Rodica Grigore

                                 Rodica-Grigore - web

                                                         

                       RODICA GRIGORE
              

              Antonio Della Rocca. Poezia înainte de toate.


                      

      Destul de puţin cunoscut publicului cititor european, italianul Antonio Della Rocca se dovedeş-te a fi, într-o lume cum e cea în care trăim (lumea topurilor literare, a valorii care se demonstrează, cam prea adesea, chiar şi în poezie, exclusiv prin numărul de exemplare vândute dintr-o carte, a superlativelor critice nu întotdeauna dublate de criterii estetice coerente), un extraordinar artist al cuvântului. Căci el a reuşit să readucă limbajul poetic la o (aparentă, desigur, să nu cumva să ne lăsăm înşelaţi) simplitate a expresiei, rar întâlnită printre diversele şi numeroasele – isme care mar-chează lirica epocii contemporane.
      Antonio Della Rocca (născut în anul 1943, la Trieste), membru în conducerea PEN Club-ului Internaţional, a călătorit în toată lumea, lucrând pentru diferite companii italiene. Revenind în orașul natal, de la începutul anilor 2000 s-a ocupat mai cu seamă de literatură, astfel că cel dintâi roman al său, Profesorul (2002), a fost recompensat cu Premiul „Leone di Muggia”. A publicat, de asemenea, volu-me de proză scurtă, precum Rivalul lui Cezar sau Mi-am dorit o viaţă ca a lui Franz Kafka, și poeme, Desene în cărbune şi sanguine (2006). A primit numeroase premii literare, printre acestea numărându-se și cel acordat la Festivalul „Tudor Arghezi” de la Târgu-Jiu, în 2015. Cartea de față, Meduze și manageri / Meduse e manager, excelent tradusă în limba română de poeta Simona-Grazia Dima și apărută, în condiții grafice deosebite (în ediție bilingvă), la Editura Tractus Arte, oferă cititorului român ocazia de a cunoaște un veritabil creator, cu vocație lirică și cu o uluitoare intuiție a atmosferei și ritmurilor interioare.
      Poetul trece de la delicatul peisagism la meditaţia profundă asupra condiţiei umane şi asupra consecinţelor pe care evenimentele istorice le au asupra fiecărui individ în parte, pentru a ajunge la o expresie elaborată şi clară. Numai

că nici chiar în textele ce dau impresia apropierii de formula notaţiilor peisagistice Della Rocca nu rămâne la statutul de simplu observator, ci transformă totul în nuanţată descriere a unor peisaje sufleteşti care reprezintă replici subtile adresate marelui univers din care facem cu toţii parte: „Noaptea în Câmpia Padului/ grâul pare de-argint/ sub luna plină// o cucuvea/ îşi cheamă surata/ cu un vers trist.// o maşină trece-n viteză/ cu radioul dat la maximum/ poate-o aşteaptă moartea/ în tăcerea asta/ încinsă. (Noapte în Câmpia Padului
      Aşadar, „pastelul” pe care îl practică Antonio Della Rocca este un inedit exerciţiu de menţinere a echilibrului prin intermediul căruia fiinţa umană încearcă să se integreze cât mai adecvat în marele mecanism al lumii, textul poetic e pus sub metaforicul semn al unei balanţe ce trebuie ţinută nemişcată. Nu avem de-a face nicidecum cu o scăpare de sub control a lirismului, care rămâne, în fiecare poem, perfect dozat. Căci textele acestea demonstrează excelenta funcţionare a intelectului, fiind calme, deşi calde, dacă e să amintim aici doar versuri precum: „.Sunt clipe/ când ai dori să te faci nevăzut/ să nu mai surprinzi/ priviri angoasate şi goale/ iar şi iar.// Da,/ să distrugi toate podurile/ şi s-o iei de la capăt./ Da, podurile sunt de piatră/ iar apa curge/ preaiute, necruţătoare.” (Poduri de piatră)
      Dincolo de orice, se vede dorinţa de a găsi expresia cât mai adecvată pentru întrebările existenţiale, dar acest lucru nu se întâmplă recurgând la simplul descriptivism, ci mai cu seamă prin dorinţa de atingere a marilor adevăruri ale versului însuşi. Poetul încearcă mereu să descopere cele mai potri-vite nume pentru grelele îndoieli şi interogaţii, peste toate domnind un sens profund al identificării de-pline cu tainele lumii. De aici o anumită capacitate de renunţare benevolă, ca şi satisfacţia identificată într-un neaşteptat exil interior sau în retragerea în singurătate. În acest fel, spaţiul strict exterior devine teritoriu lăuntric; şi tot de aici ne dăm seama de modul aparte în care poetul tratează – şi rezolvă într-un mod convingător – marea temă a timpului, simţit, nu o dată, la fel ca în lirica misticilor, ase-menea unei rugi: „Să fii în mişcare/ să călătoreşti/ să-ţi muţi propria solitudine/ dintr-un loc într-altul/ printre alte făpturi singure/ să accelerezi timpul/ când de fapt ţi-ai dori/ să-l opreşti/ ce nepotrivire.” (Într-o zi de august) Gândul omenesc pare a se identifica la tot pasul cu nemărginirea, iar memoria, cu libertatea în sensul cel mai cuprinzător al terme-nului. Lumea însăşi pare a dobândi, prin toate aceste demersuri, un nou principiu ordonator, în care adorarea extatică ia forma unui adevărat ceremonial cosmic, la care participă toate elementele naturii: „Un soare echinocţial/ face să se deschidă/ în vântul viitorului/ idei neînmugurite încă./ Unde-o să merg?/ Nici acolo de unde am venit/ dar nici în depărtări/ sau cine ştie unde.” ........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Mircea Braga] [Carmen Sylva] [Ion Pop] [Rodica Grigore] [Rudy Roth] [Dan Danila] [Gellu Dorian] [Victoria Milescu] [Dan Anghelescu] [Sanziana Batiste] [Magda Ursache] [Paul Auster] [Radu Ciobanu] [Max Jacob] [Stefan D. Dancus] [Paula Romanescu] [Liviu Antonesei] [Clelia Ifrim] [Cees Nooteboom] [Andrei Zanca] [Wolfgang Baechler] [Horst Samson] [Maria Bologa] [Alejandra Pizarnik] [Anastasia Dumitru] [Karl Krolow] [Joaquin Baquero] [Victoria Comnea] [Gabriel Cojocaru] [Paul Tumanian] [Florin Sindrilaru] [Eugen D. Popin] [Patrizia Cavalli] [Vasili Mazurin] [Vasile Gogea] [Sorin Grecu] [Werner Goebl] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]