Viktoria Kirilov

                                                                                                              

Web Design

 

                                  VIKTORIA KIRILOV - alt               

                                  

                    VIKTORIA KIRILOV
                        

                      
                          
                         ÎNTRE OM ȘI VIERME

 

     Care este diferenţa dintre viermii iscoditori ai ţărânei şi oamenii care uneori sunt mai monstruoşi decât cel mai mic vierme? De ce să mori temându-te să fii supt de nevertebrate, când aici, printre oameni, eşti un nimeni, eşti descompus în mii de particule de gurile rele ale lumii.
      Mă tem de recele pământ care mereu mă cheamă spre sine... dar de ce m-aş teme? Chinul provocat de oamenii absurzi care-mi descos trupul de suflet este mult mai tremurător. Să-mi ud ochii între cei patru pereţi ai odăii şi să-mi simt inexistenţa în tot ceea ce mă înconjoară ori să stau între patru scânduri mucegăite... care-i diferenţa?...
      Eu chiar mă tem de moarte, ca și cum m-aș teme de durere, de necunoscut... Dar mă tem că suferințele mele nu aparțin trecutului ci viitorului. Și nu vreau să mă zbat în chinuri, nu mai vreau să mă desfac în lacrimi. Prea mult m-am târât pe această lume, am învățat cum e să trăiești fără puteri, am înaintat către visul meu, dar oamenii m-au împiedicat să îl ating, mi l-au ucis. Știu că există viața de apoi, căci nu în zadar vedeniile vin atât de des la mine în ospeție, nu degeaba dialoghez cu morții în zilele impare a lunilor lipsite de soare. Eu m-am mutat demult în propriul haos și mi-e strâmt aici, și nu mi-e bine…
      În mine creşte sicriul, cu catifeaua-i roşie, se plămădește din sângele meu purpuriu, iar scândurile care-mi vor proteja trupul în timpul putrefacţiei țâșnesc din oasele mele suferinde, din coastele mele împrumutate de la Adam, din sufletul meu care cânta Sonata nr. 2 a lui Chopin la un pian invizibil. Se coace moartea-n mine, izbucnește prin bocetele mele toate, prin toate chinurile.
      Mormintele nesăpate mă așteaptă, curând se vor umple cu oseminte, cu regrete și strădanii, și mă vor rumega, și mă vor înghiți, cu tot cu haine, cu tot cu amintiri, cu tot cu păcate... cu tot! Vocea îmi va amuţi pentru o veșnicie, iar glasul vocalistei misterioase va înceta să învăluie lumea cu chemările bisericeşti ale sufletului ars pe rugul nedreptăţii.

      
    Și voi intra în împărăția nevertebratelor, și-acestea se vor târî cu o mare ardoare spre trupul meu, vrând să soarbă toată viața din mine, toată vlaga, tot nectarul. Viermii cu gust de pământ, mirosind a deșeuri subpământeşti şi cadavre evaporate, vor înainta către mine. Se vor apropia de pielea mea mai ieri proaspătă, pe care o îmbunam cu creme şi loţiuni de corp scumpe, pe care o înmiresmam cu parfumuri franţuzeşti, pe care o îngrijeam, o protejam de soare, de frig... O vor pângări! Trupul meu va fi sfâșiat de viermele flămând, de viermele hain, de moarte... Nevertebratele mă vor roade, mă vor înghiți cu tot nesațul, cu toată nemilostenia, cu toată patima... La fel ca oamenii blestemați care mă-nconjurau pe-acest pământ perfid, la fel ca nesuferiții de oameni…
     Singura diferență dintre vierme și om este că cel din urmă are curajul de a fixa în matricea aproapelui său o suferinţă fără limite. Oamenii sunt mult mai răi decât orice gânganie de pe-acest pământ, sunt mult mai duri, mai inumani…
     Când mă voi lăsa să fiu descompusă de viermii dolofani și lipicioși, acceptând moartea ca pe o doctorie, ca pe o vindecare, voi înțelege că nu există diferenţă între vierme şi zei, între soare şi lună, între om şi neom, între suflet şi... lipsa lui...


                     M-AM DEZBRĂCAT DE TINE

     M-am dezbrăcat de tine ca de o cămașă care a ruginit pe mine. Zilnic, vechile răni curgeau prin mine, prin ochii mei deznădăjduiți, lăsând pete amarnice, ruginii. Camașa alba, pe care mi-ai pus-o pe umeri în seara aceea, când noi doi ne plimbam prin pădurile de vise, s-a contopit cu pielea mea arsă de ploi. Nasturii ei... drumurile noastre, pe care-am mers ținându-ne de mâini. Nu am mai scos-o de pe mine. Am lăsat-o pe umeri, de parcă era Acoperământul Maicii Domnului.
     Sfântă-mi părea, până-n clipa în care am realizat ca mânecile-i erau prea lungi, putrezite și infinite. Erau ca niște frânghii rupte, ca un cordon ombilical care făcea legătura dintre sufletul și ființa ta. Îmi părea că am ajuns în casa de nebuni, strânsă pe dinăuntru de sfori dure, înfășurându-mă într-un trecut care încă n-a trecut.
     M-am dezbracat de tine ca de un blestem ce se-adâncea în mine. Îmbrăcată eram în veșnicul chin, dar am scapat… am scapat de tine.
     Purtând cămașa, agățându-mă de ea ca de câteva semne de suspensie, am tot așteptat revenirea ta. Credeam că te-am înnodat de mult de acel buzunar din piept, dar tu mi-ai zgâriat pereții sufletului și ai țâșnit din mine lăsând răni adânci. Eram bolnavă de tine, eram animalic de bolnavă.
     Îți amintești, mi-ai promis că ne vom reîntâlni la venirea cocorilor. Învățam zborul, iar cămașa mi-acoperea brațele speriate de înălțimi. Mă ghemuiam în mine când foaia zilei se rupea în neștire. Cămașa somnoroasă mă salva de întunericul așteptărilor, în timp ce gulerul acesteia mă strângea de .........

mai mult........

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Kurt Tucholsky] [Andrei Zanca] [Dan Danila II] [Letitia Ilea] [Nicolae Silade] [Stefan Ghilimescu] [Mirela Roznoveanu] [Magda Ursache] [Radu Ciobanu] [Dan Danila] [Mircea Pora] [Mircea Petean] [Zenovie Carlugea] [Serban Chelariu] [Savu Popa] [Icu Craciun] [Marcel Mureseanu] [Stefan Marinescu] [Adrian Grauenfels] [Constantin Arcu] [Sanziana Batiste] [Nicolaie Adam] [Horia I. Groza] [Eugen Dorcescu] [Viktoria Kirilov] [Dragos Niculescu] [Dan Laurentiu] [Gheorghe Filip] [Ion Haines] [Constantin Manea] [Caliopia Tocala] [Florin Logresteanu] [Herbert W. Muehlroth] [Hans Dama] [Krzysz. Dabrowski] [Alexandru Jurcan] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]