MIRCEA M. POP

    Va veni

Va veni o vreme
când vei fi indiferent
la viaţă
dar şi la moarte,
când aproape că vei confunda
pe una cu cealaltă,
întrebându-te sincer
şi optimist
dacă există totuşi
o viaţă
şi dincolo
care trebuie să fie
nu se poate să nu fie
mult mai liniştită,
neizbită fiind
de a grijilor cotidiene valuri.

      Acolo

Acolo vrăbiile
ciripesc în cor
când mă văd.

Acolo copacii
se apleacă salutând
când trec pe lângă ei.

Acolo şi cerul
pare mai albastru
decât în altă parte.

Acolo am fost cândva
şi fi-voi mereu
...acasă.

       Doar ea, tristeţea

Port tristeţea cu mine
ca pe o năframă cenuşie
legată la gât,
eu nefiind niciodată singur
ci cu ea alături,
trecând aproape pe neobservate
peste bucuriile
puţine, care sunt,
dacă sunt.

Doar ea, tristeţea ,
îmi este fidelă
ca o căţeluşă
şi nu mă părăseşte niciodată.

           Ipoteză

Oriîncotro mă îndrept 
precum un câine fidel
mă însoţeşte umbra mea
(câteodată mă gândesc chiar
că ea e îngerul meu păzitor)

Dacă cineva – sau poate moartea –
ar vrea să-mi dea
cu toporul în cap, cândva,
aş zări cu siguranţă securea
ridicată deasupra...umbrei.

           Tăcerea

      Es el silencio que habla
       (Gioconda Belli)

Tăcerea vorbeşte
în noi sau în afară
nu se aude
nici nu vrea să fie auzită
ne mustră pentru faptele rele
ne laudă pentru cele bune
ne consolează
ne critică
sau ne îndeamnă
tăcerea nu este pasivă
precum resemnarea
tăcerea e plină
de neaşteptate surprize.

Când tăcerea vorbeşte
noi ascultăm. ............

mai mult....