VICTORIA MILESCU

             Soarele de ianuarie

Un soare nefiresc, ucigător în ianuarie
un soare care nu-i soare
intră fără voie în casă, în oase
intră și arde, ucide
un soare altădată ceremonios, generos
ridica viața din pământ
și o înălța până pe crestele de cristal
un soare ca un viteaz din basme
ce învingea balaurul cosmic
acum, după ce i-a băut sângele
a devenit el însuși balaur cu milioane de capete
cu sulițe aprinse înfipte în tot ce vede
în ochi de apă, de iarbă, de om călător
preț de o zi galactică
soarele tuturor e acum al nimănui
e singur, dezorientat, dezaxat
într-un cosmos cuprins de vâlvătaie
nu mai e nimeni care să-i primească lumina
despicându-se-n falii uriașe, asurzitoare
imagini rupte, frânte, despicate, risipite
rotindu-se în vârtej, în nebunia spaimei universale
cutremurată, devastatoare, infinită, fără oprire.

               Inflație

Ei vor să-mi închirieze viața
așa cum e, nerecondiționată, neamenajată
cu amintiri prăfuite, speranțe pierdute
au reținut dintr-o carte de-a mea
că într-un loc anume
se află ascunsă
mașinăria secretă de fabricat poezie
ce ar conține ecuația nemuririi
ei simt că ar putea fi o afacere bună
cu câștig mare
altfel de ce m-ar suna zilnic la telefon
la prima oră îmi trimit coșuri cu viorele, narcise
și mă întreabă de preț
care tot crește.

              Lucrurile

Lucrurile pe care le pierd uneori
se reîntorc după un timp
într-un fel sau altul
uneori le recunosc imediat
alteori vin sub forme necunoscute
ce susțin că ne știm din copilărie
dacă îmi pierd o mănuşă de lână
cum mi se întâmplă deseori iarna
găsesc o carte de zăpadă
o răsfoiesc fulg cu fulg, pe o bancă
citesc, apoi o las unde am găsit-o
pentru alt cititor
dacă pierd trenul, singurul care trece
prin singura gară din oraşul celor
o mie şi una de nopţi
găsesc drept consolare o cutie muzicală
pentru balul de sâmbătă seară
dacă îmi pierd un pantof coborând în grabă
treptele visului de ceață albastră
apare un prinţ tânăr, frumos
mă conduce în castelul lui fermecat
animat de tot ce pierdusem prin ani: 
aspirații, dorințe, speranțe
dar care acum nu mi se mai potrivesc:
îmi sunt ori prea mici, ori prea strâmte
iar orologiul din vârful turnului de aramă
care altădată bătea miezul nopţii
 acum bate sfârşitul poveştii. 

            Casa păpușilor

Voiam să plec din casa păpușilor
dar ele se lamentau:
unde pleci fără noi, n-ai încă
vârsta de-a înfrunta lumea de-afară
habar n-ai câți te vor asalta
să-ți smulgă părul de aur, ochii de peruzele
vor mușca din trupul tău de turtă dulce
care ne-a hrănit o viață
nu pleca, o să ne uscăm la fereastră
privind încăierările, pariurile puse
pe câte bătăi mai are inima ta, furtunile
vor spulbera casa în care ne-am născut
din fulgi și paiete, dantelă și serpentine
unde ai visat visuri imposibile
și totuși, unele ți s-au împlinit
ele sunt acum realitatea concretă, virulentă
în care vrei să te avânți, fără să
te întrebi dacă ea te va accepta sau
îți va trânti ușa-n nas încuind-o cu cheia
așa cum faci tu acum, cu noi. ..........               

mai mult....