Stefanie Golisch

                                 

           STEFANIE GOLISCH
                                                         
      
                           Promises
                                              


              The woods are lovely, dark and deep,
                 But I have promises to keep,
                 And miles to go before I sleep,
                 And miles to go before I sleep.

                            Robert Frost

 

Wir halten Versprechen, die wir niemals gaben.
Sie sind gescheitert, wir sollen es schaffen,
oder noch einmal für sie zugrunde gehen.
Wir tragen ihre schäbigen Namen widerwillig mit uns umher, 
dann wachsen wir in sie hinein und schließlich
passen sie uns wie angegossen. Eine Liebesgeschichte brach ab,
vollende sie. Ich weiß aber nicht, wie man richtig liebt. Ein Wort
blieb ungesagt. Wo wartet das richtige? Ich irre die Wörter entlang,
weshalb sollten sie meinen Wünschen gehorchen? Wir können
die Toten nicht trösten. Wir können den Zug nicht besteigen,
den sie versäumten.
In altertümlichen Kleidern und Hüten stehen sie am Bahnhof
und schauen seelenruhig zu,
wie wir auf zerlesenen Fahrplänen die Abfahrtszeiten verwechseln.
Wir nehmen Platz, legen ab und bitten um die Speisekarte.
Es wird Abend, oder es beginnt zu regnen. Uns fröstelt, und es geht das Gerücht,
kein Zug ginge mehr heute.
Keine wesentliche Ordnung erkennbar. Kein Mensch von einst, der aufstünde,
um uns die Situation zu erklären. Wir klopfen den Toten den Staub aus den Kleidern.
Wir putzen ihnen die Schuhe blank. Wir laden sie ein, sich zu uns zu setzen.
Wir reichen ihnen ein sauberes Taschentuch,
unsere bunten Lesebrillen. Wir schmeicheln ihnen. Wir lenken ein. Wir bestellen Wein.
Wir sagen, keine Sorge, und legen ihnen den Arm um die Schultern,
wir machen euch neue Kinder, legt eure Wünsche getrost
in ihre niedlichen Wiegen, sie können es gar nicht erwarten,
in euer Schicksal zu treten. Sie schmausen, sie lachen uns aus,
sie sagen, was glaubt ihr, das hier ist niemals
vorbei
 


                                                                 

 

                                     Promisiuni

                                                 
                 The woods are lovely, dark and deep,
                 But I have promises to keep,
                 And miles to go before I sleep,
                 And miles to go before I sleep.

                             Robert Frost
 

 

Ne ținem de promisiunile niciodată făcute. 
Ei eu dat greș – noi va trebui să reușim
sau să eșuăm și pentru ei – din nou.
Purtăm în silă pretutindeni numele lor ponosite,
apoi ne obișnuim într-atâta cu ele,
încât ni se potrivesc ca turnate. O iubire nefericită? 
– Fă-o să se împlinească! Dar nu știu cum e să iubești cu adevărat...
Un cuvânt a rămas nerostit. – Oare unde se ascunde? Rătăcesc
de-a lungul vorbelor. De ce-ar asculta ele tocmai de mine?
Nu-i putem consola pe morți. Nu putem prinde trenul pe
                                 care ei l-au pierdut.
Purtând hainele și pălării lor străvechi ne așteaptă la gară
                  și privesc cu un calm de nezdruncinat
cum confundăm orarul trenurilor din broșurile zdrențuite.
Ne așezăm la masă, ne scoatem paltoanele și cerem meniul zilei.
                                                
Se face seară sau începe să plouă. Ne trece un fior în timp ce
                                      umblă zvonul
că azi nu mai circulă nici un tren.
Nu observăm nici o ordine esențială. Nimeni din trecut nu
                                         se ridică
să ne explice situația. Le scuturăm morților praful de pe haine.
Le lustruim pantofii. Îi poftim să ia loc lângă noi.
Le oferim o batistă curată, ochelarii noștri de citit.
Le facem complimente, le dăm dreptate. Comandăm vin.
Le spunem, nu vă faceți griji, și-i luăm protector de umeri,
vă vom facem copii noi, depuneți-vă cu încredere dorințele
în leagănele lor gingașe - ei abia mai așteaptă
să vă preia soarta.
Morții savurează mâncarea, râd de noi:


„Ce credeți voi, povestea asta nu se va termina niciodată.”


           Versiunea românească: Ruxandra Niculescu

mai mult.... aici texte originale în engleză

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Andrei Zanca] [Magda Ursache] [Iulian Boldea] [Basarab Nicolescu] [Virgil Ratiu] [Radu Ciobanu] [Daniel Vighi] [Eugen D. Popin] [Dorin David] [Riri Sylvia Manor] [Mihaela M. Stroe] [Marian Draghici] [Andrei Zanca] [Stefanie Golisch] [Theodor Codreanu] [George Simon] [George Popescu] [Mihaela Albu] [Cassian M.Spiridon.] [Iulian Chivu] [Constantin T. Stan] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]