NICOLAE SILADE

                      De ce citim? De ce nu mai citim?
 

De ce citim? Iată o întrebare pe care şi-o pun, cred, atât cei care scriu, cât şi cei care citesc. Până astăzi, însă, eu nu m-am întrebat niciodată de ce citesc, cum nu m-am întrebat niciodată de ce mănânc, de ce respir, de ce gândesc ş.a.m.d. Poate pentru că lectura este hrana noastră spirituală: „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Hrănindu-ne astfel, creştem, ne împlinim, ne cunoaştem pe noi înşine, devenim asemenea Lui. Prin lectură am aflat răspunsuri la multe din întrebările care mă frământau, prin lectură am reuşit să ajung la mine însumi, să mă cunosc, să devin cel care sunt. Normal că foamea şi setea de lectură diferă de la om la om, dar aşa cum ne hrănim zilnic cu pâine, tot zilnic trebuie să ne hrănim şi spiritual. De ce nu mai citim? Nici această întrebare nu mi-am pus-o până astăzi. Încerc, totuşi, un răspuns, pornind de la versurile lui Gheorghios Seferis: „Mă doare că am lăsat să se scurgă printre degetele mele un fluviu imens, fără să beau o picătură”. Se prea poate ca, stând toată ziua cu nasul în cărţi, viaţa să treacă pe lângă tine fără să te bucuri de ea. Nu spun că aceia care nu citesc deloc sunt conştienţi de asta, dar nici cei care citesc tot timpul nu realizează acest fapt. Adevărul este că toate lucrurile trebuie făcute cu măsură. Nimeni, niciodată, nu va putea citi tot ce s-a scris. Şi nu are niciun rost să citeşti mult, important e să citeşti esenţialul. Dacă omul timpului nostru nu mai citeşte nimic în afară de Cartea Cărţilor, e bine. Înseamnă că e mai pragmatic, mai inteligent decât noi, cei care „închidem oamenilor Împărăţia cerurilor: nici noi nu intrăm în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsăm să intre”. Dar dacă nici acea carte nu o citeşte, atunci e grav.