|
EUGEN D. POPIN
Miron Kiropol, un prieten de suflet.
Îmi vine tare greu să scriu aceste rânduri, să scriu despre pierderea unui prieten de suflet. Un prieten pe care am avut privilegiul decât să-l aud la telefon în anii de când ființează revista Alternanțe. Asta pentru că am amânat în fiece an vizita pe care i-am promis-o, iar acum Miron Kiropol nu mai este printre noi. S-a stins ieri 18.06.2020 dimineață în orașul de pe Sena, lăsând în urma sa pe Elizabeth, soția sa și îngerul său păzitor. Miron Kiropol este unul dintre cei mai reprezentativi poeți români ai literaturii române. Poezia sa este profundă și întru credință, trecut și prezent în același timp, revoltă și resemnare, atât în poemele scrise în limba română, cât și în volumele publicate în franceză. Cu toate că a scris și tradus în franceză, limba sa de suflet a fost limba română, ”cea mai frumoasă și mai poetică limbă a acestei lumi”, îmi spunea Miron deseori în convorbirile noastre telefonice. Cu toate că ajuns la vârsta psalmistului, râvna și dăruirea sa pentru poezie erau la fel ca și în anii tinereții, scria în fiecare zi, ”poezia curge din mine” i se confesa cândva lui Andrei Zanca. E tare trist faptul că Miron Kiropol este mult prea puțin cunoscut publicului din România, că opera sa a fost citită cu precădere în mediile literare, fără să i se acorde mediatizarea meritată. Cu toate că și-a ales Franța ca a doua patrie, exilul său a început „Exilul a început pentru mine înaintea exilului, el a început chiar în patria mea”. Pentru cei care l-au cunoscut cu adevărat, Miron Kiropol va rămâne, chiar și după ce cortegiul funerar se va fi încheiat, la fel de prezent. Fie-i veșnicia binecuvântată!
Garmisch- Partenkirchen, 19 iunie 2020
|
