NICOLAE SILADE

              
           Despre înviere sau visul unei nopţi de primăvară



Se făcea că mă întorceam acasă după jobul obositor de peste zi. Era a opta zi, foarte asemănătoare cu celelalte, și totuși altfel. M-am privit în oglinda de pe hol. Eram același, și totuși altul. Am băut un pahar de vin roșu, am mâncat o pâine albă și m-am culcat. Și am visat că se făcea exact cum vă spuneam mai sus. Nu știu exact cât am dormit, dar m-am trezit brusc în altă viață. În care se făcea că mă întorceam acasă după jobul obositor de peste zi. Acum, când sunt treaz întrutotul, vă pot spune că verbul acela („se făcea”) e tot atât de adevărat pe cât de tainic este. Și ce frumoase sunt tainele după ce ți le destăinui! Și ce frumos sună în limba română verbul acesta: se făcea! Nu spui „făceam eu”, sau „făceai tu”, sau „făcea el/ea”, ci pur și simplu „se făcea”, independent de tine, și totuși cu tine în primplan. Se făcea din sine, prin sine, și pentru sine, la fel ca universul. Pentru că așa e în vise. Dar în realitate? Păi realitatea, doamnelor și domnilor, e atunci când realizezi că totul e un vis. Dar de ce ne complicăm, când totul e atât de simplu, atât de simplu încât devine de neînțeles, cum spunea cuvântul Nichita Stănescu, autorul necuvintelor? Vă veți întreba de ce spun cuvântul Nichita Stănescu, iar nu poetul/omul Nichita Stănescu. Pentru că. Pentru că el, poetul/omul Nichita Stănescu, a căutat și a găsit. A găsit Cuvântul, dumnezeirea lui, Adevărul, Calea și Viața. În Evanghelia după Toma se spune: „Cel care caută, nu trebuie să înceteze să caute, până ce găseşte şi când va găsi, el va fi înmărmurit şi când va fi înmărmurit, el va fi uimit şi el va domni asupra Totului”. Prin urmare, hai să ne întrebăm: suntem cuvinte (verba volant, scripta manent) sau Cuvântul? Eu așa văd învierea, ca pe o întrupare a Cuvântului. Pentru că tot ce e pământesc are legătură doar cu vorbele, cuvintele, pe când ceea ce este dumnezeiesc e legat de Cuvânt. Când dormi, oare nu te rupi de lumea asta? Când mori, oare nu te desparți de ea? De ce să nu te desparți acum, pentru a intra în legătură cu tine însuți, cu puterea acelui germen de grâu care doar dacă moare aduce rod bogat. Cine a sădit în bobul de grâu acea putere de înviere? Cine face via să rodească an de an? Cine te trezește dimineața? Stelele sunt pe cer și ziua, dar nu le vedem decât noaptea. Hai să vedem ziua ce nu se vede nici noaptea!