NICOLAE SILADE

                 Despre vârstele şi vremea înţelepciunii.



Iată-mă, aşadar, ajuns la vârsta înţelepciunii, cum se spune. Dar nu sunt înţelept deloc dacă mă iau după vârste. Şi nu sunt înţelept deloc dacă vânez înţelepciunea, când ştiu că nu ştiu nimic. Iar dacă ştiu că nu ştiu nimic, ce aş putea eu să le spun altora, care nici măcar nu ştiu că nu ştiu nimic? Mă mir (ce frumos sună mă mir, în gândul meu, de parcă m-aş mirui!), mă mir că hârtia suportă atâtea, dar şi mai mult mă mir câte vorbe goale aud zi de zi şi nu le ignor, ca să nu fiu considerat înfumurat, ursuz sau pur şi simplu surd. Dar trebuie să fii surd la vorbăria zilei, ca să poţi auzi vocea înţelepciunii. Sau, cum spunea Eminescu, în Pentru păzirea auzului, poate că ar trebui să mă rog (cui Doamne?), să nu aud, să nu văd, să nu simt cum „a aerului miere/ slăbănogeşte mintea şi mândra ei putere”. O, cât de înţelept a fost Eminescu, deşi nu a ajuns la vârsta înţelepciunii! Şi iată dovada că nu vârsta înţelepciunii te face înţelept! Atunci, mă întreb eu, unde este înţelepciunea? Toată strădania noastră în această lume e pentru cunoaştere. Dar cunoaşterea ne îndepărtează de înţelepciune. „Unde este înţelepciunea pe care am pierdut-o în cunoaştere?”, se întreba, în secolul trecut, T. S. Eliot. „Unde este Viaţa pe care am pierdut-o pe când trăiam?”, se întreba tot el. Şi răspundea Ungaretti: „Moartea se ispăşeşte trăind”. Sau Montale: „Dacă sfârşeşte ce-i viu, viu n-a fost niciodată”. Astăzi cine mai răspunde? Astăzi cine mai întreabă? Venim în lume plini de înţelepciune şi înzestraţi cu puteri de neînţeles. Undeva, pe drumul vieţii, acestea se pierd. Însă, prin tot ce facem, încercăm să recuperăm ce am pierdut. Înţelepciunea şi puterea. Puterea înţelepciunii. Dar cum? Dacă cunoaşterea ne îndepărtează de înţelepciune, cum putem ajunge la înţelepciune altfel decât prin înţelepciune? Şi iată că, realizez deja, nu rezolv nimic dacă înnegresc hârtia cu aceste aberaţii. Mai mult decât atât, vă slăbănogesc şi vouă mintea şi mândra ei putere. Aşadar, nu mai gândiţi, gândiţi-vă! Voi pe voi gândiţi-vă! Aşa cum eu pe mine mă gândesc acum. Şi văd că nu pot fi şi că nu sunt decât cuvântul care singur, singurel se scrie, pe sine, din sine, prin sine şi pentru sine, cel mai întrupat cuvânt.