Stefan Ghilimescu

                                                                                                              

Web Design

 

                                    S.I.Ghilimescu -web

 

         ŞTEFAN ION GHILIMESCU
                      

           
 Ultima dorință a lui Alexandru Ciorănescu

                          și neajunsurile unei ediții

     Am fost de mai multe ori martor, începând din 1992, odată cu vizitele periodice în țară ale profesorului Alexandru Ciorănescu, la incredibila gamă de sentimente, amestecate cu iluzii și umilințe, cu năluciri fantasmatice și visări aievea, cu imagini uitate și refă- cute din cioburi disparate, pe care marele cărturar o trăia pe urmele transcendente ale unei tinereți pe care memoria, după 46 de ani de exil în arhipelagul Insuleor Canare, nu o mai susținea decât ca pe un praf de cenușă exterm de fin. Rezumând și lăsând implicit la o parte o serie la fel de importantă de conjuncturi, intercondiționări evenimențiale și alte amănunte lumești, găsesc în miezul aceastei aventuri spirituale amplexiflore de cercetare a urmelor trecutului personal, căreia profesorul i se abandona cu voluptate în acei ani, două resorturi cardinale  care o subîntind negreșit. Altminteri, într-o ordine superioară, platoniciană, la cei peste optzeci de ani pe care îi trăia cu un anume olimpianism Alexandru Ciorănescu, senectutea îi întărise convingerea (ca și lui Borges, de pildă) că a-ți aduce aminte înseamnă mai curând a-ți imagina, hic et nunc, ceea ce a fost sau poate nu a fost cândva... Revenind la categoria impulsurilor fundamental etice ale voiaju- rilor savantului în România din anii nouăzeci, primul se leagă de casa copilăriei de la Moroieni, cuib fabulos al coeziunii unei fami- lii de învățători cu nouă copii (toți licențiați), pe care Al.C. a dorit să o reînvie ca muzeu matricial lăsat mai întâi comunității locale și de-abia mai apoi Muzeului Național al Literaturii Române, dezide- rat care, din păcate, cu toate eforturile făcute, nu s-a putut trans- forma în realitate decât de-abia după zece ani de la moartea sa. Și, ca să o spunem cu franchețe, nu tocmai după planurile amănun- țit expuse foruruilor competente... Din scrisorile pe care le dețin în chestie de la domnia sa (corespondență în curs de apariție) reiese că acestea au fost gândite temeinic și redactate împreună cu fratele său mai mic, George Ciorănescu, de care l-a legat toată viața o relație foarte specială. A doua rațiune a voiajului, poate mai importantă în ordinea urgenței existențiale, a fost scrierea Amintirilor din anii tinereții și formării intelectuale, cu osebire, căci, așa cum observa cineva nu fără un anume cinism, Alexandru Ciorănescu a scris amintiri tot timpul......

                                                                    
De notorietate publică, începând din 1993-94, Alexandru Cioră- nescu  revenea de predilecție în fiecare septembrie în România, găzduit de sora sa, Ecaterina Ciorănescu Nenițescu, la București sau Bușteni, pentru a descoperi pe cât posibil niște urme ale unui trecut pe baza căruia, ulterior, la masa de lucru, să-și regăsească, reinventeze și scrie (tot una!) amintirile. Fără să revadă locurile care îi evocau oameni și evenimente de care ele erau legate, mi-a mărturisit într-o călătorie pe care am făcut-o împreună, în 1996, de la Sibiu la Târgoviște, căutatele amintiri refuzau, în lipsa unui jurnal sau orice altă însemnare notată pe un colț de hârtie, să se adune. Concepute ca întreg, târziu, într-o perioadă când declinul forțelor fizice și intelectuale începea să se facă resimțit, Amintirile se poate spune au fost cea mai grea cruce a ultimilor ani ai savan- tului.  Alături de gustul amar lăsat de refuzul autorităților din țară de a-i prelua fondul bibliotecii personale din Insulă, alcătuit din inestimabile documente, carte rară, manuscrise, incunabule, ta- blouri și medalii, publicarea Amintirilor în România mai mult sau mai puțin prin interpuși și fără de nici un control din partea marelui filolog i-au contrazis și amărât teribil ultimii 2-3 ani. Ocolind cuvin-tele mari, aș conchide fără teama de a greși câtuși de puțin că tipărirea Amintirilor a fost ultima și cea mai arzătoare dorință a marelui umanist.
     În timpul vieții lui Alexandru Ciorănescu, un prim volum de amintiri (nu în întregime inedite) a fost publicat de Editura Fundației Culturale Române, în 1995, sub un titlu care, dacă vrem, în doar trei cuvinte, spune totul despre filosofia lor: Amintiri fără memorie! Grație corespondenței purtate între 1992 și 1997 cu profesorul Alexandru Ciorănescu dețin informația că „manuscrisul” volumului doi al Amintirilor fără memorie a fost predat aceleeși edituri pentru tipar în 1996. Lucrările de transpunere trebuiau să fie în- cheiate spre sfârșitul anului 1997, începutul anului 1998, cel mai târziu. Când în septembrie 1997 profesorul a venit în țară și s-a interesat de el, a aflat stupefiat că dispăruse fără urmă... Acelora care, din motive greu de înțeles, au răspândit, imediat după nefastul eveniment, zvonul cum că volumul doi al Amintirilor fără me- morie n-ar fi fost scris niciodată, le amintim că prietenul profesorului, don Alonso Fernandez del Castillo, directorul Institutului de Studii Canariene, s-a exprimat în chestiune fără echivoc. “Continuarea [Amintirilor] a fost scrisă și trimisă la București pentru publicare, a precizat domnia sa în articolul Alexandru Ciorănescu în Tenerife (vezi nr.10 din 25 noiembrie 1999 la ziarului La Opinión de Tenerife, pag. 9; articol tradus de noi și publicat în cartea Contribuții ciorănescine, Cluj, 2019, pag. 141). Editorul de text, continuă domnia sa, a revenit pentru a cere corecții, dar acest text a dispărut. Unde este? Cine îl ține? Este un mister”. Cu buna sa credință nedezmințită, Alexandru Ciorănescu a sperat un timp că Amintirile... vor apărea cumva, ceea ce din păcate nu s-a întâmplat. Păstrase un carnet cu însemnări (niște eboșe, în realitate!) după care și-a propus să le re-scrie în regim de urgență. În paranteză, fie spus, acele însemnări, împreună cu fondul bibliotecii profesorului din cele două reședințe din Insulă au fost cumpărate în 1998, cum ne încredințează aceeași înaltă somitate științifică spaniolă, de către Consiliul (Cabildo) canarian pentru Institutului de Studii Canariene.........

mai mult........

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Kurt Tucholsky] [Nicolae Silade] [Jack Hirschman] [Stefan Ghilimescu] [Mirela Roznoveanu] [Andrei Zanca] [Magda Ursache] [Kurti Laszlo] [Radu Ciobanu] [Dan Damaschin] [Dumitru Chioaru] [Ioana A. Dragomir] [Remus V.Giorgioni] [Marieva Demetrescu] [Paul Sarbu] [Caroline Carver] [Alexandru Jurcan] [Maria Postu] [Stefan Marinescu] [Camelia Oprita] [Hans Sahl] [Constantin Tanase] [Tadeusz Rozewicz] [Fernando Gill Villa] [Carlos Aguasaco] [Oscar Limache] [Fernando S. Torres] [Helmut Krausser] [Ciprian Vestemean] [Mihaela Pasat] [Nicolaie Adam] [Gabriel Todica] [Daniel T. Moran] [Alexandru Cazacu] [Mihai Eminescu] [Paul Leibovici] [Laurian Lodoaba] [Andrej v. Amady] [Werner Goebl] [Tatiana Ernuteanu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]