|
El însuși „verbos nevoie mare”, „pătrățosul” a pornit nervos și veros în vajnica lui „misiune” anti-mioritică mult înaintea „indivizilor” cu petiția. Ca un dulău ciobănesc căpiat care își confundă rostul: în loc să pună pe goană agresorii, latră, mârâie, își arată colții, dându-se la turmă și la păstorul pașnic. Și instigă la violență, preferând ciobănașului înțelept unul „violent, dar consecvent!”
Manipulatori (sau să zic noua generație de „culturnici”?) sunt și alții: au ștaif, au „metodă”, sunt vizibili și au pornit războiul cu Miorița (respectiv cu așa-zisul „fatalism mioritic” inoculat – e teza lor de bază! – în școală) mai demult. Nu m-am învrednicit atunci să scriu, mulțumindu-mă să atrag elevilor mei atenția asupra nedreptății care i se face baladei și asupra interpretărilor tendențioase, răuvoitoare.
M-am întors, după coliziunea cu asociația anti-mioriticilor, asupra problemei și am căutat „fatalism mioritic” pe google: peste 15.500 de rezultate într-un sfert de secundă! Am selectat câteva articole și am constatat că, acelora cărora le stă în gât Miorița, li se potrivește-mănușă în (pseudo) argumentările lor o singură definiție a fatalismului: „Fatalismul neagă rolul activ al maselor în istorie, considerînd că inter-venția omului în dezvoltarea societății este inutilă, că omul este o marionetă a legilor implacabile ale istoriei”. De ce tocmai această definiție? Întrucât ei acuză, că, din pricina baladei, vezi Doamne, poporul român este fatalist, nu „participă”, nu reacționează, nu se implică etc., etc. Definiția fatalismului potrivit perspectivei din care abordează ei „efectele” baladei a apărut în... DLRLC (1955-1957), preluată din „Lupta de clasă” (1953, nr. 9, 118). Pentru cine știe ce era „lupta de clasă” în acei ani, orice comentarii sunt de prisos.
Într-un articol din „Dilema veche” Ioana Bot perorează, imaginându-și un soi de monolog lăuntric al românilor: „Noi nu ne revoltăm, căci, precum ciobanul din Miorița…; noi nu respingem judecata nedreaptă, atacul dușman, pentru că nici ciobanul din Miorița…; noi nu credem sfaturilor specia-liștilor (străini sau cel puțin școliți în străinătate), pentru că și ciobanul din Miorița...” Modul acesta de abordare este ilar-tendențios. Parcă îi și vedem pe români, în decembrie ’89, cugetând îndelung, reci-tind sau recitând pe îndelete Miorița și întrebându-se: „Să protestăm? Să nu protestăm? Ce-ar face baciul în locul nostru? Hai, totuși, să ieșim în stradă, să ne revoltăm, să nu fim fataliști! Și de-o fi să mor... Asta e! No, hai! Jos comunismul! Jos dictatura!” Mulți chiar au murit atunci. Precum se vede, pe unii dintre beneficiarii schimbării i-a lovit amnezia! ........
|
