Stefan Dumitrescu

                                                                                                             

Web Design

 

                               Stefan Dumitrescu - web

                              

              ȘTEFAN DUMITRESCU


                   
             
                       
RAIUL PE PĂMÂNT


     Îmi aduc aminte foarte bine senzaţiile care se năşteau şi trăiau înlăuntrul fiinţei mele de copil, care făceau marginile sufletului să se îndepărteze, asemenea unui balon care se umflă, şi care se va întinde până la marginea orizontului, ameninţând să se ridice în văzduh. Vai, simt pe retină, ca un praf nespus de dulce, fraged, cum e aerul dimineaţa când îţi răcoreşte plămânii şi când se iveşte soarele roşu şi imens pe zare, lumina care se lăsa peste dealurile şi pădurile pe care le vedeam în depărtare. Parcă fulguia, parcă ieşea din pământ lumina aceea de culoarea mierii, care îmi înmuia fiinţa de copil.
     Apoi sufletul mi se umplea de viersul fluierului care se auzea când mai tare, când mai slab, după cum îl întorcea vântul, şi care nu ştiam de unde vine. Venea de jos, de pe Valea Drăganului, pe unde Podumb, băiatul cel mare al lui nea Dumitru Cojocaru, păştea oile, venea din altă parte ? Nu ştiu. Auzeam viersul nespus de dulce, plin de o melancolie şi de un dor care îmi topea inima. Apoi după un timp izbucnea cântecul doinit al unei tinere femei care muncea la viile ce acopereau dealurile asemenea unor covoare. Când dădeau zilele calde de primăvară cântau fetele mari şi femeile tinere de ziceai că te afli pe altă lume. De unde veneau lumina, viersul, cântecele din frunză, glasurile doinite ale fetelor mari şi ale femeilor ? Parcă veneau din cer şi parcă veneau totodată de pe alt tărâm, şi din alte vremuri… 
     Atunci, copilului care eram şi care se găsea la Inuri, pe locul nostru, care semăna foarte bine cu un promontoriu, unde aveam noi cureaua de pământ, simţea o sfâşierea adâncă, dureroasă şi dulce, care îi străbătea tot trupul lui de copil de cinci ani ! O simţeam pe mămica aplecată la rădăcina viei ca să copcească via, iar pe tatăl meu parcă îl văd cum întorcea aracul, să-l ascută cu barda, ca să-l înfigă din nou în pământ. Operaţia aceasta se numeşte arăcit. Viile se arăceau devreme primăvara, înainte ca să dea mugurele şi lăstarul.
  Apoi iar auzeam cântecul fluierului, cum se subţia, adus de o pală uşoară de vânt. Cânta cineva din fluier pe Valea Drăganului, sau pe dealul Papei. În momentul acela se întâmpla ceva ciudat cu mine. Înlemneam, şi aveam senzaţia că trupul îmi devine limpede, de parcă aş fi fost o statuie de


sticlă, în timp ce fiori stranii năşteau în mine iluzia că plutesc. Dinspre via lui Nache venea cântecul din frunză, cine o fi cântat din frunză, care plutea prin văzduh ca o mână care venea să îmi ia sufletul în palmă… Timpul trecea greu, iar statuia de sticlă, prin care treceau fiori reci şi dulci, privea hipnotizată pădurea din Papa, şi  luminişul în linia orizontului, pe unde se întindea Poiana. Cântau fetele mari, glasul lor avea o dulceaţa roşie, nespus de dulce, fermecată, care venea din altă lume, dintr-un tărâm al luminii de lună. Parcă vremurile, şi anotimpurile, şi lumile se amestecau… Era atât de frumos şi de dulce văzduhul, priveliştea largă a Văii Drăganului, dealurile Papei şi al Bungetului acoperite de păduri, încât aveam sentimentul că ne găsim în rai!
     Dealurile acelea de pe care copilul privea peste valea largă a Drăganului, văzduhul, depărtările, pădurile, ascultând doinele din fluier şi din caval, sau cântecul nesfârşit al ciocârliilor care umpleau văzduhul, şi pe care ochii noştri nu puteau să le vadă, îmi vorbesc astăzi despre vremea antică, nespus de dulce, a lumii şi a copilăriei mele !
     Nu mai ştiu când anume, dar am auzit că Podumb, băiatul care cânta atât de frumos din fluier, a murit. Un timp, până când s-a încheiat colectivizarea, când li s-au luat oamenilor pământul, şi viile au mai fost ale oamenilor, părinţii noştri ieşeau în fiecare primăvară la muncile câmpului şi la vii, iar raiul a continuat să înflorească şi să rămână fericit pe dealurile noastre… Mult timp pe băiatul mai mare decât noi cu câţiva ani, care cânta atât de frumos din fluier, pe Podumb al lui nea Dumitru Cojocaru, l-am simţeam în aer. Îi simţeam sufletul risipit în văzduhul dulce al primăverilor, şi parcă-i vedeam chipul ca o fotografie în aer, deasupra pământului…
      Pe vremea aceea, când pământul era al oamenilor, omul nu lăsa nelucrat nici măcar un petic de pământ de câţiva metri pătraţi. Dacă nu era mai mare ca să pună vie, punea câţiva pomi, ca să nu stea pământul degeaba. Primăvara, la sfârşitul lunii aprilie, când dădea colţul ierbii, după ploile lungi de primăvară care spălaseră codrul, şi când începea să se audă zumzetul albinei, înfloreau toţi pomii aşa, deodată. Ca şi cum ar fi nins într-o noapte cu cantităţi uriaşe de zăpadă din pământ. Atunci dealurile, care era pline cu livezi de pruni, de cireşi, de nici, de zarzări, de piersici se încărcau de nămeţi nesfârşiţi de alb. Şi satul nostru, pentru că grădinile şi curţile oamenilor, mai ales la şosea, erau pline de corcoduşi, se acoperea deodată de munţi de zăpada, ca şi cum ar fi nins să îngroape multe zile.
     Apoi, de acum eram mai mare, începusem să înţeleg ce se întâmplă, că oamenii erau obligaţi să se înscrie în colectiv, după ce s-a încheiat colectivizarea, şi viile nu au mai fost ale oamenilor, livezile şi viile au început să dispară. În numai câţiva ani, pe unde erau o dată livezi încărcate, acum creşteau mărăcinii. Viile au început să sece, ca şi cum ar fi intrat în pământ. Ca şi cum ar fi bătut un vânt şi le-ar fi luat.
     Eu am plecat la liceu. Peste câţiva ani am plecat la facultate. În nopţile când adormeam greu îmi veneau în minte dealurile noastre, acoperite cu vii monumentale, în care ciorchinii uriaşi atârnau ca nişte ugere mari. Îmi aduceam aminte primăverile când părinţii noştri, femeile şi ........

mai mult....

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Michel Houellebecq] [Nicolae Silade] [Mirela Roznoveanu] [Andrei Zanca] [Magda Ursache] [Alain Bosquet] [Kocsis Francisko] [Theodor Damian] [Visar Zhiti] [Andrei Zanca II] [Thanas Medi] [Nicolas Dima] [Radu Ciobanu] [Mirela Roznoveanu] [Serban Chelariu] [Nicolas G. Davila] [Liliana Danciu] [Damaschin P-Buia] [Mircea Petean] [Yvan Goll] [Rodica Braga] [Doina Uricariu] [Franz Kafka] [Victor Tarina] [Horia Dulvac] [Miron Kiropol] [Stefan Dumitrescu] [Vasile Gogea] [Clelia Ifrim] [Geo Galetaru] [Victoria Milescu] [Lucretia Berzintu] [Ion Rasinaru] [Mihai Merticaru] [Alex. O. Vintila] [Georgeta Mocanu] [Valeriu Stancu] [Nicolae Nistor] [Dorian Obreja] [Andrei Toader] [Fl. Smarandache] [K.V. Twain] [Andrej v. Amady] [Andrei Zanca III] [Werner Goebl] [Hans Dama] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]