MIHAI MERTICARU
      

     SONETUL UNEI REVELAȚII

 Când tu te uiți la ea, uitând de tine,
 Vezi miezul Geei și tot ce-i afară
 Învăluite-n lumină stelară
 Cum se cuvine doar unei regine.

 Râdea și tremura cea floare rară,
 Frântură a creației divine,
 Tu te topeai când o vedeai cum vine,
 Dar cei mai mulți ( bieții de ei !) turbară.

 Când ați ajuns ( minune!) față-n față,
 Pământul și-a oprit un pic rotirea.
 Deodată ai dorit să-ți fie soață

 Sperând că și norocul se înhață.
 O clipă te-ai pierdut puțin cu firea,
 Vicleană voluptate e iubirea!

     SONETUL UNUI MIRACOL

E-o flacără, în noi, izbăvitoare
Chiar când afară ninge, viscolește
Și urma ta se îndumnezeiește,
Înmiresmând pământul până-n zare.

Mistuitorul rug se întețește,
Tăcut văzându-și de sacra lucrare,
Lărgindu-și potențele migratoare,
Pe jar, ne alintă, ne despăgânește.

Cu inimă pe inimă sângerând,
Un suflet pustiu în altu-nflorește,
Un suflet pustiu în altu-nflorește,            
Două izvoare-mpreună susurând,

Nu știi care-i, de iubire, mai flămând.
Când dorul cu dorul se întâlnește,
Întregul Univers se resfințește.

      SONETUL COPILĂRIEI

Copilărie, livadă-nflorită,
În lumea brobonită cu mistere
Trasând lumini și umbre efemere,
Să vezi eternitatea aurită,

Să crezi că tot ce-i viu nicicând nu piere,
Că fericirea ta-i nețărmurită,
Că veșnicia ți-a fost hărăzită
Și pentru tine curg râuri de miere.

Eterne dimineți reverberează
Multidimensiuni ca-ntr-o magie
Ce antonimiile orchestrează

Magnifică, unică ipostază.
Culori fosforescente, frenezie,
Tărâm de muzică și poezie.

     SONETUL MĂRII

Al omenirii leagăn ne-a fost marea,
Ea ne-a-nvățat cum să pășim pe valuri
S-ajungem pe uscat prin noi portaluri
Și să scrutăm cu-nfiorare zarea,

Ca să descoperim alte limanuri,
Să ne săpăm prin granituri cărarea,
Blazon fiindu-ne pâinea cu sarea,
Plăcerea, hălăduirea prin lanuri.

Acum suntem cuprinși de nostalgie,
Dorul de origini nu se prescrie,
Ca un magnet ne atrage misterul

Nașterii pe care-a dictat-o cerul.
Ne fascinează marea, cum se știe,
Că ne este mamă și poezie.
 
   SONETUL BUCURIEI DE A TRĂI

O nouă zi, o altă bucurie,
La orizont, un alt soare răsare,
Un sol al tinereții arzătoare,
Nemaiîntâlnită briză adie.

Dulceața unor clipe trecătoare,
Ofertă fără de parcimonie,
Te înfășoară subtil, te îmbie
Un vis și-o continuă mirare.

Susură muzică nepământeană,
Se-mbracă zarea-n colorată ie,
Trăiești un illud tempus pe sprânceană,

Pe-acorduri de harpă eoliană.
O poleită zare aurie
Îți spune că viața-i o simfonie.