PAULA BÂRSAN

                                
                     Florii de Schimbarea la Față

Ieși afară la o țigară, nu mai putea îndura aerul rarefiat, clipa rece și bezmetică de neînțeles ...Plecase de la job pe fugă, extrem de obosită, depuse dosarele pentru meetingul de luni, către domnul avocat Solomonesu, doar ce trecuse pe la casierie și preluase plicul cu care Vicențiu Pălămidă onora în felul său neimplicat dar cu luciu de sticlă spartă, dispariția prematură a lui Laur.

Ajunsă la priveghi, Țuca Ioanid, silfida blondă coafată gen Brigitte Bardot, cu aplomb afișa un zâmbet senin dar lingușitor scurs ca privirea de sub pervazul de gene negre lipite prea des și prea lung. Nu putea înainta spre interiorul unde ardeau lumânările, o ardea fața la propriu de frământările deja pornite, spre catafalc o împiedicau și saboții, dar mai ales, rujul roșu, strident nepotrivit momentului. Coroane mortuare zâmbitoare își așteptau ofilirea, nimeni nu zâmbea, doar cerul ce-l primea pe colegul de cabinet Laur în confortul de sicriu de lemn nobil, potrivit pentru foc, acum îmbrăcat creponat în atlas pentru înrădăcinarea eternă.

Țuca se frământa, nu știa cum să abordeze familia lui Laur, momentul în care să poată să înmâneze plicul către soția acestuia... Se întreba, i se contorsionau neliniștile, pendulau întrebările... Cum să faci față durerii lor? Suficient de nepăsătoare ca-n tot, doar sol era la acest ceremonial al cititului stâlpilor. Tot ea își sugeră răspunsul, Faci câteva cruci, te amesteci cu alaiul, depunând cele două gerbera veștede aduse în număr par simbolic evenimentului...Nu poți mai mult, ai tocuri de zece acum, convingi aparent ca o divă, incinerând o privire mijită inițial, apoi dospită în moment de solitudine....Gândind la nenorocul lui Laur, plecat să-și rezolve o disfuncție minoră cu o proteză de șold, luând o nosocomială ce i se dovedi fatală ca o palmă magnetică...rămasă ca mostră suspendată trecerii.

Ce bine arăți, dragă!... Tot frumoasă ești Țuca! Framboise, mai porți? Cu grație îi ocoli șocată dar șireată mirarea celui sosit lângă ea ca o umbră cu privirile sfredelitoare lansate ca din mitralieră...Se sparse tăcerea...
 

Ea fuma respirând viața, se dorea calmă dar și vibrantă, în rotocoale domoale scruma afabil pe asfaltul de lângă capelă alături de ceilalți colegi, ajunși și ei cu întârziere. Țuca Ioanid deveni cu adevărat absentă când se afundă în amintirea lucioasă ca un furou satinat, acum la modă ca și atunci când l-a chemat fără să vrea în păcat pe Dinu Bujor, colegul de gimnaziu cu care chiulise să vadă la cinema Declarație de dragoste...proaspăt ieșit în piața cinematografică. Își amintea fierbinte de oacheșul Bujor, colegul aproape repetent ce o sâcâia în trecutul îndepărtat, repetat și neconvingător dar insistent în recreații, venind și acasă la ea, sunând prelung la ușa apartamentului cu vizor neacoperit, până tatăl ei a deschis ferm. nepăsare. Țuca ivindu-se formală secundă, spre potrivită la moment, în chimonoul croit de ea însăși, a lămurit instantaneu situația cu Dinu în fața tatălui său autoritar. O elevă în clasa a șaptea, pe final, nu avea alt obiectiv decât școala, răspundea ea cu aplomb... Dinu Bujor s-a intimidat de atitudinea aspră a tatălui ei, dar și mai mult de cea ascuțită a Țucăi care mai mult se usca decât se rotunjea în contur zilnic, dar el o iubea pe ascuns și-i era greu de stăpânit sentimentul. A țâșnit pe scări mai mult de frică și a uitat-o... Rememora Țuca la acest priveghi sărutul mușcat, franțuzește și brațele încolăcite șurub prea strâmt în sufocare pe ea, la cinema, în pauzele de sărut, cu bilet cumpărat de Dinu Bujor. Era adolescența. Din nou Bujor rupea în danteluri de zbor prin nonșalanța și impertinența unor întrebări nepotrivite ca ton, moment și loc, ca acel :

      Comment ca va
      Comme ci
      Comme ci
      Comme ci
      Comme ca
      Tu ne comprends rien a l'amour
      Restez la nuit
      Restez toujours.

în pași reluați epuizant la banchetul clasei a opta, organizat în sala de clasă, cu băncile careu și ringul prăfuit al dușumelei de lemn, pentru dansul așteptat de colegii proaspăt absolvenți, alături de doamna dirigintă, de câte un profesor și de platoul cu pișcoturi și suc.

Prezentul lui Dinu Bujor nu respira decât indiferență...Nici lumânare nu puse la capul mortului, vecinul său de cartier, locatarul din vilă, plecat neașteptat, doar observa și întărâta. Bujor, băiat decent, impecabil în muchia cămășii și cărarea perfectă alături de codița de mare tai-pan, dornic de afirmare, fără de educație aleasă, rămas orfan devreme și crescut în așezământul bisericii vecine în rugă și austeritate, deveni sufocat și fără de scrupule. Ca să-și salveze lipsurile, intra permanent în relații amoroase doar cu doamne mai în vârstă dar cu bani, eventual cu copii cât el, devenindu-i fii, tovarăși, frați de cruce, lărgindu-și sfera de influență... Dinu Bujor posta voltaic pe TikTok orice, cu talent sau fără, frânt de propriile neputințe, căutător de iluzii dar mai ales de ............

mai mult....