 |
|
|
ŞTEFAN VIDA MARINESCU
Chipul luminii
Dacă mi-ai cere să-ţi aduc acum
Al toamnei vaier de Eol, fior,
Eu m-aş preface în frunziş, uşor
Să mi te-ascunzi, scăldată în parfum.
Dacă mi-ai cere să-ţi ofer chiar azi
Al iernii şal, răs-viscolit, ghenar,
Stăpână mi te-aş proclama-n altar,
Ofrandă-ţi fi-voi, zee printre barzi.
Dacă mi-ai cere verde crud, ca-n rai,
Să-ţi pun sub tălpi, reînviind, astfel,
Ţi-aş strânge harurile-ntr-un inel
Pentru logodna miezului de mai.
Dacă mi-ai cere soarele, în schimb,
Când vara-i răstignită-n calendar,
Eu un sărut de foc pune-ţi-voi iar
Pe rozul tâmplelor, cu fast, ca nimb.
Dar tu nu ceri nimic din toate cele,
Prea fericită între lumi şi-n gând,
Chipul luminii să îl bei, oricând,
Eu te condamn, prin altoiri de stele.
Căutare
Toamna mi te fură lin,
cu pretenţii şi brocarte,
printre frunze arse, moarte,
caut versul cel mai fin.
Printre aburi şi arcade
bolta strugurii-şi răsfiră,
răzvrătită, ca o vină,
cântă pagina şi arde.
|
|
|
|
|
|
|
Încă-un gând, încă-o idee,
stratul de iluzii creşte,
aur risipit pe-aceste:
frunze, rugină, scânteie.
Mi te caut, mi te-ascund,
pe supt jarul frunzelor,
cu arome-n cast decor
alte toamne îşi răspund.
Suie versu-n foişor
către-un opus mai profund,
vinul vechi din cupe bând,
ochii limpezirea-şi dor.
Toamna mi te fură, lin,
de pe ruguri frunza cade,
pentru pagina ce arde
caut versul cel mai fin.
Pseudo-romantică (amor scherzando)
Un imn zorit am să-ţi aştern
printre parfumuri, rujuri, rate,
că nu mă tem nici de infern,
nici de uitări, nici de erate.
Am o poemă: ţi-o închin,
şi mă consider autor,
tu îmi promiţi un leac sublim,
iar de e alt-fel, n-am să mor.
Un veac năuc insistă, hai!
ieşi din atare resemnare...
vom mai domni vreodată-n rai,
ofrandă - tu, iar eu - iertare?
Sau voi fi sclav fără prihană
pe banca roasă de-amintiri,
tot scrijelindu-ţi, drept reclamă,
prenumele cu za de crini?
Şi mână-n mână, pe cărare,
oprim un taxi, fiecare,
Și mână-n mână pe poteci
străbatem veacul XX.
|
|
|
mai mult........
|
|
|
