|
DAN DĂNILĂ
Discreție feminină
Trece sfioasă pe lângă ziduri
se lasă presată într-o carte
șoptește, închide ușa cu grijă
coboară obloanele și plânge
fără lacrimi ascunsă în dulap
cu prețul prea mare al sângelui
doar dragostea are răbdare
numai dorința poate aștepta
o zi, o seară, o lună sălbatică
un nou carnaval al toamnei
cândva carnea sătulă de sine
își caută libertatea — îmbrățișată
de un necunoscut precum aerul
oceanul sau focul aproape stins
dar cald ca obrazul iubitului.
Istorie
Imperii de frig au cucerit
îngrozitele, neștiutele
lumi de șofran și clorofilă,
singure și-au bătut drumul
întoarcerii cu copitele
degeaba au papirusul
indescifrabil, în zadar
au răpit toate sabinele
cu pielea albă de Paros
și ochi din smaralde
în pântecul lumii o foame
mai mare decât durerea
parcă vrea să erupă;
lumina vine de la răsărit,
noaptea din ultima Thule
degeaba clopote cheamă
la stingerea focului,
oamenii se ascund
în păduri cu haite de lupi
concep o nouă istorie.
|
