Magda Ursache

                                   Magda Ursache - web

                                       

            MAGDA URSACHE

 

             Jitia unui scriitor-martir: V. Voiculescu


       De ce mi-am intitulat notele de lectură, din februarie 2002, Cămaşa lui Voiculescu? Pentru că viaţa, cu vocabulă de cronicar, jitia lui, a fost o chenoză: şi-a asumat voluntar suferinţa, moartea în chin, ca să-şi păstreze principiile şi să nu cedeze Puterii comuniste. După filosoful din Sils Maria: „Disciplina suferinţei, a marii suferinţe – ştiţi oare că această disciplină a fost singura care a înfăptuit toate înălţările de până acum ale omului?”.Postsocialist, de la vechii politruci a pornit refuzul de a nu-i discrimina etic pe scriitori. Se găsesc destui critici literari care cer să se elimine biografia, pentru că ar face parte din sfera non-esteticului. Numai opera contează pentru ei. Peste vreme, zice-se că cititorul nu se va întâlni cu omul, ci cu cărţile lui. Dar se va întâlni nu numai cu Creanga de aur, ci şi cu Mitrea Cocor. Nu numai cu Bijuterii de familie, ci şi cu Drum fără pulbere şi cu Vânătoare de lupi. „Lămuriţii” au scris cărţi lamentabile etic, dar şi estetic. Esteticul s-a răzbunat pe Titus Popovici, pe Aurel Baranga, pe Eugen Jebeleanu… Zisa etnografului anonim li-i străină: „A fi domn i-o întâmplare,/ A fi om e lucru mare”.
      Şi mai apăsat, ni se recomandă să nu micşorăm opera din cauza unor accidente biografice. Cum ar fi slujul la Putere, angajamentul cu Securitatea… Arta şi morala n-au de-a face una cu alta? Ba da. Din păcate, cei mari (ca Sadoveanu, ca Preda, ca Petru Dumitriu) au scris mic atunci când au aderat la doctrină, din interes personal sau de teamă. Biografia, repet şi repet, e mai greu de „scris” decât opera.
      Să găseşti forţa de a muri întru Hristos nu-i uşor. Istoria oraşului Buzău se leagă de două nume extreme: torţionarul Alexandru Drăghici şi Sfântul Sava Gotul, ucis prin înec la Vadu-Paşii. Alături de Sfânt stă V. Voiculescu, martirizat pentru că a scris poezie religioasă şi a citit-o în serile de


cenaclu. Îmi place să cred că a făcut-o, deşi fiica sa, Gabi Defour, mi-a spus că, public, nu recitase nimic. Oricum, tinerii care se lasă înmarxizaţi ar trebui să-i citească, acum, „la ceasuri grele”, poezia înalt religioasă, mai ales cea creată în închisoare. Verticalitatea i-a adus lui V. Voiculescu mandatul de arestare în 5 august ’58 şi sentinţa: „uneltire contra ordinii sociale”.
     În lista lui Ov. S. Crohmălniceanu intraseră „personajele” cărora trebuia „să li se tragă un picior în spate”, adică „decadenţii”, „ermeticii”, „formaliştii”, „misticii”: Blaga, Arghezi, Crainic, Dan Botta, Ion Barbu, Voiculescu… Cele patru etape ale domestici-rii: sfătuit, ameninţat, acuzat, distrus.
     Gyr, deţinutul cu nr. 281, fusese condamnat la moarte pentru o poezie: Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane. Simona Popa-Gyr a scris că tatăl său nu a ştiut timp de 11 luni că pedeapsa capitală, din ’58, se comutase în 25 de ani de muncă silnică.
     Să fii închis ca Radu Gyr (18 ani), ca Nichifor Crainic („numai” 15), ca Voiculescu (sub loviturile de cizmă ale gardienilor, „numai” 4 ani), din cauza poeziei?
   „– Mai trăieşti, mă?
    – Mai trăiesc, domnule sergent major”, a venit răspunsul.
     Ce frică aveau de poezie comuniştii! De cu-vânt! „Ştiţi, poeziile lui Radu Gyr au fost salvarea noastră în închisoare, nu era deţinut să nu le repete zilnic”, mărturiseşte alt ocnaş pe viaţă, Grigore Caraza.
     În interviul cu Adrian Alui Gheorghe, O misiune creştină şi românească (ediţia scoasă de Doxologia, Iaşi, 2013), părintele Justin Pârvu spune că rezistenţa la comunism în anii 1947-50 s-a sprijinit pe poeziile lui Gyr şi Crainic: „au menţinut puternic duhul”. „Cine scrie poezie, acela e copilul lui Dumnezeu. Cine scrie poezie cu har, se înţelege” (p. 107).
În anii ororii dejiste, deţinuţii au cunoscut teroarea sadică a foamei, foamea care înnebuneşte, foamea care te face să delirezi. Să mănânci pământ, de foame, şi să-ţi imaginezi că este halva; să înghiţi săpun şi să te minţi că este caşcaval. Ţuţea (13 ani de detenţie) vedea în lună o mămăligă enormă. „Astea ne-au fost bunurile:/ Ocna cu surghiunurile”, scria alt poet condamnat la moarte, Ion Caraion. Crohmălniceanu n-a avut parte de pâinea „deţilor” („deţi” – deţinuţi politici). Mânca la Capşa şi râdea de chinul lui Crainic, sfâşiat de foame. Nichifor Crainic a fost înjosit încă o dată în Amintiri deghizate, care s-ar putea numi Atacuri deghizate. Erijat în justiţiar, în agent sanitar (care dă cu var, ca-n poezia lui Topîrceanu), „bacilul Croh”, cum i-a spus Ion Barbu, acuza „deplorabila voinţă de supravieţuire” a lui Crainic, consimţirea la compromis prin publicarea în revista „Glasul patriei”. ....... 

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Miron Kiropol] [Magda Ursache] [Letitia Ilea] [Iulian Boldea] [Liviu Ioan Stoiciu] [Ion Neagos] [Traian Stef] [Doina Popa] [Liviu Antonesei] [Clelia Ifrim] [Radu Ciobanu] [Mircea Petean] [Dan Florita Seracin] [Eugen Dorcescu] [Daniela Radu] [Victoria Comnea] [Nicolae Iuga] [Dinu Virgil] [Ela Jakab] [Dan Anghelescu] [Julien Caragea] [Dan Chiriac-Kyre] [Viorel Dadulescu] [Mihaela Albu] [Vasile P. Tomoiaga] [Aurelian Sarbu] [Nicolae Coande] [Sonia Elvireanu] [Dana Gheorghiu] [Iulian Chivu] [Boris Marian] [Geo Vasile] [Christel Ungar] [Carolyn M.Kleefeld] [Petru Hamat] [Hans Dama] [Mirel Brates] [Aurel I. Brumaru] [Mariana Moga] [Victoria Milescu] [Valeriu M.Ciungan] [Paul Sarbu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]