ANDREI ZANCA

                   (1952 - 2022)
           

                tăcerea dintre tăceri

există o întrebare
care se poate
pune fiecăruia:
cum folosești
lumina care
ți s-a dăruit
să fie mereu
nevoie de
o moarte
altminteri nu
se renunță
nicicum?
și de câți
morți e nevoie
ca pământul
să devină și
mai sacru, vine
vreodată unul
la spovedanie
spre a mărturisi
cât e de mulțumit?
în fața ororii mulți
se înfurie, puțini
sunt cuprinși de
milă pentru
victimă și opresor.
doamne, doar în
tăcerea dintre
tăceri, departe
de pulberea stelelor
muribunde din care
   ne tragem

                   bătrânii

încet se fac nevăzuți
deși mai sunt în
viață, bătrânii.
cu cât mai adânci

amintirile, cu atât
se simt mai bătrâni
contemplându-se
mereu într-un ciob
de oglindă spre
a nu fi surprinși
de un necunoscut,
tot mai puțini:
o minoritate și astfel
un barometru al
unei stări de fapt.
nu se duc la vot
nu se duc la teatru
spre a nu fi tulburați
de bătrânețea actorilor
petrecându-și ziua nașterii
în pat cu vreo boală în fața
porților sprijiniți în baston
cu ochi apoși. singuri.
părăsiți. știind că totul
se va sfârși cândva.


                       clip

treceau în alertă
prin fața mea, toți
prinși în destinul lor
înscris cu fiecare pas.
și-apoi un scrășnet
de roți și trupul
căinelui zvâcnind
pe asfalt încât
un fior de durere
m-a străbătut
săltându-mă
într-altă zonă
însă ei treceau
și treceau prin
fața mea
nepăsători
grăbiți, fiecare
prins în timpul
lui înscris pas
  cu pas


                 intenția


dacă realitatea este
conștiință aplicată
și după dorință
urmează intenția,
ce intenție
îi băntuia
pe mulți
în prima zi
a anului
nouăzeci ........

mai mult........