Delia Muntean

                                                                                                              

Web Design

 

                          Delia Muntean   

 

              DELIA MUNTEAN



                      Pasărea cu zborul în somn*
         


             
       Scriitoare și jurnalistă, Mariana Pândaru a lăsat urme în poezie [1988 – Dincolo de râu, câmpia; 1992 – Salt mortal; 1994 – Daruri-Jucării (versuri pentru copii); 1996 – Ferigi înzăpezite; 1997 – Noaptea sărbătorilor (versuri pentru copii); 1998 – Lacrima de ambră; 2002 – Fulgere pe mare; 2007 – După căderea nopții; 2010 – Aproape liniște/Almost silence; 2012 – Leoaica albastră; 2014 – Cartea florilor/The Book of Flowers; 2015 – Cuvinte aprinse/Môts brűlantes; 2015 – Rezonanțe (în colaborare cu George Văidean); 2019 – Singurătățile zilnice/Dieniškas vientulibas], în proza scurtă (2017 – Om în intersecție), în eseistică (2009 – Memoria faptelor). A semnat două cărți de interviuri (Medicina ca misiune – 2010; Interviuri fără frontiere –2018), iar notele de călătorie le-a adunat în volumele Parisul din inima mea (2001) și Călătorii între două extreme (De la Nordul Scandinav la țărmurile Bosforului) – 2020. A condus revista Ardealul literar și Editura Călăuza din Deva, ambele înființate în urmă cu trei decenii, împreună cu soțul ei, poetul Valeriu Bârgău (decedat în 2006). Li se adaugă – aflăm din parcursul biobibliografic întocmit de Nicu Ciobanu – inițierea a numeroase întâlniri culturale în județul Hunedoara, implicarea în programe și festivaluri naționale și internaționale de literatură.
                          *
   Antologia lirică de acum însumează creații publicate între anii 1996-2012 și ne oferă un autoportret al scriitoarei, unul ce devoalează o rară delicatețe (a simțirii și a exprimării de sine), popasuri cu folos în intimitatea marii poezii, talent și profunzime. Avem de-a face cu o poetă pentru care actul scriptural e un mod de a fi, singurul care o împlinește cu adevărat. Poezia – așa cum ne sugerează amplul poem programatic intitulat Cu sora Bertha, prin galeria oglinzilor, conceput sub formă dialogată – constituie templul înălțat de ea însăși, în care se aduce pe sine ofrandă și de unde răspândește lumina cuvântului. Dincolo de acest timp sacru se află viața: spațiu uneori deprimant, văduvit de culoare (Casa cu umbre), alteori, dimpotrivă, „superb salt mortal” (Îmi furau bucuria) – ipostaze cosmetizate/ exorcizate prin gestul creator ca opțiune subiectivă de supraviețuire.
      De fapt, de mai mult decât viețuire.


      Se dovedește însă o alegere ale cărei consecințe au însemnat nu doar (auto)cunoaștere și satisfacția creării unui univers locuibil, ci și irosire a ființei, precum și temerea că scrisul, întreprindere omenesc-preaome-nească totuși, s-ar risipi, la rându-i, în neant: „Doamne al tuturor oamenilor / Iată, acum cuvântul mi-l rup / Și-ți spun că singură / Mi-am legat încă / O piatră de trup // Căci drumul meu / Fără să știu / A fost un ceas / Pierdut în pustiu” (Cântec, II). 
      Întru o comunicare onestă cu sine și cu lumea (reală sau plămădită imaginar), autoarea apelează la experiența înaintașilor – trăitori în vremuri mai bogate în miez –, urmărind totodată prefacerile naturii, ale universului. Reținem, din această perspectivă, grupajul cu iz biografic, din care se detașează poemele Vremea scorușelor, Mama, Chipul bunicului ori Legea nescrisă a vremii. Mama, de pildă, cea „născătoare” de cuvinte, i-a inoculat o anumită percepție asupra trecutului, i-a transmis principii și convingeri durabile; de aceea, în momente de impas creator, când poemul refuză să fie, aceasta e chemată să dea naștere din nou, să retrăiască – de astă dată, împreună cu fiica – aventura ziditoare a rostirii: „Apropie-te mamă / de slăbănoagele mele cuvinte / Dă-le viață / așa cum mi-ai dat mie, cândva / pe acest prund / unde m-ai lăsat / să învăț / vorbirea cu oamenii // Nu mai am de știut decât lecția / unor cuvinte izvorâte / din inima ta” (Mama). Tatăl, fin cunoscător al semnelor și al rosturilor firii („Și căuta veșnic în umbra pământului / cărarea celui cu suflet aprins...”; sau: „Iată eu, / din livada cu meri auriți / mă tot uit cât de firesc / se leapădă iarba de floare...” – Legea nescrisă a vremii), și-ar fi dorit – așa cum e evocat de memoria afectivă a autoarei – să-i îmblânzească patima creației, să o ferească de zbaterile și deziluziile ce le presupune („– Ești ca o pasăre / cu zborul în somn / fata mea cu inima albă / Și nici nu mai știu / între atâtea cuvinte / pentru cine alergi” – ibidem), îndemnând-o să-și caute mulțumirea în „fleacurile” tinereții. Dacă de la bunică învață să-i aștepte cu încredere „pe cei cu gusturi alese” (Vremea scorușelor), lecțiile bunicului devin pentru ea „legi și porunci fără moarte”, el fiind singurul care îi înțelege nevoia de cântec, de a se rosti și arde pe sine întru mângâierea semenilor: „îmi cânta / rotindu-mă-n soare: / «Tu ești pasărea mea aurie / Tu ești pasărea mea aurie!» / lăcrimând de prea multă lumină...” (Chipul bunicului).
      Iese în evidență, din confesiunile amintite (vom întâlni și texte ce valorifică instanțe fals neutre, precum: omul, ecoul, păpușarul, tu, vulturul, îmblânzitorul de șerpi, bătrânul prieten), interesul poetei pentru motivul literar al păsărilor, motiv care ne întâmpină în mai bine de un sfert dintre creațiile selectate de către antologator. Avem impresia, uneori, că tocmai ele generează starea de spirit propice demersului liric (combinate sau nu cu alte simboluri împrumutate din mediul natural: copacul înflorit, marea, apusul, noaptea, floarea, piatra, zăpada, șarpele), îmbiind eul empiric să se dizolve în cântec („Din turnul de piatră / Numai o singură pasăre / Își cânta singurătatea // Știu bine – / Atunci a-nceput poezia / Să dea semne de viață” – Seara în jurul ceasului mut) și să încerce – atât cât durează facerea poemului – sentimentul participării la armonia cosmică: „Îmi veneau atâtea idei despre lume / când stăteam în lumina scorușului / din livada mea de pe munte / Îmi veneau atâtea idei / încât mă simțeam o pasăre / cu gâtul aprins de cuvinte...” (În lumina scorușului). ..........
                         

mai mult....

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Giuseppe Ungaretti] [Andrei Zanca] [Vasile Gogea] [Miron Kiropol] [Mirela Roznoveanu] [Muzeul diasporei] [Nicolae Silade] [Maggie Butt] [Gheorghe Schwartz] [Magda Ursache] [Liviu Antonesei] [Nicoleta Dabija] [Radu Ciobanu] [Branislav Nusic] [Nicolae Coande] [Adrian Grauenfels] [Mircea Petean] [Rosemarie Haines] [Clelia Ifrim] [Zenovie Carlugea] [Mihai Eminescu] [William Totok] [Dan Danila] [George Vulturescu] [Adalbert Gyuris] [Mihaela M.-Stroe] [Adjei Agyei-Baah] [Mircea Pora] [George Schinteie] [Maximilian Menut] [Ion Caraion] [M. Roznoveanu II] [Emil Brumaru] [Delia Muntean] [Florica Bud] [Heinz Uwe Haus] [Dabija&Antonesei] [M. Papastefanou] [Nichita Stanescu] [Caliopia Tocala] [Reiner Kunze] [Victor Ravini] [Damaschin P.-Buia] [Fl. Smarandache] [Victor Albu] [Alexandru Cazacu] [Alfred Poplinger] [Sorin Finchelstein] [Johann Steiner] [Mircea M. Pop] [Herbert-W.Mühlroth] [Werner Göbl] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]