MAGDA URSACHE
                        
                                  
                               
                   Paul Goma : Un igienist al memoriei


     La trecerea lui Paul Goma din viața pământeană în viața cerească, întâmplată de Bunavestire, 25 martie 2020, mi-am spus și o repet că Goma nu are nevoie de necrolog. Goma rămâne viu, numai că depinde și de noi să rămână viu. Dacă nu l-am auzit când trebuia, măcar să nu-l uităm. Mariana Sipoș, autoarea volumului  Destinul unui disident. Paul Goma (ediția întâi, Universal Dalsi, 2005, a întrebat pe un post TV, în 2015, când Goma se afla pe pragul vârstei de 80 de ani : „De ce nu am avut nevoie de Paul Goma?”.
     Răspunsul meu, atunci și acum: pentru că este în felderința lui curajul de-a spune lucrurilor pe nume, iar intransigența nu place aliniaților, oportuniștilor. Scriitorul („rostitor de adevăr”, cum îl definește Bujor Nedelcovici) a promis: ”Voi vorbi când nu voi fi întrebat”. Și-a ținut cuvântul, asumându-și rolul inconfortabil de igienist al memoriei. Umberto Eco dixit : „Să-ți amintești e o muncă, nu un lux.”
     Interzis în RSR până în acel Decembrie, a fost lăsat și postsocialist fără drept de replică, gomofobii dorindu-și să-l cufunde iarăși în tăcere. Au făcut ce-au putut să-i închidă gura. S-a cerut interzicerea semnăturii în revistele românești, i s-a topit Culoarea curcubeului, ca nevandabilă, apărută la Humanitas (cu o greșeală în titlu: Culorile curcubeului ; de ce nu s-o fi dăruit tirajul bibliotecilor ?), i s-a spus „Adio”, a fost hulit de cobreslași ca egocentric, megaloman (și încă galopant), mincinos, pieziș... Nu cred să fi adunat alt mare scriitor român mai multe ofense: resentimentar, bârfitor, frustrat, otrăvicios, conflictual, scandalagiu, critic în exces. Analogia Goma-Gomora a făcut-o CTP.
     Reconcilierea cu USR ar fi fost posibilă dacă Uniunea și-ar fi făcut mea culpa. Măcar cei care i-au cerut capul în ’71: Eugen Barbu, Titus Popovici, Dan Zamfirescu, Zigu Ornea, aflați postsocialist în viață. Virgil Teodorescu murise în 1987. Din USR a fost eliminat când se afla în arest, la Rahova. Citesc în jurnalul Constanței Buzea, din anii 1967-1971, Creștetul ghețarului: „La ședința de excludere a lui Paul Goma din Uniunea Scriitorilor, Zaharia Stancu n-a venit din motiv de zi de naștere, iar Marin Preda – din motiv de gâlci. Bășcălia lor, oricât de semnificativă, miroase a dezastru…”

      Locul său de lider moral al României, de radical opozant al comunismului, a fost luat de fostul scânteist Silviu Brucan (forța imposturii e uriașă). Goma a rămas, fapt pe cât de incredibil, pe atât de incalificabil, azilant politic, statut obținut în 1977, actul fiind reînnoit mereu, la cinci ani. Precizare necesară: Paul Goma nu a fost expulzat de Ceaușescu, retragerea cetățeniei nu s-a întâmplat, deși Pleșiță a cerut-o în repetate rânduri. Goma a plecat în Franța în 20 noiembrie 1977 cu pașaport turistic, schimbat pe un certificat de refugiat. A rămas la fel: cetățean român, cu pașaport de azilant politic. În 26 aprilie 2013, a primit cetățenia Republicii Moldova. Nu și soția sa, Ana Goma. Așa că Goma a refuzat să-și revadă singur Mana, de unde familia îi fusese gonită de pactul Ribbentrop-Molotov. Postum, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei, i-a acordat Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru Mireni. Ce va face președintele Iohannis (de-în-da-tă) nu știu.
      I-a pedepsit cineva pe cei care au dat ordin să fie ucis Goma? Nu. Pleșiță îl mai considera dușman al poporului și-al patriei și se fălea că l-a bătut „și pe stânga, și pe dreapta”. Nici excluderea din Franța a asasinilor comandați de Securitate nu s-a întâmplat; ba chiar cei din stirpea ”Organei”, cum o numește Goma, i-au cerut (culmea!) expulzarea din Franța pentru… antisemitism.
      De ce a ajuns Goma persona non grata, ante și postdecembrist? Pentru că a ascultat de imperativul memoriei corecte, a avut curajul de a spune lucrurilor pe nume și de a da  toate numele (sintagma lui Saramago). Știți ce le scapă „motoarelor de căutare” GOMA? Nimic. Pe cale de consecință, a avut parte de singurătatea opozantului de cursă lungă (îi conced: opozant, nu disident, deoarece membru PCR n-a fost decât 3 zile, în momentul de glorie al lui Ceaușescu, scena balconului din 1968, când s-a opus invadării Cehoslovaciei), de singurătatea de martor prob. „Exilat până și din… exil”, cum mărturisea cu amărăciune, Goma n-a dat înapoi un pas în fața obstacolelor, întreaga sa viață fiind cursă cu obstacole. Nu s-a temut el nici când a fost drogat cu aconitină (aconitum e o plantă otrăvitoare, folosită în Antichitate la otrăvirea săgeților; floarea letală apare la Apuleius: transforma omul în animal; cu Goma, aconitina n-a reușit), nici când a primit un colet exploziv, dar și o droaie de bonjurături (patent P.G.). În loc de succes de critică, vot de blam; în loc de susținere pentru premiul Nobel, hăituială.
      Goma știe bine că libertatea de opinie nu poate fi circumstanțială, că aceeași libertate nu se dă la rație, ci se ia. Aceste aserțiuni fac parte din crezul gomic. Iar locul memoriei este în Belleville, unde Omul din Calidor ( ca să uzez de titlul monografiei lui Petru Ursache, Omul din Calidor, Eikon,2012, ediția primă ; Eikon, 2015, ediția a doua) a depus mărturie despre vremi crâncene (cum să convină cărțile despre perioada sângeroasă Dej-Pauker fiilor de kominterniști veniți pe tanc, în uniformă sovietică, ..........

mai mult.........

aici Magda Ursache II.........