Dan Danila

                                    Dan Danila- alt

 

 

                               DAN DĂNILĂ
              

                     PRIMĂVARĂ 
            

     Depărtare ocolită de același fluid
     care hrănește regretul adormitului,
     steaua lui stinsă de dimineață. Cer
     asfaltat cu flori arse, cu trecători
     între galaxii stinse demult. Ochii
     lăcomiei vor ocoli din nou moartea
     iar dragostea va redeschide o cale.

     Lanțuri frânte de munți, ce surdă
     nepăsare șerpuind potecile albe,
     goluri de ceață, atâtea file nescrise.
     Începe iar moartea morții, călătoria
     dragonului nevăzut de oamenii palizi.
     Luna și bufnița, bătrânețea argintului,
     mersul aplecat printre cuvinte, noaptea.

    Visul meu uitat, legat de pleoape,
     torsul femeii ca o iarbă crescută
     peste o inimă caldă, de pământ.


             VERSURI ALBE

     Ce repede încărunţeşte versul
     când nu îl mai încape mărginirea,
     o haină veche putrezind în lada
     bunicilor pierdute prin ospicii,
     dantela unei rochii de mireasă,
     visul curmat de propria uitare.
     Ce toamnă ni se pregăteşte oare
     sub carnea unui înger, nevibrată,
     adusă dinspre sufletul abulic
     mai tulburat ca apele de stâncă?
     Nu mai există rime pentru anii
     îngânduraţi, din secole absente,
     o carte cu atâtea pagini rupte.
 

     Dar peste nepăsarea cea adâncă
     ce limbă pătimaşă după iambii
     şi mierea nouă, aură prelinsă
     din razele neizbucnitei stele...


             FEBRUARIE

     Cuvintele iau din albul fără litere
     pauzele necesare, golul vocalelor
     și renunțarea din finalul fiecărui vers,
     de parcă își așteaptă și ele moartea
     cu înțelepciunea tăcerii, de parcă
     bănuiala unui puls le va destrăma.
     Copacii negri fixează cerul de fum
     dând echilibru lumii care începe.

     Cu aceleași amintiri despre iarnă
     sau formele ei revolute, atavice,
     cu umilință, copilărească uimire
     și o răceală de animal hibernal
     să evadăm și noi din propriul sânge,
     să ieșim din vechea lume a nuanțelor.
     Monocromia, ca unică iubire –
     începe abstract, ca un cristal înfipt
     în inima anotimpului,
     în tot ceea ce se va sfârși vreodată
     părăsind o pânză abia începută.


               ORBIRE

     Orbim treptat, cu mult mai lent
     decât ar creşte iarba pe o piramidă,
     decât se subțiază treptele uitării,
     ne tot pregătim de moartea culorilor
     precum în fiecare noapte gioconda
     cunoaşte iar şi iar drama stingerii  
     și neantul marelui muzeu blindat.

     Doar un singur foton fără moarte
     ar fi de ajuns să îi reaprindă ochii,
     să scoată din beznă orice privitor.
     E greu să păstrezi o ultimă imagine.
     Cum să mai poţi renunţa la magia lor,
     acvarii cu flori înotând, tarabe copleșite
     de fructele toamnei, grădini suspendate
     în unicul vis? Ce crudă pedeapsă
     să nu poţi mângâia niciodată un fluture,
     un curcubeu, o roză, un iris înlăcrimat.

     De neatins aurorele și tot ce este
     mai preţios sub stele. Soarele, da, 
     el are toate culorile, dar retina refuză .........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Franz Kafka] [Doina Uricariu] [Cornel Ungureanu] [Magda Ursache] [Theodor Damian] [Andrei Zanca] [Dan Danila] [Dragos Niculescu] [Horia Dulvac] [Dorina Sisu] [Cristina Struteanu] [Ezra Pound] [Dinu Flamand] [Nicolae Coande] [Mioara Bahna] [Ion Maria] [Alensis de Nobilis] [Adrian Grauenfels] [Gheorghe Simon] [Dan Anghelescu] [Anca Sirghie] [Zudor Janos] [Mircea Pora] [Adrian Grauenfels] [Adonyi N. Maria] [Bianca Marcovici] [Victoria Comnea] [Herbert W. Muehlroth] [Mircea Petean] [Zorin Diaconescu] [Petru Tomoiaga] [Werner Goebl] [Radu Ciobanu] [Ana Blandiana] [Adrian Munteanu] [Fekete Vince] [Palotas Dezso] [Mihaela Albu] [Liliana Danciu] [Mariana Paslea] [Aurel Sorobetea] [Mihai Merticaru] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]