Richard Reschika

                                Richard Reschika - web

                        


         RICHARD RESCHIKA


                
I. Introducere: Fantoma gnozei *

     
             „Gnoza este o împărăție de-o mie de ani...
      O împărăție de asemenea dimensiune și adîncime                                         nu poate,
       chiar și în cazul unui asalt furibund, să dispară
                                în câteva secole,
       fără de urmă, din istorie. Ideile înăbușite, doar
                          pe jumătate suprimate,
      s-ar trezi din nou la viață, chiar dacă mult mai
                        târziu și sub altă formă.”

 
                 (Hugo Ball, Creștinismul bizantin)

                                 

      Cei declarați morți trăiesc mai mult. Această zicală, a cărei obscură etimologie unii caută să o explice prin raportarea la povestirea neotestamentară a învierii lui Lazăr din capitolul unsprezece al Evangheliei după Ioan, se referă evident nu doar la oameni, ci de asemenea la lucruri și fenomene, care – după ce s-au scufundat deja în uitare – sunt prezente deodată din nou într-un mod viu și efectiv în sensul figurat al cuvântului. În cadrul acestor morţi declarate se află și acea fascinantă apariție a istoriei religiilor, culturii și spiritului, cu-noscută îndeobște sub numele de „gnoză”, respectiv „gnosticism”. La ambele este vorba de noțiuni de știința religiilor, prin care se grupează diferite, însă cu totul înrudite, învățături religioase deviante, precum și grupări în perimetrul iudaismului și creștinismului, mai ales în sec. postcreștin al doilea și al treilea și anume în Orientul apropiat și mijlociu. Reprezentanții ei timpurii – gnostici precum Simon Magus (decedat în anul 65 î.d. Hristos), Menandros (secolul întâi) și Basilides (circa 85-ca.145) – au fost declarați împreună cu marile proiecte sistemice gnostice ale unui Marcion (în jur de 85-160), Valentinus (decedat după 160) ori Mani

bunăoară (210 -276), drept eretici de către teologi creștini precum Irenaeus din Lyon Clemens din Alexandria , Hippolyt din Roma , Origenes , Epiphanius din Salamis , ori chiar și Augustinus din Hippo , cu toții declarați drept eretici, sângeros urmăriți și eradicați în cele din urmă.
     Transmiterile polemic-apologetice, și astfel puternic deformate, ale așa-numiților teologi creștini timpurii, cât și reprezentările nu mai puțin tendențioase ale unui Justin ori Tertullian au constituit vreme îndelungată singurele izvoare textuale gnostice, ceea ce se va schimba cel târziu în 1945/46, când la Nag Hammadi, un orășel din Egipt, s-a descoperit o întreagă bibliotecă de scrieri gnostice în limba coptă, fapt pentru care teologul și istoricul religiilor olandezul Quispel (1916-2006) a manifestat o deosebită bucurie: „O nouă religie universală a fost de curând descoperită.” – „E vorba aici de copii de texte în coptă, care au fost parțial traduse din greacă și parțial și din siriană și care sunt în mare parte necunoscute în forma lor originală. Doar favorabilele condiții de prezervare din nisipurile deșertului egiptean au făcut posibilă păstrarea lor pentru lumea de azi.” , după cum reține cercetătoarea religiilor Julia Iwersen, n. 1965, în introducerea-gnoză ce-i aparține.

     Lichidarea menționață a acestor presupuși eretici s-a întâmplat însă doar în aparență. Fiindcă deja cu câteva secole mai târziu să se constate că la gnoză, prima mare erezie a creștinătății, e vorba de „un strigoi al ideilor și al istoriei religiilor în van declarat mort”, cum printre altele constată și cercetătorul din domeniul culturii și filozoful Thomas H. Macho (n. 1952) în eseul lui Prăbușirea lăuntrică. Figuri ale revoltei gnostice 1991. Se indică în prealabil doar mișcările eretice medievale influente ale bogomililor bulgari , ori ale catharilor francezi, care însă – precum predecesorii lor – au devenit ambele victime cunoscute, de data asta însă victi-me ale Sfintei Inchiziții, și asta și în ce privește apariția din nou neașteptată, însă cu atît mai durabilă a elementelor gnostice în cultura europeană modernă începând cu secolul al 18-lea și apoi mai accentuat odată cu începutul secolului 20, precum la Rudolf Steiner ori C.G. Jung. Elemente gnostice se găsesc de altfel cam de pe la mijlocul sec. 20 în mișcarea universal actuală New-Age. Filozoful german Peter Koslowski (1952-2013) merge și mai departe în a desemna epoca nouă drept o epocă a „gnozei secularizate”. Oricum ar fi însă – dinspre gnoză se desprinde pînă azi o neîntreruptă fascinație.

     Faptul că, în ciuda variantelor uimitoare ale mișcărilor gnostice, se poate vorbi despre un „spirit gnostic”, respectiv despre „gnoză” ca fenomen total în genere , l-a recunoscut printre primii și filozoful Hans Jonas (1903-1993) în cartea sa deschizătoare de drumuri publicată în 1958 The Gnostic Religion, Religia gnostică. El a fost apoi și cel care a relaționat mai târziu separarea dintre om și lume, experiența solitudinii, a faptului de a fi expus-ființial într-o  .............

mai mult.....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Dumitru Chioaru] [Mihaela M. Stroe] [Maria Pal] [Mirela-I. Dorcescu] [Sonia Elvireanu] [Adrian Grauenfels] [Ioana Diaconescu] [Dan Anghelescu] [Gheorghe Simon] [Costel Stancu] [Magda Ursache] [Letitia Ilea] [Horia Dulvac] [Dragos Niculescu] [Andrei Gazsi] [Paul Leibovici] [Rodica Braga] [Andrei Zanca] [Dan Danila] [Clelia Ifrim] [Ionut Caragea] [Dana Gheorghiu] [Vasko Popa] [Radu Ciobanu] [Richard Reschika] [Daniel Corbu] [Mihaela Albu] [Victor Ravini] [Alexandru Cazacu] [Liviu Antonesei] [Florin Sindrilaru] [Michael Krueger] [Hans Dama] [Vasile Gogea] [Reiner Kunze] [Selma M- Eisinger] [Werner Goebl] [A. Grauenfels II] [Dan F.- Seracin] [Mihaela Oancea] [Carmen Secere] [Constantin Arcu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]