VICTORIA MILESCU

      În intervalul instituit
 

Oare când e mai bine să ieşi din casă
când afară e frig, când e cald
când plouă şi cade tencuiala cerului
străzile sunt goale, în sfârşit
cartierele s-au dat la o parte din faţa
unei creaturi misterioase
neştiind nici ea prea bine ce caută aici
la fel ca bărbatul eliberat de curând
căutându-şi prietenii, rudele, bătrânii
altădată pe bancă, la soare, în faţa porţii
îţi puteau dezvălui reţeta
singurătăţii pe termen lung
Oare cum e mai bine să ieşi în oraş
îmbrăcat în plastic, în aluminiu, în frunze
să nu te recunoască duşmanii, prietenii
chiar dacă la mii de leghe în lockdown
Oare când e mai bine să evadezi
apoi să te răzgândeşti, să vrei iar înăuntru, în patul
de la fereastră, printre perfuzii, iluzii, ventilatoare
cu pânzele de păianjen fluturând
la catargul bunei infirmiere printre saci sigilaţi
unii tresărind încă în spitalul-fortăreaţă
păzit de cerberi mascaţi
nimeni nu intră, nimeni nu iese
din poveste până la climax, nimeni nu trăieşte
mai mult decât s-a prevăzut în
noua lege, noua stare de fapt, noua stare
de urgenţă, de alertă, de forţă majoră
nimeni nu respiră fără
declaraţia de independenţă din cuşca lui de beton
e un exerciţiu, ni se spune
doar o simulare, o hologramă
cu participarea largă a publicului spectator
e o piesă premiată cu marele ghinion 

       
      
Oare când e mai bine să ieşi din scenă
dimineaţa, la amiază, în miez de noapte
travestit în fantoma de la Elsinore
când cade cortina, timpul se prăbuşeşte, epuizat
bateria timpului s-a consumat
bateria inimii la fel, nu ţi-au schimbat-o
au zis că mai merge, acum nu mai au în stoc
bătrânul de pe palier scoate capul pe uşă
restul a putrezit
câinii cu instinctul lor au descoperit
o fiinţă ciudată în subsol
are gură, mâini, picioare şi o sticlă
de spirt sanitar agăţată de gât, ultima de pe raft
vara fierbinte a trecut graniţa fraudulos
înflorind salcâmii, teii, trandafirii
mireasma lor curajoasă ne trezeşte din letargie
vrei apă dar apa s-a terminat
s-au terminat şi făina, uleiul, zahărul, viitorul
declară catastrofă universală
te speli pe mâini, te speli până la os,
până la măduvă, până la ultima celulă
de criză de nervi a coşmarului
lovind în plin mulţimea isterizată
un bărbat îşi riscă viaţa virusată din spirit de cobai
apoi protestează: am mai trăit episodul, e un déjà vu
daţi-mi altă halucinaţie, alt delir
Oare când e mai bine să ieşi din viaţă
cu o replică memorabilă, la o terasă
cu vedere la marea linişte veşnică
ce curat, ce cuminte s-a făcut aerul, ce omeneşti
strigătele, pumnul în masă, cuţitul răsucit în rană
planeta respiră prin vastele întinderi de pământ, de apă 
planeta se piaptănă, se face frumoasă
se pregăteşte să plece acasă
zâmbeşte, îndepărtându-se fericită
fără lacrimi, reproşuri, avertismente, amendamente etc.