Stefan Ghilimescu

                                                                                                              

Web Design

 

                                     Ion Stefan GHILIMESCU                                    

 

       ŞTEFAN ION GHILIMESCU
                      

                Virgil Ierunca despre G. Călinescu

                         
     Procesul de identificare, arhivare, restituire și valorificare a patrimoniului literar-artistic al exilului politic românesc (mai ales cel din prima perioadă!), să admitem cu larghețe, se află astăzi în România, dar și în afara ei, în centrul interesului mai ales al unor particulari (critici, istorici literari, politologi etc), căci despre o instituție cu o asemenea misiune - dacă uităm, desigur, de Biblioteca Română din Freiburg, înființată încă din 1949 de Virgil Mihăilescu în Germania! - nimeni nu a auzit aici, deși, nu-i așa?, IICCMER-ul nostru conține în siglă, expres, și o “referință” la Memoria Exilului Românesc! Fără să intru în amănunte, îmi amintesc, pe moment, cu câtă anevoință și ce fel de angarale, care de care mai absurde, a trebuit să înfrunte Crisula Ștefănescu în 2009-2011, de pildă, pentru a putea lăsa, gratis, “bibliotecii” acestui institut arhiva personală a lui George Ciorănescu, personalitate de prim rang a istoriei, culturii și literaturii române, adevărat “ministru de externe” al Exilului românesc – cum s-a scris -, fost director al postului de radio „Europa Liberă”. Pe canavaua acestor tendințe, cel puțin contradictorii, în care, să zicem, doar Eliade, Cioran, Ionesco, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au fost reintegrati în cultura română (dar, au fost cu adevărat integrați?, ne întrebăm; și dacă au fost, unde sunt studiile și analizele comparatiste, concluziile, mai ales, în ceea ce privește opera etic-estetică/est-etică a ultimilor doi?), un Sorin Alexandrescu vorbea la un moment dat despre existența a două literaturi române paralele în ultima jumătate a secolului al XX-lea, literaturi greu de crezut, susținea domnia sa, că vor putea fi vreodată realmente integrate… Mă opresc în marginea chestiunii, deocamdată, pentru că problema ridicată, ca în toate domeniile, așa într-o doară, poate fi despletită la gurile Dunării, teoretic, mult și bine, în vreme ce practica în spiritul unei acțiuni de ramforsare ideatică a unui fenomen literar, istoric și cultural de mare importanță și cu niște consecințe încă nebănuite pentru configurația liniilor de forță ale fenomenului literar românesc din perioada respectivă lasă încă mult de dorit. Nu mai departe de acum câteva săptămâni, ca să dau un exemplu, am citit un articol în care Ierunca (vai!) era învinuit de-a dreptul pentru că și-a permis să judece

                                                                    
literatura română, de la Paris, în lipsa contactului direct cu atmosfera literară din țară!!! Or, este prea bine știut că nimeni nu cunoștea mai “nemijlocit” climatul respectiv, grație științei contactelor absolut incredibile pe care grupul Monica Lovinescu-Virgil Ierunca (care a ținut tot timpul casa de la Paris deschisă exponenților cu adevărat importanți ai mediului cultural românesc) s-a priceput să le cultive și le-a avut efectiv cu cei mai de vază literați ai momentului respectiv din România, profesori universitari, istorici, filosofi, plasticieni, sculptori, muzicieni coregrafi etc., etc. Aș putea oricând oferi o listă scurtă a unora dintre aceste personalități, dar jurnalele publicate în românește ale celor doi mă scutesc de un efort inutil. În aceeași notă complet anapoda, de care vorbeam mai sus, ce să mai spui de scorneala așa-ziselor strădanii (o exagerare tezistă!) pe care Ierunca le-ar fi făcut, în viziunea unora, în cadrul emisiunilor sale de la “Europa Liberă” pentru, citez, “unificarea osmotică a literaturii postbelice scrise în țară cu aceea scrisă în exil în paradigma unei singure istorii a literaturii”?! Ca să vezi ce le umblă prin cap unor istorici literari abia ieșiți din găoace! Mai întâi că nici Monica Lovinescu și nici Virgil Ierunca nu prea credeau într-o istorie a literaturii pe criterii exclusiv estetice, și cu atât mai puțin într-una de conglomerate obligate să devină osmotice… Cel mai imporatant cronicar literar al exilului, l-am numit pe Mircea Popescu (amintesc că a scris la Roma un foarte interesant compendiu de istorie literară!), considera că adevărata literatură românească postbelică s-a scris aproape exclusiv în exil, fiindcă doar acolo creatorul ei a beneficiat de certitudinea libertății de creație… În aceeași idee, un poet de talia lui Alexandru Busuioceanu considera că în primele două decenii postbelice n-a mai existat o altă literatură română decât cea a exilului... Cum să lipești, în orice caz, Moromeții, volumul II, de Dumnezeu s-a născut în exil al lui Vintilă Horia, sau Drum fără pulbere de Petru Dumitriu de Ora 25 a lui Constantin Virgil Gheorghiu? Dar să nu ne omorâm cu firea!

     Peste puțin timp numai (16/25? august 2020), se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Virgil Ierunca, intelectualul exemplar care, împreună cu Monica Lovinescu, mai bine de 50 de ani, a fost, de la Paris sau München, vocea inconfundabilă a libertății României profunde și nealterate de comunism. Personalitate în plină afirmare, (semnificativ, la auzul veștii măritișului la Paris a Monicăi Lovinescu cu fostul redactor, Virgil Untaru, de la Albatrosul lui Geo Dumitrescu, entuziasmat, Șerban Cioculescu, ar fi profețit că tânărul va ajunge un critic mai mare decât E. Lovinescu!), profitând de bursa acordată lui de statul francez (prin intermediul Institutului de la București), în urma seriei de medalioane franceze găzduite de ziarul Vremea și nu numai (ultimul, dacă nu greșesc, dedicat cărții lui Pierre Emmanuel: La liberté guide nos pas), avizat asupra pericolelor ce-l pândeau în România în curs de stalinizare (să spunem aici și că viitorul exilat a fost spre sfârșitul adolescenței un adept “inocent” al ideei troțkiste a revoluției permanente!), în toamna lui ’47, Ierunca (pseudonimul numelui de famile: Untaru) hotărăște să rămână la Paris. După o perioadă de început dificilă, tânărul exilat își va găsi cu greu locul (dar își va găsi .........

mai mult........

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Kurt Tucholsky] [Andrei Zanca] [Nicolae Silade] [Jack Hirschman] [Stefan Ghilimescu] [Mirela Roznoveanu] [Magda Ursache] [Kurti Laszlo] [Radu Ciobanu] [Mircea Petean] [Dumitru Chioaru] [K.V. Twain] [Mircea Pora] [Ioana A. Dragomir] [Mircea M. Pop] [Remus V.Giorgioni] [Marieva Demetrescu] [Anca Sirghie] [Magda Ursache II] [Caroline Carver] [Damaschin P. Buia] [Maria Postu] [Stefan Marinescu] [Ioana Cosma] [Hans Sahl] [Tatiana Ernuteanu] [Tadeusz Rozewicz] [Marcia Barroca] [Claudio Aguiar] [Mihaela Oancea] [Mihai Eminescu-engl.] [Mihai Eminescu-germ.] [Mihai Eminescu-fr.] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]