Damaschin P.-Buia

                                                                                                              

Web Design

 

                                Damaschin Pop-Buia - web

 

         DAMASCHIN POP-BUIA
        

               de la real la imaginar până la fatidic

    
     Fiecare cu ale lui, zice o vorbă mai veche. Jeder mit Seinem, în germană. Dar ce vrea să spună oare „ale lui“, în ce măsură ale lui sunt și ale mele ori, poate, chiar și ale noastre? Realitatea este un construct care înmănunchează un șir lung de componente, și nici prin gând nu îmi trece să fac eu, acum și aici, o cuprindere a acestora, ci doar să văd un pic cum stau lucrurile cu anumite fațete ale ei, și, mai ales, cum este ea percepută de individ, fără pretenții de filosofie existențială ori de altă natură. „Suma lucrurilor reale”, spune o definiție concisă, care, bineînțeles, nu acoperă decât foarte vag sfera de întindere a acesteia. Ba mai mult, cred că o ambiguizează încă și mai tare. Cert este că, la originea noțiunii, punctul de pornire a fost latinescul res (lucru), dar numai la un stadiu inițial, căci, odată cu trecerea timpului, în vremea filosofiei occidentale clasice, definiția se extinde, cunoscând noi dimensiuni, legate între ele de cultură și de limbă, ceea ce face loc unei noi ramuri a filosofiei, mai precis cea a ontologiei, care, la rândul ei, se desprinde de metafizică, disciplină moștenită de la filosofii greci din antichitate. Dar să-i lăsăm pe cei autorizați să se ocupe mai departe de ontologie, domeniu pe cât de cuprinzător, pe atât de fascinant, și să ne oprim la o scurtă abordare a temei, chiar dacă doar la superfața ei.

     Cum sunt eu, ca individ, racordat la realitate, și poate mai ales cum o percep, acest aspect vrem să-l reliefăm în rândurile de mai jos. Privită cu ochi rece, realitatea spune doar ceea ce este, adică res, lucrurile, fără a merge la subiectiv, așadar un termen destul de exact, chiar dacă se intinde pe un domeniu aproape incomensurabil.
 
     Întrebând-mă cum percep eu realul acum și aici, îmi răspund fără a sta prea mult pe gânduri: faptul că astăzi este 20 august a anului 2023. Că este o zi cu mult soare. Și că este zăpușeală, dar și că mi-e dor de verile dintre măgurile măierene, când, copil fiind, umblam desculț pe pietrele de pe ulița copilăriei, cea care ducea la strada principală și ele, pietrele, erau fierbinți și fierbintele lor era „plăcut gâdilitor”. Este asta oare o realitate? Da și nu: calendarul nostru, al creștinilor, este unul, cel al musulmanilor, un altul, după cum bine se știe. 


Așadar, 20 august cade în relativitate. Soarele pomenit mai sus este unul real, zic și eu, dar oare cine știe cu exactitate ce și cum și cu el. Știința? Bunul Dumnezeu? Cât despre zilele copilă-riei, cu pietrele fierbinți, și picioarele noastre, ale copiilor, desculțe, ei bine, asta nu mai este o realitate imediată, și asta pentru că, în primul rând, relația se face doar la nivel afectiv, iar elementele memoriei afective, ale imaginarului care face un melanj cu obiectul amintirii, ei bine, aici avem din nou de a face cu un relativ. Ori cu o realitate trucată, in sensul ei cel mai bun. La nivel de amintire, trecutul acelei realități, pe care eu astăzi mi-o reprezint altfel faţă de cum aș fi făcut-o în urmă cu două zeci de ani, este unul relativizat și el, trecut prin filtrul șirului de ani care s-au scurs de la acea realitate, care, astăzi are o altă înfățișare, alte straie, imagine la care contribuie substanțial și imaginarul, completat de reprezentarea afectivului.

      În orice om, o lume își face încercarea, zice marele Eminescu. Și în orice om se naște o realitate, una subiectivă, care îl particularizează, îi întărește unicitatea. Și aș mai lansa o zicere, la prima vedere, una banală, citită nu demult; una care mi-a atras atenția: „Trăiești precum îți sunt gândurile“. Interpretarea mea instantanee a fost, individul nu trăiește o realitate de sine stătătoare, obiectivă, ci una personală, subiectivă. Ba chiar subiectivă la pătrat. Dincolo de faptul ca azi este 20 august, și că este duminică, mai important pentru realitatea mea este, bunăoară, faptul că, în această zi m-am hotărât să scriu aceste rânduri, și asta nu pentru că așa îmi place mie, ci pentru că este un bun, un res (lucru) care îmi aparține doar mie. Da, zice alter ego, dar dacă rândurile pe care le elaborezi vor ajunge și la cititori, atunci este un bun împărțit, și, dacă ai noroc, chiar unul împărtășit. Real este mărul din pom, gata să dea în coacere, dar numai mărul, „gata să dea în coacere”, este un atribut și se dezvoltă într-o linie care perpetuează res-ul inițial, îl trece prin afectivul meu, căci oare cum pot eu să-mi verific afirmația că s-ar și coace.

      Real este tramvaiul pe care tocmai îl aud trecând, dar dacă adaog „cu viteză”, iar cad în suplimentar, de fapt, în subiectivism. Aceste complementarități, multe și diferite ca accepție și mai ales ca percepție, fac viața noastră mai plină, ori, mai exact, mai complexă. Una este să ne uităm la un film documentar, care încearcă, prin toate mijloacele care îi stau la îndemână, să redea fapte verificate în mod real, ori cel puțin, demonstrate prin izvoare istorice, și cu totul altceva când vizionăm un film artistic, unul care pornește bunăoară de la același motiv, aceeași temă, dar se dezvoltă prin măiestria tuturor celor care formează echipa (team-ul) care îl realizează, pornind de la scenariu, insistând mult la nivelul regiei, la miile de ore de care actorii au nevoie pentru a reuși să-și joace performat rolurile, la operatori etc. Dacă realitatea ne place ori nu, ei bine, asta este o altă poveste, care începe odată cu luarea ei în seamă în mod conștient și prelucrarea ei la nivelul afectivului. Exemplul care îmi vine acum în minte este cel al poeziei, al metaforei ei. Ea apare, ia naștere, prin actul creației, exprimând o stare, și nici vorbă de a încerca să fie analizată sub raportul veridicității, adică pe ceea ce res se construiește. Critica literară încearcă să-i găsească interpretări, care pot mai mult, ori, de cele mai multe ..........
                        

mai mult....

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Giuseppe Ungaretti] [Andrei Zanca] [Vasile Gogea] [Miron Kiropol] [Mirela Roznoveanu] [Muzeul diasporei] [Nicolae Silade] [Maggie Butt] [Gheorghe Schwartz] [Magda Ursache] [Liviu Antonesei] [Nicoleta Dabija] [Radu Ciobanu] [Branislav Nusic] [Nicolae Coande] [Adrian Grauenfels] [Mircea Petean] [Rosemarie Haines] [Clelia Ifrim] [Zenovie Carlugea] [Mihai Eminescu] [William Totok] [Dan Danila] [George Vulturescu] [Adalbert Gyuris] [Mihaela M.-Stroe] [Adjei Agyei-Baah] [Mircea Pora] [George Schinteie] [Maximilian Menut] [Ion Caraion] [M. Roznoveanu II] [Emil Brumaru] [Delia Muntean] [Florica Bud] [Heinz Uwe Haus] [Dabija&Antonesei] [M. Papastefanou] [Nichita Stanescu] [Caliopia Tocala] [Reiner Kunze] [Victor Ravini] [Damaschin P.-Buia] [Fl. Smarandache] [Victor Albu] [Alexandru Cazacu] [Alfred Poplinger] [Sorin Finchelstein] [Johann Steiner] [Mircea M. Pop] [Herbert-W.Mühlroth] [Werner Göbl] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]