ROSEMARIE HAINEŞ

          DE CE ESTE IMPORTANTĂ CULTURA
                            UNEI SOCIETĂȚI

                         

     Cultura, în sens larg, sociologic şi antropologic, poate fi considerată un background al jocului social, constituit din programe mentale („soft mental”) - adică tipare de gândire, simţire şi acţiune din mintea unui om. Cultura este un semn distinctiv al grupului, întreaga existenţă bazându-se pe dihotomia noi/ei (grup intern-grup extern) şi pe formarea de grupuri. Programarea mentală corespunde unor nivele de cultură diferite:
     · un nivel naţional,în funcţie de ţara căreia îi aparţii;
     · un nivel al apartenenţei regionale şi/sau etnice şi/ sau religioase şi/sau lingvistice;
     · un nivel al genului;
     · un nivel al generaţiei;
     · un nivel al clasei sociale, asociat cu educaţia şi cu ocupaţia sau profesia;
     · unor diferite niveluri organizaţionale, departamentale şi /sau corporatiste, în funcţie de modelul în care angajaţii au fost socializaţi de organizaţia în care lucrează.
Cultura cuprinde simboluri, ritualuri, eroi şi valori şi este marcată de câteva caracteristici esenţiale:
     · cultura este un fenomen colectiv,
     · cultura se învaţă,
     · cultura e constituită din reguli nescrise,
     · cultura se reproduce pe sine,
     · există o continuitate în cultură.
Nivelul culturii este alcătuit din valori (de exemplu, bine-rău, normal-anormal, urât-frumos, moral-imoral etc.); simbolurile, eroii, ritualurile referindu-se la practici. Practicile reprezintă partea vizibilă a culturii, pe care o deprindem pe tot parcursul vieţii, valorile fiind internalizate în copilărie, ceea ce face ca valorile fundamentale ale unei societăţi să rămână stabile, în ciuda schimbării rapide a practicilor. Cultura este proprie societăţilor ca forme de organizare socială şi nu naţiunilor care sunt unităţi politice.
    Ţările se deosebesc între ele la nivelul valorilor, din punct de vedere identitar şi instituţional. Diferenţele identitare se regăsesc în practici, sentimentul identităţii provenind din afilierea la un grup.

                                             
     Valorile sunt strâns legate de funcţionarea instituţiilor, iar instituţiile, la rândul lor, nu pot fi înţelese fără a ţine seama de cultură. De aceea, fiecare ţară trebuie să progreseze prin tipul ei propriu de reforme, adaptat softului mental al poporului ei.
     Dimensiunile culturii naţionale (o dimensiune e un aspect al culturii, care poate fi măsurat în raport cu alte culturi) alcătuiesc un model de analiză a culturii naționale.
   Trei cercetători ,Hofstede, G., Hofstede, J., Minkov, M.,( 2010) au formulat patru dimensiuni ale culturii naționale.
Acestea sunt:
     1.distanţa faţă de putere,
     2.individualism/colectivism,
     3.masculinitate/feminitate,
     4.evitarea incertitudinii.
     Distanţa faţă de putere este definită ca măsura în care membrii mai puţin puternici ai instituţiilor şi organizaţiilor dintr-o ţară se aşteaptă şi acceptă ca puterea să fie distribuită inegal.
Individualism/colectivism.
     Dimensiunea individualism se defineşte astfel: individualismul e caracteristic societăţilor în care legăturile dintre indivizi sunt slabe: se aşteaptă ca fiecare să aibă grijă de sine şi de familia apropiată.
 Opusul individualismului este colectivismul ce caracte­rizează societăţile în care de la naştere oamenii sunt integraţi în grupuri interne puternice, strâns unite, care de‑a lungul vieţii continuă să-i protejeze, în schimbul unei loialităţi necondiţionate.
     Masculinitate/feminitate
     “O societate e numită masculină dacă rolurile emoţionale de gen se deosebesc clar: bărbaţii trebuie să fie autoritari, aspri şi concentraţi asupra succesului material, în timp ce femeile trebuie să fie modeste, blânde şi preocupate de calitatea vieţii.
     O societate e numită feminină dacă rolurile emoţionale de gen se suprapun: atât bărbaţii, cât şi femeile trebuie să dovedească modestie, blândeţe şi preocupare pentru calitatea vieţii”.
     Feminitatea nu trebuie confundată cu feminismul, care este o ideologie ce urmăreşte să schimbe rolul femeilor în societate.
     Evitarea incertitudinii.
     Termenul evitarea incertitudinii a fost preluat din sociologia organizaţiilor americane, mai exact, din lucrările lui James G.March.
     Evitarea incertitudinii se referă la măsura în care membrii unei culturi se simt ameninţaţi de situaţii ambigue sau necu­noscute. Acest sentiment se exprimă prin tensiune nervoasă şi nevoia de previzibil, nevoia de reguli scrise şi nescrise.
     Având în vedere creşterea economică a ţărilor din Asia de Est, autorii a căror cercetare o prezentăm introduc o nouă dimensiune, a cincea, în evaluarea culturală: orientarea pe termen lung/orientarea pe termen scurt, care îi conduce la configurarea unor paradigme culturale şi economice proprii „dragonilor” sau “tigrilor”.......                    

mai mult....