Miron Kiropol

                             MIRON KIROPOL - web                                                                                                                                                                                                                                 

 

              MIRON KIROPOL       
                      

 

            CUVINTE STRIGÂNDU-ȘI CENUȘA




               5 decembrie 2017

                                                                          

     Trezește-te deși e încă vremea nopții.
     Din zori nu fulgeră nicio lumină,
     Nu picură sângele unui copil jertfit
     Deasupra focului care nu se stinge niciodată.
     Te scufunzi în pământ ca în ape
     Din ce în ce de spirit mai aproape.
     Nu-mi aduc aminte de poporul
     În care m-am născut.
     Din ce în ce mai departe,
     Din ce în ce mai inexistent,
     Păstrez din el o limbă părăsită la drumul mare,
     Cuvinte create din prăpastie,
     Din venirea lăcustelor,
     Din inima antediluviană.
     Atât mă doare pământul, cer și ape
     Și nimeni nu-mi vindecă malurile
     La care numai bătând din aripi se ajunge.
     Zăvorât de furtună îmi aștept steaua.
     Paznică de mit.
     Aud că se vorbește împrejurul meu
     În limba lebedelor
     Ce au fugit din viață
     Pentru a trăi viața,
     Acolo unde vânturile se întâlnesc,
     Unde izvoarele își au începutul.

          
    
                  *


     Lumina zilei se-apropie târziu
     Să mă trezească, vin să mă îmbete.
     Cu inima la cer beat am să fiu
     Chemând un vis, cu fața la perete.
     Rămânem împreună până când
     Te vor chema văzduhurile grele,
     Pentru a naște infinirea-n stele
     Ce au căzut însă revin cântând.
     O clipă de trăit îmi mai rămâne,
     Foșnete, adieri, valuri de foc,
     Lacrimi de nenoroc, toate noroc,
     O încântare dată de la zâne. 

 

            

             7 decembrie 2017


     Viața e greșeală
     În adânc spaimă,
     O femeie goală
     Plângând prin taină.
     Plângând în hohote
     Cu o mână care mângâie stelele.
     Și nu e nimeni pe drum
     Să te iubească,
     Lume cerească
     Făcută scrum.
     De ce am venit
     De bună voie
     Din cerul trimis?
     De ce nu am rămas
     În fulger și tunet,
     În steaua căzută,
     În smirna din vas
     De rugăciune?
     În prima vigoare
     A tinereții,
     Înalta stare
     A morții și vieții?
     Ce vrăji înălțate
     Lumină făcliilor.
     Scade pe trepte
     Către străfund.   .........             

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Sosan Zenji] [Cesare Pavese] [Dan F.- Seracin] [Magda Ursache] [Krzyst. Szatrawski] [Stefan D. Dancus] [Dan Anghelescu] [Mihaela Albu] [Radu Ciobanu] [Cselenyi Bela] [Mihaela Craciun] [Vasile Gogea] [Bed. Horasangian] [Ernst Jandl] [Doina Gurita] [Nicolae Iuga] [Attilio Bertolucci] [Petre I. Cretu] [Petru Iliesu] [Miron Kiropol] [Ruxandra Niculescu] [Ion Muresan] [Mircea Pora] [Petra Szocs] [Eugen Dorcescu] [Werner Durrson] [Oscar Davico] [Raoul Schrott] [Victor Ravini] [Alejandra Pizarnik] [Paula Romanescu] [Laurian Lodoaba] [Geo Galetaru] [Luminita Rusu] [Cristina Botilca] [Mircea M. Pop] [Liviu Antonesei] [Florin Sindrilaru] [Petre Nicandru] [Mihaela Oancea] [Elisabeth Anton] [Hans Dama] [Werner Goebl] [Hellmut Seiler] [Victoria Comnea] [Bernhard Setzwein] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]