Victor Ravini

                                                 

                               Victor Ravini - web

                

             VICTOR RAVINI


               
Avangarda literară și folclorul
                               

                          
                            

      Tocmai căzuse regimul de la București. Eram în Suedia de patru ani. Nu avusesem când să urmăresc la televizor împușcăturile, pentru că dimineața urmam liceul la rând cu puștimea veselă. După-amiaza îmi făceam temele pentru acasă, ceea ce n-am făcut niciodată în liceu, la Caracal. Noaptea munceam la banda de montaj la Volvo, iar în weekend făceam ore suplimentare, întrucât mi le plăteau dublu. Dar nu numai de asta mă simțeam mai bine la muncă decât acasă — defect ereditar ce se manifestă și la alții, dar nu chiar la toți. Pe 4 ianuarie 1990, seara, când să plec la fabrică, hop!, în ușă un necunoscut, îmbrăcat în gri. Bine că nu era îmbrăcat în negru. S-a prezentat: Arne Ruth. Nu mai auzisem de numele acela. Am văzut că el a rămas mirat, văzând că eu n-am rămas mirat. Cică se ducea pe continent și făcuse un ocol, ca să mă întrebe ceva:
„Hur kan du förklara... Cum poți tu să explici acest fenomen, că românii dintr-odată s-au aruncat în marea bătălie a modernismului din literatura și arta Europei, lăsând în istoria literaturii, artei și a dezvoltării ideilor o mulțime de nume celebre, când până atunci nimeni nu mai auzise de vreun român care să fi dialogat de la egal la egal cu marile personalități ale culturii occidentale?” M-am uitat bine la el. Cine putea fi? A continuat: „De unde această explozie de vitalitate și bogăție de idei neașteptate, cu dadaismul, absurdismul și atâtea -isme, ba chiar au devenit vârful de lance al revoluției literare și artistice, au creat un fenomen cultural nou, care a fost numit avangarda română?”    Și mi-a enumerat nume pe care noi le știm cu toții, ba chiar și nume pe care nu toți românii le știu. Cine era ăsta care mă întreba pe mine așa ceva? Și cine eram eu să mă întrebe tocmai pe mine? De unde să știu eu ce să-i răspund? Nu mă gândisem niciodată la asta și nici acum nu știu ce să răspund la așa întrebare. Dumneavoastră, stimați cititori, ce răspuns i-ați fi dat în locul meu?
   


    În momentul acela nu aveam pe cine să întreb, așa că am încercat să ies din încurcătură cu o improvizație de moment. Am mirosit din întrebare încotro bătea dumnealui, așa că i-am răspuns pe loc și pe negândite, desigur bâiguind fraze mai dezordonate și mai prost închegate chiar și decât aici, unde barim scriu pe limba maternă. Stăteam în ușă, eu dădeam să plec la muncă, el dădea să intre la taifas. Deci asta nu e o stenogramă, ci o reconstituire: — „Noi, românii, n-am privit niciodată acest fenomen ca un fenomen, ci ca un lucru firesc, de care nu ne-am mirat. Fiindcă românii au devenit o forță culturală călăuzitoare în lumea ortodoxă, încă de la căderea Constantinopolului.”
     M-a întrerupt spunând că România e „Bizanț aprčs Bizanț”. Am înclinat din cap și am continuat: „Au mai fost români de anvergură europeană, care au intrat în sfera valorilor universale, dar au scris în latină sau în alte limbi străine și s-au făcut cunoscuți ca cetățeni ai Europei, nu ca români. Edward Gibbon se sprijină adesea pe Dimitrie Cantemir.”
     Nu știa, deci uitase ce citise în notele de subsol de la Gibbon. Nu știa nici că Nicolae Milescu Spătarul scrisese la Stockholm în 1666 o lucrare în latină despre janseniști, pe care o începuse la Paris, la cererea lui Ludovic XIV. Venise în Suedia ca ambasador al patriarhului din Ierusalim, cu care fusese coleg de studii. La Moscova, ambasador al aceluiași patriarh, a fost oprit ca dascăl al viitorului țar și trimis ca ambasador la Pekin. Milescu era un intelectual pe meridianele Eurasiei, de la Oceanul Atlantic la Oceanul Pacific. Nu știa că Milescu și Dimitrie Cantemir erau autorii spirituali ai modernizării și occidentalizării Rusiei sub Petru cel Mare. Unul l-a educat, iar celălalt a preluat ștafeta și l-a sfătuit. Educatorul și consilierul, ambii români, cât și fiica lui Cantemir, stau în spatele țarului care a adus Rusia, cât de cât, în rândul țărilor civilizate. Antioh Cantemir, aristocrat român cu educație franceză, e recunoscut de ruși ca primul poet din literatura rusă modernă. Antioh a fost primul ambasador al Rusiei la Paris, a deschis Rusiei fereastra spre Franța și spre modernizarea culturii. 
     Văzându-l că asculta cu ochii căscați de mirare, i-am mai spus că la români activitatea aproape apostolică, de permanentă modernizare și deschidere spre înnoiri în cultură, în cele mai mari orașe din Europa, ca Moscova și Paris, face parte din tradiția și menirea noastră istorică. Acești trei români, care au întors fața Moscovei spre Apus, nu l-au impresionat pe misteriosul meu interlocutor. Îi considera niște copii cuminți. Voia să știe cum era cu cei doi copii rebeli, Tristan Tzara și Marcel Iancu.
— „Da, erau doi studenți rebeli, care se refugiaseră în Elveția de frica războiului. Erau nonbeligeranți, iar pe atunci asta era rău văzut. Studenția la ei era un pretext ca să le trimită bani de acasă, pe când ei își făceau vacul la Cabaré Voltaire.........

mai mult.....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Sosan Zenji] [Cesare Pavese] [Dan F.- Seracin] [Magda Ursache] [Krzyst. Szatrawski] [Stefan D. Dancus] [Dan Anghelescu] [Mihaela Albu] [Radu Ciobanu] [Cselenyi Bela] [Mihaela Craciun] [Vasile Gogea] [Bed. Horasangian] [Ernst Jandl] [Doina Gurita] [Nicolae Iuga] [Attilio Bertolucci] [Petre I. Cretu] [Petru Iliesu] [Miron Kiropol] [Ruxandra Niculescu] [Ion Muresan] [Mircea Pora] [Petra Szocs] [Eugen Dorcescu] [Werner Durrson] [Oscar Davico] [Raoul Schrott] [Victor Ravini] [Alejandra Pizarnik] [Paula Romanescu] [Laurian Lodoaba] [Geo Galetaru] [Luminita Rusu] [Cristina Botilca] [Mircea M. Pop] [Liviu Antonesei] [Florin Sindrilaru] [Petre Nicandru] [Mihaela Oancea] [Elisabeth Anton] [Hans Dama] [Werner Goebl] [Hellmut Seiler] [Victoria Comnea] [Bernhard Setzwein] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]