjat/ bătrână tinereţe/ cu aşteptarea/ unui nor de primăvară/ în mestecenii uitaţi/ pe oglinda râului/ cu toamne...” (p.7), s.n.; „Am vrut să plâng/ pe fotografia tinereţii/ dar parfumul toamnei/ s-a răzvrătit în mine” (p.28). „Mă uit la tine/ tinereţe în rochie/ de seară/ şi mă scutur/ de floarea uitării...” (p. 42).

Puţine din poemele lui I.P., chiar dintre cele mai scurte, au un final decis, definit; majoritatea lasă impresia că sunt numai episod dintr-o mai lungă „poveste” a câmpiei-copilăriei:


„Păcălim toamna/ călătorind prin vii/ cu strugurii nopţii/ ca lumea să ne creadă/ uitaţi în vis” (p. 17); „Ferestrele blocurilor/ şi ale nopţii/ călătoresc în vise/ de copil” (18). Nu ştiu dacă s-a remarcat – iar în cazul acesta, nu s-a accentuat îndeajuns: poetul Ionel Panait, cel puţin în prima fază a creaţiei sale este un melancolic profund: „S-au adunat toţi prietenii/ să mă critice/ i-am dăruit fiecăruia/ câte o floare de fum”; „Tu nu mai eşti,/ Tată,/ un portavion de albe păsări/ tu mă mai iartă/ tată.../ sunt mai greu/ ca un portavion de vise/ în călătoriile nepotului tău” (p.27 – în oglindă cu 32). Nu ne-am propus să facem o adevărată, didactică, analiză literară a acestor bucăţi poetice – cum erau numite pe vremea noastră. Remarcăm doar cele două „portavioane” cu intensă putere de sugestie lirică; dar şi sentimentul de regret al copilăriei (familiei) pierdute: adâncul tinereţii se transformă cu timpul, pentru tot omul în adânci bătrâneţi...

 Un poem complex - în sensul remarcat mai sus, de poveste continuă - este cel de la pagina 39 (am uitat să specific că toate poemele scurte sunt fără titlu): „S-au cocoţat sălciile/ în verde pe maluri/ ca să îmbune zbenguiala/ peştelui în unde”. Poemul de pe coperta a patra este bine ales de editor – sau poate de autor – fiind eminamente reprezentativ: Sânziene: Fântâna din marginea/ vântului/ s-a umplut de frunze rătăcite/ din clepsidra aruncată/ în mirarea noastră/ de-o pasăre uitată/ în coloritul nopţii [...]” De multe ori se consideră că adevăratul poet (raportat la întregul creaţiei) este cel sincer, de la începuturi. Cu timpul, fiecare din noi devine mai „prefăcut” sau „făţarnic”, sofisticat. La fel se poate afirma şi despre poetul în discuţie. Dar haidem să urmărim împreună evoluţia lui ca poet (te iau martor, cititorule, în aventura aceasta a cunoaşterii!).

 ... Iată care ar fi elementele cuprinse în fiecare din anotimpurile câmpiei panaiote (aşa îi mai zic eu uneori lui Ionel, grecizându-l: „Panaiotes”). Începând din primul poem al Poemelor câmpiei, intitulat sugestiv MAI SUNT, putem descoperi care sunt aceste teme/motive campestre: „pârâul cu arini/ de lîngă casa părinţilor,cucul din cel mai înalt plop,/ luna de deasupra/ prunilor/ şi un greier sub talpa/ copilăriei.” Dar ele sunt diseminate în tot cuprinsul volumului şi mi-ar fi greu să fac inventarul complet. Menţionez câteva doar, la întâmplare: banca de la poartă (titlul celui de-al doilea poem este „Pe banca...”), murul şi pălămida, roata de la fântână, „fierăstrăul câmpiei”, serile din câmpie, ploi de câmpie, „cântecul din aripa mierlei”. Călătorul – fântânile: „Călătorule, trebuie să treci/ prin câmpie/ să îi vezi fântânile/ în care-au căzut/ flori de salcâm...” (Rugăminte).

 Câmpia este proprietatea săteanului mirat: „Pe mica lui câmpie/ săteanul stă mirat/ de stropul de rouă - // vede în el/ carul din cer/ până când o fântână a lacrimei/ seacă-n ţărână” (Proprietate). Mai sunt apoi numeroasele „ierburi din câmpie”, „pajiştea şi umbra/ din palma ţăranului”, somnul câmpiei (titlu poem); câte-o „bucată de părinţi/ ........

mai mult........

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Kurt Tucholsky] [Andrei Zanca] [Nicolae Silade] [Jack Hirschman] [Stefan Ghilimescu] [Mirela Roznoveanu] [Magda Ursache] [Kurti Laszlo] [Radu Ciobanu] [Mircea Petean] [Dumitru Chioaru] [K.V. Twain] [Mircea Pora] [Ioana A. Dragomir] [Mircea M. Pop] [Remus V.Giorgioni] [Marieva Demetrescu] [Anca Sirghie] [Magda Ursache II] [Caroline Carver] [Damaschin P. Buia] [Maria Postu] [Stefan Marinescu] [Ioana Cosma] [Hans Sahl] [Tatiana Ernuteanu] [Tadeusz Rozewicz] [Marcia Barroca] [Claudio Aguiar] [Mihaela Oancea] [Mihai Eminescu-engl.] [Mihai Eminescu-germ.] [Mihai Eminescu-fr.] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]