|

ROSEMARIE HAINEŞ
COMUNICAREA ŞI PARADIGMA CULTURALĂ
POSTMODERNĂ
Globalizarea, caracterul informaţional al societăţii de astăzi, coexistă pe fundalul unei noi paradigme sociale şi culturale, numită postmodernism. Societatea postmodernă, având drept model lumea americană actuală, se confruntă cu experienţe noi, remarcate de Alvin Toffler încă din anii ’60-’70; ca de exemplu: accelerarea exponenţială a ritmului vieţii, schimbarea tot mai frecventă a decorurilor, cunoştinţelor, mediului de viaţă, pe care le-a numit cu un termen generic – tranzienţă . „Tranzienţa este noua instabilitate în viaţa de fiecare zi. Ea se exprimă printr-o senzaţie, un sentiment de nepermanenţă” . Deşi istoria şi semnificaţia conceptului de postmodernism sunt încă controversate, el există ca o nouă epistemă. Există atâtea postmodernisme câţi teoreticieni ai postmodernismului sunt; ambiguitatea constituie una din trăsăturile definitorii ale acestui concept. Sentimentul comun al sistemelor de gândire care au teoretizat postmodernismul este că o mare epocă din istoria umanităţii – modernitatea – s-a încheiat şi că intrăm într-o lume de alt tip, în care concepte fundamentale ca realitate, istorie, valoare, gândire, artă se modifică esenţial şi odată cu ele, omul însuşi. Indiferent că el se manifestă în literatură, arhitectură, muzică, politică, religie, economie, ştiinţă, fotografie, televiziune, filosofie, antropologie, lingvistică, istoriografie, caracteristicile postmodernismului ar fi: dislocare, diversitate, antireprezentaţionalism, alteritate, feminism, textualism. Temele specifice sunt: sfârşitul filosofiei, epistemologiei, umanismului, istorismului progresist. Paradigma postmodernă înlocuieşte conceptele moderniste: realism, formalism, semantică, fundamentalism, reprezentare, narativ, tipic, origini-cauze, obiectivitate, determinare, sectarism cu noi concepte care se impun: eclectism, antiformalism, egalitarism, anarhie, eros, proces, deconstrucţie, dispersie, diferenţă, ironie, indeterminare, imanenţă.
|