TIBOR FISCHER

                           UNDER THE FROG  

              
     Septembrie 1949 *


     Ȋn timp ce tramvaiul zdrăngănea pe Podul Margareta, Gyury a desluşit, cu coada ochiului, fata şezând pe balustrada podului şi, aproape imediat după asta, balustrada rămasă goală. Evident, nici el şi nici ceilalţi călători care observaseră tentativa de sinucidere nu ar fi putut interveni în vreun fel. Considerând timpul care i-ar fi luat tramvaiului pentru a frâna, ca şi intervalul necesar pentru a se întoarce per pedes la locul întâmplării, la momentul respectiv soarta fetei ar fi fost – într-un fel sau altul – pecetluită. Pare crud să ridici din umeri spunând „Alta care s-a dus!”, dar, în afară de a oferi o audienţă mai larga gestului în sine, intervenţia ar fi fost inutilă. Trecătorii aflaţi la nivelul de jos, chiar pe malul fluviului, vor face probabil tot ce se mai poate, din punctul de vedere al bunului samaritean. Şi, la urma urmei, Gyury era, încăodată, în întârziere.
     Având de rezolvat şi o încercare de sinucidere ar fi fost ilustrativ pentru norocul lui în general, mai ales în condiţiile în care era deja în urmă faţă de ceasul de pontaj. Pe de altă parte, ar fi fost, poate, o scuză onorabilă. Imaginea fetei i-a rămas distinct întipărită pe retină – ciudat cât de rapid poţi înregistra un portret atât de detaliat. Părea a fi o fată de la ţară, dornică să mobilizeze cât mai mulţi spectatori pentru ieşirea ei fără ieşire, dar, totuşi, nu destul de atrăgătoare pentru a-i încuraja să se arunce după ea; e drept, însă, că dacă ar fi fost îndeajuns de atrăgătoare încât să determine bărbaţii a-şi risca viaţa pentru ea, nu ar fi avut nici o raţiune să recurgă la gestul respectiv.
     Privind obiectiv, sinuciderea trebuie respectată în calitatea ei de cutumă naţională, de viciu eminamente unguresc. Gyury nu avea informaţii curente în ceea ce priveşte progresul suicidului în anii socialismului – o fi fost şi ăsta, oare, pe nesfârşita listă a interdicţiilor? – dar popularitatea atinsă de „fă-ţi-o cu mâna ta” nu putea fi atribuită exclusiv lui Rakosi & Co. De-a lungul secolelor, conaţionali plini de calităţi şi, numericeşte, în mari cantităţi – şi vorbim aici de acei care nu au reuşit să facă parte din armatele maghiare anihilate de-a lungul istoriei – şi-au 

      
zburat creierii cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună sau, cu aceeaşi perseverenţă, au găsit alte căi pentru a-şi dez-lănţui sufletul. De-ajuns câteva momente de singurătate, o vioară melancolică, şi ungurul e gata să tragă ştecherul. Şi asta nu se aplică numai la cei de viţă aleasă; servitoarele unguroaice din Viena erau notorii pentru pasiunea cu care îşi calcinau măruntaiele cu chimicale de diverse compoziţii.
     Tramvaiul l-a depozitat pe Gyury în faţa monstruoasei alcătuiri botezate „Uzina Electrică Ganz”. Cum ceilalţi angajati sosiseră mult mai devreme – adică la vreme pentru a prinde schimbul ‒ Gyury a fost singurul dintre pasagerii descărcaţi care s-a îndreptat spre poarta de fier forjat împodobită cu iniţialele „UEG".
     Pe de altă parte, gândi Gyury, înclinaţia ungurului pentru sinucidere ca opţiune de viată ar putea avea de-a face şi cu celalaltă pasiune majoră care-l mănâncă: nevoia permanentă de a se văicări. Şi cui să te plângi mai cu foc, dacă nu arhitectului şef! Urcă-te sus la el, ia-l de mânecă, şi lasă-l să audă şi El care e starea universului de rahat pe care l-a creat. E foarte posibil ca la uşa biroului Său să se fi format o lungă coadă de unguri care freamătă de nerăbdare să-şi verse năduful. 
     Intrând în curtea principală, Gyury a trecut pe lângă o gazetă de perete înzorzonată cu diverse farafastâcuri roşii încleiate sub titlul „Brigăzile Socialiste”. Imediat sub răsunătorul titlu, abţibilduri de genul „Guernica”, „Dimitrov”, „Bela Kun”... tronau peste mirobolante cifre de productie, ca şi peste fotografiile unor strungari strungărind plini de modestă mândrie muncitorească.  Alături, pe o imitaţie de hrisov desfăşurat care se dorea elegantă, sub inscripţia „Asociaţia de Prietenie Ungaro-Sovietică”, o serie de fotografii îngălbenite şi scorojite de vreme înfăţişau, unele, strungari sovietici urmărind cu un aer încurajator-protector strungari unguri strungărind strungăreşte; iar altele, strungari unguri urmărind ‒ cu ochii căscaţi de admiraţia fratelui mai mic pentru cel mai mare şi mai ocoş ‒ strungari sovietici strungărind la rândul lor. Permanenţa exponatelor de pe acest panou nu părea în nici un fel afectată de inexorabila trecere a anilor sau anotimpurilor prin curtea Uzinei Electrice Ganz.
     Latura opusă a curţii era dominată de o enormă caricatură de carton a preşedintelui american în exerciţiu, de poalele căreia spânzura o altă tablă pânzată intitulată „Prietenii lui Truman”. Sub titlu, caligrafiată cu evidentă stângăcie, urma o declaraţie răspicată de intenţii a perfidului Harry: „Sunt hotărât să sabotez realizările oamenilor muncii maghiari. Vă rog să mă ajutaţi prin delăsarea voastră…, vă mulţumesc!” Tabla găzduia o listă de nume, neafectată nici ea, esenţial, de schimbări sezoniere. Ȋn capul listei se lăfăiau „Pataki, Tibor” şi „Fischer, Gyury” (Gyury întrebându-se cum dracu’, pentru a nu ştiu câta oară în viaţă, Pataki reuşeşte, încă o dată, să i-o ia înainte), urmate de unul sau două nume oarecum interşanjabile, ca de exemplu Nemeth, Sandor sau Kovrig. Deşi nu se poate spune că i-ar fi cunoscut personal, Gyury simţea o reală afinitate pentru fiecare dintre aceştia din urmă.
Permanenta punere la index se datora refuzului celor doi prieteni de a se arăta la lucru mai devreme decât ........ 

       * fragemnt din romanul “UNDER THE FROG” 

       Traducere și prezentare: SORIN FINCHELSTEIN    

mai mult........