IVAN POZZONI
                                              
 
HOTEL ACAPULCO
     
Mâinile mele, subțiri, au continuat să tasteze versuri,
transformând fiecare zvon despre morți în hârtie
care nu a lăsat testament,
uitând să trateze
ceea ce toată lumea numește afaceri ca de obicei
a fiecărei ființe umane: birou, casă, familie,
idealul, pe scurt, al unei vieți obișnuite.

Toate apărările au fost abandonate în 2026
a unui contract permanent,
etichetat ca deranjat,
m-am închis în centrul Milanului,
Hotel Acapulco, hotel dărăpănat,
adunând laolaltă visele celor marginalizați,
epuizarea economiilor tale
în chirie, în reviste și mese slabe.

Când poliția face raid
în camera de peeling a Hotelului Acapulco
și vor găsi un alt mort fără voință,
cine va spune povestea, obișnuită,
a unui bătrân care trăia împotriva vântului?


BALADA INEXISTENTELOR
       
Aș putea încerca să-ți spun
la sunetul tastaturii mele
că Baasima a murit de lepră
fără să ajungă vreodată la graniță,
sau că armeanul Méroujan
sub un fluturat de semilune
simții cum aerul i se scurge din ochi
aruncat într-o groapă comună;
Charlee, care a aterizat în Brisbane
în căutarea unei lumi mai bune,
a încheiat călătoria
în interiorul fălcilor unui aligator,
sau Aurélio, numit Bruna
decât după opt luni de spitalizare
a murit din contract cu asistenta
după o bătaie pe un drum de centură.
 

       
Nimeni nu-și va aminti de Yehoudith,
de buzele ei roșii carmin,
care ajung să bea otrăvuri toxice
într-un lagăr de exterminare,
sau a lui Eerikki, cu barbă roșie, care,
învins de dorința de a naviga,
doarme, ciugulit de balene ucigașe,
pe fundul vreunei mări;
capul lui Sandrine, ducesa
din Burgundia, a auzit zvonuri de sărbătoare
căzând de pe lama unei ghilotine
într-un coș,
și Daisuke, samurai modern, la un motor de avion a numărat revoluțiile
transumanizarea unui gest kamikaze
în harakiri.

Aș putea să-ți spun despre asta
în căldura unei nopți de vară
că Iris și Anthia, fete spartane
de când au fost abandonați deformații,
sau cum a murit Deendayal de foame
imputabile infracţiunii unice
a trăi o viață de neatins
fără să se fi răzvrătit vreodată;
Ituha, fată indiană,
care, amenințată cu un cuțit,
a ajuns să danseze cu Manitou
în anticamerele unui bordel,
și Luther, născut în Lancashire,
care, eliberat de meseria de a cerși,
a fost dat la moarte de Majestatea Sa britanică
în minele de cărbune.

Cine își va aminti de Itzayana,
și familia ei masacrată
într-un sat de la marginea Mexicului
din armata Carranza care se retrage,
și cine de Idris, african rebel,
uluit de șoc și arsuri
în timp ce, neînclinat de stăpânirea colonială,
a încercat să fure un camion cu muniții;
Shahdi, a zburat sus pe cer
privind licitațiile revoluției verzi,
aterizând la Teheran, cu aripile rupte
dintr-o lovitură de tun,
și Tikhomir, zidar cecen,
care s-a ruinat printre chipurile indiferente
la pământ, de pe acoperişul Mausoleului
lui Lenin, fără comentarii.

Aceste obiecte de poveste ale mele
sparte în fragmente de inexistenţă
transmite sunete îndepărtate
de rezistenţă.

BALADA VILLONULUI
     
Moartea are ochii tăi colorați de vară
dansează cu spânzuratul și poartă capete decapitate,
le spune sinuciderilor poveștile sale de iarnă,
că lacrima unei sinucideri poate stinge iadul...............

mai mult........