NICOLAE SILADE

              
              
            Despre Shakespeare şi adevăraţii noştri cititori



Să vă povestesc ceva. Eram la prima mea tinerețe când un văr mi-a făcut „intrarea” în anturajul lui. Și ce anturaj! Prietenii îi spuneau Lucky, Lucky Luciano, după numele celebrului gangster. Era prin anii ‘70. Purtam plete, pantaloni evazați și luam la rând berăriile. Într-un bar comunist, cu mese din alea înalte, cu două etaje, m-am dat „la parter” când am văzut cum Lucky îi răsucește mustața unui milițian, iar ăla, de durere, pendula când în sus, când în jos. Țin minte că o dată am plecat de acasă cu 10 lei și ne-am întors tot cu 10, după ce consumasem prin baruri peste 100, și ne-am întors cu trenul, și fără bilet, și la clasa întâi. Când a venit controlorul, i-a strigat: „Ieși afară!”. Și ăla a ieșit imediat. În vara aceea, Lucky a plecat la mare cu 25 de lei și s-a întors după vreo trei luni cu 3.000, cu blugi, cafea, trabucuri și alte alea. Ar mai fi multe de spus, dar ați înțeles cu cine mă înhăitasem. Apoi, o bună bucată de vreme nu l-am mai văzut. De fapt nu mai văzusem aproape pe nimeni în perioada mea de asceză. Și într-o zi mă vizitează acasă un bărbat înalt, elegant, tuns scurt, care, în loc de „Bună ziua”, începe să recite din Shakespeare: „Nu cred în piedici puse de noroc/ Unirii sufletelor mari. Iubirea/ Iubire nu-i când face silei loc,/ Trădării răspunzând cu părăsirea.// Nu, ea e veșnic semn și far străjer/ Ce-ntâmpină furtuna și nu cade./ E steaua fiecărui corăbier,/ Al cărei preț nu-i măsurat în grade.// Iubirea nu-i paiața vremii, chiar/ De intră sub compasul coasei sale./ N-o schimbă ani, și n-o clintesc măcar/ Tăișurile clipelor fatale.// De spun minciuni, și pot fi dovedit./ N-am scris nimic, și nimeni n-a iubit!”. Era chiar el, Lucky, gangsterul de altădată, acum recitând sonetul CXVI al lui Shakespeare. Nu-mi venea să cred. Am aflat că s-a cumințit, că s-a căsătorit cu fata unui director de stațiune și că are o afacere prosperă. Și cred că în această totală schimbare a lui a avut și Shakespeare un rol. La fel ca Biblia în viața păcătoșilor. Nu degeaba mi l-a recitat și mi l-a recomandat, ca un adevărat critic literar. Oare poezia de azi (literatura) mai are un asemenea rol, mai poate ea, deși a coborât în stradă, să pătrundă în pătura cea mai de jos și s-o pătrundă? Pentru că cititori adevărați, am văzut, sunt și acolo. Noi trebuie să găsim doar calea de a ajunge la ei.