ANDREI ZANCA

              (1952 - 2022)

                          
         ŞI ASTFEL STRĂZILE

străbătute prin ani
nu m-au purtat niciunde
totul fiind sigilat de stingere

în praful aşternându-se
peste zăpezi, între două viscoliri.

ce credem că ne lipseşte
se lasă ca o perdea
peste însoţitorul

bănuit dintotdeauna / aşteptându-ne
căci ce e timpul fără trecut şi viitor
într-o lume în care

trupul e o limitare-a iubirii.
iadul, ce am făcut din prezent.

ziua-n care fiecare va găzdui
aproapele drept sine însuşi

încă departe, şi totuşi
nesfârşit de aproape, totul:
venea în întâmpinare mea
un copil străbătând pajiştea
doldora de margarete.

de pe colină părea că florile
îl urmau, pas cu pas

         NETULBURAT

ancorat în abis, deşi se spune
că orice viziune împărtăşită

este un pas mai aproape de moarte
stau pe un mal ascultând apa

atât de intim cu o curgere
încât, de-aş începe să merg

n-aş putea niciodată străbate până la capăt
distanţa care m-ar apropia cu un pas de moarte

         GRELE

cele mai grele sunt nopţile, poate
de aceea le-am şi traversat în veghe

prăbuşindu-mă-n somn abia când toţi
se năpusteau în truda lor zilnică.

şi cum pisica e pură pândă
încercam şi eu să te desluşesc
în ochiul-radar al auzului

însă tu te-ai ivit abia când nimic
nu a mai fost un trofeu, când
în pupila de forma inimii

pulsa neştiută moartea
omeneşte răsfirată în
felurile de-a muri.

câţi se mai sting azi în patul lor?
  

        NU EU SUNT ÎN PĂDURE

pădurea e în mine, şi e cine   -  
cine este cel ce aude cântul păsării
însă însuşi nu poate fi auzit?
dacă nu mă vor găsi nici acolo, unde
suferinţa îşi va fi uitat numele

mai are oare rost să tulbur azi
memoria unuia care crede
a mă cunoaşte?
  
şi totuşi, când dormi nu eşti oare doar
martorul visului, ce te poartă
în nelimitare ori coşmar
doar oglinda lui?

ajunge să te trezeşti, spre a putea trezi.
fiind tu totul, nu există un altul
de mântuit, însă el tocmai
asta nu o ştie, nu-i aşa?


        OARE CEL CE VEDE


trebuie să dea mai departe ce-a pătruns
când cumpănind vremea aceea
a dezolării, disperării
calvarului, simţi

că n-au reuşit pe-atunci să distrugă
un anume miez, pe care azi
îl demolează întrutotul?

şi ce să dai mai departe într-o lume
surdă la orice sunet în afara
clinchetului şi foşnetului

.........

mai mult........