MAGDA URSACHE
                        
                                  
                               Doamne, Tu știi?


E de necezut ce nebunii ni se propun la început de secol.Că mă întreb ( după ce exclam ca Virgil Rațiu: „Doamne, Tu măcar ai aflat de toate astea?”), ce mai de făcut. Să urli să se oprească el, secolul, ca să cobori din el sau să stărui, încercând să ordonezi ceva în acest haos, în opinia mea voit organizat, ticluit „eficient și sigur”, ca vaccinul?
„Dezastrul –aproapele nostru”, formulează Eugenia Țarălungă. „Ni se cere să ne uităm chiorâș la icoane”, îmi scrie Eugen D. Popin, din îndepărtata lui „Teutonie”. Mihai Miron comentează „mizeria zdrelinscoidă față de români”: „Românii sunt singurii adevărați băștinași din Ucraina, afirmă Viorica Moisuc, de pe baricada istoriei ca știință (sau a istoriei care se vrea știință, nu colaj de ficțiuni). Marian Popa se teme să nu devenim iarăși „meteci psihici” ca-n stalinism, străini, în propria țară, de țară, de neam, de istorie proprie, de limbă proprie. Vladimir Udrescu e îngrijorat de cei care „se străduiesc să străbată cu pluguri cartagineze civilizația și cultura românească.” 
Da, repet că trebuie: îmi simt libertatea de opinie din ce în ce mai amenințată. Nu, n-am scăpat, cum am avut naivitatea să cred, de gândire captivă, de învățământ ideologic, de unanimitatea gândirii comunist-socialiste. Limba de lemn n-o murit, doar un pic s-o hodinit. Sovietolatrii au fii europeniza(n)ți, lucrativi în euro. Ni se induc idei corect politice, fără argumente solide. Replici? Puține. Slobozește destule replici doar pământul.
Trebuie să ne aliniem la alte standarde, potrivnice nouă, suntem îndemnați să ne adaptăm la noua ordine, adaptarea fiind, după o publicistă self-expatriată, „semn de vitalitate”. Iar noi ne lăsăm din nou dirijați de spaima etichetărilor negative: tradiționalist, conservator, pășunist, expirat; am fi, după Neagu Djuvara, „național-periferici”. Ba chiar, à la fois, naționalist- fasciști. Fazciști, cum pronunța Ion Iliescu, lăsat printre noi la 90 și încă 3, să privească dezastrul produs de oamenii președintelui, în frunte cu Brucan. Iliescu a scos din adormire cominternismul prin Silviu Brucan, așa –zis disident, reversibil ca un impermeabil, spijinit și de Moscova, și de Washington. Malta a unit mâna lui Bush cu mâna lui Gorby. Zice Theodor Codreanu că „Scânteia” lui Brucan a fost mai parșivă decât reeducarea lui Țurcanu și nu pot să nu-i dau dreptate: reeducarea actuală numită re-startare are aceleași ținte ca ale experimentului Pitești: Biserica, familia, istoria, limba, valorile culturii, ca națiunea să rămână fără contraforți. 

După Cassirer, firele care-l leagă pe Homo sapiens sunt limba, mitul, arta,religia. Și tocmai firele astea le vizează antiromânismul actual, care a preluat de la propagandiștii anilor 50 atentatele la limba română și la credința creștină. Iar internaționaliștii–globaliști dețin think-tankuri împotriva cărților mesager ale etnicului, încercând să le pună iarăși la index. 
Schimbarea anunțată de Iliescu din balcon, dând răzbit din mâini ca Nicolae Ceaușescu, a dus la afectarea formelor rezistente naturale și istorice ale etnicului. După 30 de ani, unitatea conștiinței de origine, de neam, de cultură, de limbă e fisurată ca barajele hidrocentralelor, lăsate neîngrijite de oamenii de apă ai inginerului hidrolog din Oltenița, hagiografiat de foștii propagandiști PCR. Se numesc acum nu activiști, ci formatori de opinie, influencers. Și-i greu să nu subscriu la ce nota Th.Codreanu, în Polemici incorecte politic: nu-i facem culpabili pe fii pentru erorile (și ororile!) părinților, o facem numai când le continuă moștenirea. Și le-o continuă. Cine îi apără pe români de băieții ascultători de părinți, ca Florian jr. (INSHR „EW”), care-și dorește obstinant ca Tribunalul poporului să-i fi condamnat pe vecie pe martirii pușcăriilor comuniste, martirul absolut fiind Mircea Vulcănescu? Torționarul Drăghici a scăpat peste granița lăsată liberă de același Iliescu, pe care îl citez : „România nu mai are granițe”; dar Vulcănescu e încă, în ochi florieni, „criminal de război. Pe Gyr și pe Crainic, fiul marxistologului Radu Florian, i-ar vrea extrași din cultură. La procesul de „deșertificare” declarată prin anii 80 de I.P. Culianu, cu varianta„siberizare”, contribuie, shoulder to schoulder, Ghiță de la Craiova (care i-ar vrea scoși din istoria literaturii pe Hasdeu, Lovinescu, Rebreanu, Camil Petrescu, Ion Barbu, Nichita Stănescu, Sorescu, Preda, prioritar, Călinescu) și Andrei Caramitru, pe care îl „căpiază Sadoveanu”( ceea ce se și vede), dar și alți detractori cu voci sonore. Se aud până departe. Pe Bulai nu-l mai citez, despre (im)postura lui de a răspunde în Parlament de cultură (cult-ură, poate) nu mai zic nimic. Devine plictisitor s-o fac.
Cei care au crezut , ca Vasile Posteucă, în „destinul imperial al românilor” primesc lovituri de stânga. Ca Eliade, ca Iorga, ca Vintilă Horia, ca Noica. Se dorește să fie marginalizați până la uitare. Numai că opera lui Mircea Eliade n-a riscat nimic prin atacul lui Norman Manea, nici Iorga prin atacul lui Peltz, nici Noica prin „despărțirea” lui Al. Paleologu. Tare aș fi vrut ca boierul Paleologu să se abțină a declara că „patriotismul e o strângere de buci”.
Nobelizabilul nostru Mircea Cărtărescu spune că literatura română predată în școală e „moartea pasiunii”, că literatura noastră ar fi doar „vestigii și ruine”, „opere prăfuite”, „lovite de nulitate”. Nume nu dă. Dau eu: din catalogul Bac, s-au scos T. Maiorescu, Lovinescu, Preda, Sorescu, Nichita Stănescu. Bine c-au (mai) rămas Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Bacovia, Blaga, Arghezi, Ion Barbu, Blaga, Sadoveanu, Rebreanu, toți controversați, dinspre Craiova, de domnul prof. univ. habilitat Ghiță. Or, se știe: anticultura e agresivă.
Bine. Da. Out. Dar cu cine îl înlocuim pe Nichita Stănescu? Pe cine punem în loc? Pe Bobe? Ar fi ca și cum ............

mai mult....