PAULA BÂRSAN

                                
                                        ***
                                               
                              Tablou de bord

O privea lacom, durerii îi era teamă de deznădejde. O luă la saltea, ca greutate la fandările lungi, să-i întărească mușchii, să poată să se înfrunte de la egal la egal. Permanent ne vindem necazurile trăind fără sens clipa când transmigrația sufletului pare că se strânge într-o singură viață... Omitem bucuria recunoașterii venirii pe lume. Dincolo de metempsihoze este și o alegere căci sunt aglomerări de iluzii dorind să fii prolific în zâmbete, dar sunt și pasaje domoale de reculegere, tot bucurie pare... Randamentul fericirii per capita presupune vârfuri de plus și minus infinit în media lui și tot nu te convinge, la luptă te iei, pui rămășag pieile deshidratate, spaime, subțiri tatami, secunde ce-și caută rehidratarea zilei de ieri...Frumusețea-i momeală, doar o dată atingi zăpada abia ninsă strivind în zemuire apusuri căci ziua de mâine nu-i colivia de azi și e tot ce poți să speri.

                                          ***
                                               
                                      Branding

Cu like la comandă, pe justițiara ce a compus demult a sa couture defilare, susținătoare a ochiului gol ce o conciliază la remaiat soarele cu găuri, steluțele de pavilion o validează întărind echipa în slogan. Cum calea e strâmbă și strâmtă dar decoltată, se mai întâmplă o lipsă de vedere uneori, prea largă în miopie. Norocul e achiziționat de foarte departe și asigurat căci s-a prelucrat la catafalcul onoarei în singura urmă de supraviețuire, mâna întinsă. Se revarsă canalizarea, agață un sfredel să o desfunde...degeaba, mirosul nu-l poți ascunde sub preș, vidanjorul specializat e vrăjit de mignona mieroasă dispusă la șubrezit...Înțelegi încă o dată cum au ajuns ciorchine și nu pot continua decât ascunzând la făraș a lor dezmințire...Sunt vrăji sub boltă, așa crede jupânul stăpân, aprinzătorul de ruguri ce comandă zăpadă căci prezentul voltaic e tulbure și se întreabă, Suntem animale?!... bine ar fi. Mai pune o plombă la un pomelnic, plătește apoi o înmormântare de adevăr, mai duce un olog maidanez la veterinar și-l salvează pentru câteva

aplauze, mai decontează poleite vacanțe supușilor și școli odraslelor, recuperează în masaj un accident de muncă ...să se curețe, să se mântuie de păcatul de a nu vedea la timp strigătul celor aproape omiși în greii ani de bun câștig. Cu batalionul de libelule de față reuși în final o decizie instabilă, alături cu dresorul și vidanjorul în stânga și de-a dreapta Lui, samariteanul răsplătitor al ștreangului, al cristalinului înlocuit pentru vederea mai bună a tăcerii ascunse ce-l poziționează în eter cel mare, masivul indispensabil al celor care doar îi cer.
 

                                         ***
                                               
                                    Anduranța

Degajat pleci la drum cu exces de bagaje, rulota încăpătoare o campezi calculat...faci pauzele cuvenite, odihna e necesară ca pruncului ce abia învață să pășească spre ruta serpentinoasă. Povârnișuri deschid estuare de cer, apoi se avântă abruptul în curgeri strâmte de văi îmbietoare în surâsul alb fațetat ca ghețarii de sub săniușul pe care ai cutezat să-l străpungi ca săgeata...curgi lin în splendoarea cordon, alături, legat în iubire de marea libertate pe care de cele mai multe ori nu o înțelegi pe deplin, doar în scântei de jar ca focul de tabără spre rămas bun. Revii la programul de odihnă și vise, transportul devenirii presupune strictețe, optimizare, gestionarea secundei dar și a bagajelor tale, rucsacuri prea pline de palide umbre situate întotdeuna între verdele permis și tentantul roșu, chemătorul fără de semafor...Intermitentul ucigător te dezmiardă curtându-te, mândru în ocheade, spre calea cea mai facilă, clipirea i-o ocolești când te avânți să te încadrezi pe banda speranței, degajată anume...calești se întrec cu tine acum, muschete ordonează alegeri pentru ziua de ieri.


                                         ***
                                               
                                     Capcana
 
Ai cunoscut-o plăpândă, apoi spre rotundă, cărnoasă, acum e vidă secunda ta pustiită. Ce ai făcut cu ea? Plecați de mână înlănțuiți, te-a înțeles, te-a cuprins, te-a liniștit, apoi te-a obosit...sclipiri și porniri abia afișate sfredeleau nopțile foștilor în noaptea noului luceafăr protector. Pierre Cardin, geacă de firmă, croită și cusută în micul oraș la fabrica de confecții Asco, pentru ștabii comuniști de cândva, două culori ca și echipamentul de lucru din prezent... Așa s-a prezentat înfumuratul la o seară culturală, trimis ca reprezentant al staff-ului, sfida... trimite-mi și te voi publica, îngăima tinerei, arunca momeala cu înfocată trufie afișată, însoțit de goldul vetrean, biografistului urbei, trecuți la veșnicie încă din viață, în statuile cerșite ale preamăririi, susținători ai talentelor locale alese cu grijă, funcție de protectori, în breviarele comune și anuale, groapa comună în care ne vrei să te afli. Câte un sabot cu toc, câte un picioruș fin mai răzbate, deloc apăsat, doar delicat se afundă în undă.... Duios Anastasia trecea...

                                                   ............

mai mult....