MIHAI MERTICARU
      

                 RONDELUL ÎNVIERII

Lumină sacră s-aprinde de Paște,
Minune,-n veci, sortită să rămână
Alături de apă vie-n fântână,
Să simți mereu că sufletu-ți renaște.

În loc de haos și ceață păgână,
Duioasă, dulce cântare se naște,
S-aprinde lumină sacră de Paște,
Minune,-n veci, sortită să rămână.

Norocul, azi, pe toți ne recunoaște,
În mănăstiri, acasă ori la stână,
Duhul Sfânt spre mântuire ne mână,
Milostivirea Domnului ne paște,

Lumină sacră s-aprinde de Paște.


                RONDELUL IUBIRII

Iubito cu cosiță aurie,
Vino să mă-mbraci în strai de mângâieri,
C-apoi ți-oi da și eu tot ce-ai vrea să-mi ceri
Fără niciun pic de parcimonie !

Ai tăi vor fi toți munții auriferi
Și tot ce stă sub cânt de ciocârlie.
Iubito cu cosiță aurie,
Vino să mă-mbraci în strai de mângâieri !

Nu vrei să fim alături pe vecie,
Furtunile să ne pară adieri,
Gerurile aspre, calde primăveri
Și viața zbucimată, feerie,

Iubito cu cosiță aurie ?


             RONDELUL PLOII

Ne cântă ploaia pe strune de argint,
În timp ce ne udă până la piele,
Și bate toba-n vechile zăbrele,
Luminându-ne c-un fulger, drept alint.
 

            
Sub ceru-nnegurat, mii de andrele
Par că tricotează-n continuu sprint
Când cântă ploaia pe strune de argint
Și, hohotind, ne udă până la piele.

Șuvoiul trece ca un excurs succint,
Un meteor luminos printre stele,
Atât cât, de belele, să ne spele,
Un fel de închipuiri care ne mint

Când cântă ploaia pe strune de argint.


             RONDELUL LUMINII

La mijloc de codru o muzică divină
Plutește lin în aer când mugurii pleznesc.
E imnul primăverii pe plaiul românesc,
Revărsare tumultuoasă de lumină.

Plouă cu soare, cu liniște și cu tihnă
Pe acest picior de plai împărătesc.
La mijloc de codru o muzică divină
Plutește lin în aer când mugurii pleznesc.

Valuri de aur din colină în colină
Și din creștetul munților se rostogolesc,
E dumnezeirea cu-nalte haruri plină,
Și e Sfânta Treime cu sceptrul Său ceresc.

Pretutindeni s-aude o muzică divină.
 

          RONDELUL STRĂBUNILOR

Străbun al meu din imemorabile vremi,
Cufundat în beznă vâscoasă de catran,
Căzut de ciumă, oftică sau iatagan,
De ce vrei acuma, la tine, să mă chemi ?

Din abisul atâtor ani, acum de ce-mi
Tot faci semne și îmi strigi numele în van,
Străbun al meu din imemorabile vremi,
Cufundat în beznă vâscoasă de catran.

Omule bun, de ce plângi sub brazdă și blestemi
Din tot sufletul înnegurat de țăran?
Stai liniștit, că n-ai niciun motiv să te temi
Că voi lăsa să-ți calce glia vreun dușman,

Străbun al meu din imemorabile vremi.


      RONDELUL VREMII TRECĂTOARE

Moara vremii rumegă rugină
Între două sloiuri mari de gheață,
Pe o pajiște numită viață,
Abur dintr-o suflare divină.

Grădina degeaba este plină,
Totdeauna,-n dimineață,.........

mai mult....