ȘERBAN CHELARIU
         

                          POEME  


             au ieșit somnambulii

au ieșit somnambulii morților
în grup
la plimbare
merg în jurul lunii buluc
pe jos
sau călare

le vezi
doar lumina ochilor stinsă
într-un crâncen dor
despre o împărăție nouă
necuprinsă

câte unii
își bălăngăne picioarele
pînă în adâncul iazului din suflet

alții
privind cerul
își pierd umiliți nerăsuflatul răsuflet
priviți de aici
de pe acest pumn de pământ
prin inima mea
centru pretins

descriu un fantastic halou
de ritmul pingelelor lor fosforescente
incandescent nins
și ningându-ne

oh ningiându-ne
cu alte zăpezi dintr-un alt ceva
pe care jur împrejur nu îl mai vezi
și nici chiar luna nu-l mai avea

parcă ar ninge cu morți
parcă ar ninge cu morți

cu morți făcându-li-se rău
de atâta drum
până-n dumnezeu
 

       
cad morți
leșinând
aici
chiar în noi

troienindu-ne-n viața lor
de apoi

cad morți blestemați
în adâncul arzând
pietre pământ

cad morți mai băftoși
sămânță de plozi
în pântecul mamelor sfânt

ninge cu morți
oh
ninge cu morți

albe troiene
pe dealuri apar
maidane
și porți            
piciorul


              inima mea are

inima mea are
patru falnici stejari
și unul mic

doi sunt proptiți în pământ
trupul mi-l țin
drept în vânt

ceilalți doi
îmi sunt meșteri mari
nu calfe
sau zidari

prâslea
în coroana lui
spre cer îmi ridică

cutia ovoidal osoasă

care vorbește scuipă și mușcă
cu un atașat maxilar

și încă mai are

două largi emisfere 
simetrice grase puhave
stând spate în spate
într-o tăcere de paradis

de parcă ar fi o regină albină
.................                        

mai mult....