CLELIA IFRIM
                 

                   Drumul care taie lumea în două


     A pleca de acasă pentru prima dată înseamnă a tăia lumea (şi viața) în două. Înseamnă a merge pe „şleau”, drum de-a dreptul, fără ocolișuri. Este asemănător unei găuri de vierme făcută în măr. Călătoria astrală este legată de cea cotidiană.
     Romanul Victoriei Stolojan Munteanu „Cleptomanii” (editura MJM, Craiova, 2024) are această calitate narativă, pe tot parcursul celor aproape1000 de pagini, de a găsi drumul scurt. Este un sinopsis pentru fiecare capitol, independent şi detașabil oricând de tot ansamblul povestirilor. Relația timp - spațiu se păstrează în funcție de gradul emoțiilor trăite.
    „Atunci m-am hotărât. Peste câteva zile împlineam 14 ani” mărturiseşte unul dintre multele personaje feminine. Îndrăgostită, fata fuge de acasă la băiatul iubit, şi drumul ei în viață va porni de aici. Peste ani va spune că nu ar vrea să se întoarcă în trecut „nici măcar o clipă”. Da, dar drumul scurt, viața pe şleau, erau deja trasate de ea însăşi. Trecutul nu poate fi modificat şi destinul îşi ia partea lui, doar cât îi dăm noi.
     Cartea Victoriei Stolojan Munteanu are personaje reale, astrale, personaje actuale de facebook, sau uitate într-o sordidă „familie” de cartier cu locuințe sociale. 
     Romanul debutează perfect verosimil cu scena unei naşteri. Momentele premergătoare ale acestei naşteri, derulează în mintea viitoarei mame (model, mama autoarei, Paraschiva) scene cosmice, arhaice, chiar paleo-astrologice din folclorul universal – Luna şi Soarele fuseseră furate de balauri, vârcolaci, vampiri ... Ei sunt primii cleptomani care îşi fac apariția în romanul Victoriei Stolojan Munteanu. Ceilalți vin în rânduri, detaşamente după o schemă ocultă sau ritualuri secrete, în haite sau grupuri de familie... Întunericul cosmic este o mică jucărie în mâinile şi în mintea viitoarei mame – copiii ei se vor numi Lundel şi Sorana, Luna și Soarele, frați cosmici, dar şi simboluri terestre ale luminii pe Pământ:

    „Asta Cleptomanii aceştia de zile date de Dumnezeu, le-ar lua, asta ar face. Neamul ăsta a văzut Soarele şi Luna. (...) Lumea se bizuie pe lumina Luceafărului, Stelei Polare şi pe constelațiile Taurului şi Racului. Dispar de pe cer Luna şi Soarele, dar se întrupează în cei doi copii captivi în interiorul Paraschivei: Sorana şi Lundel.”

       
Locurile unde se desfăşoară acţiunea romanului, epicentrul cu multe suburbii, sunt „Piața Neagră” şi ,,Târgu de porci”. Reale sau nu, ele rivalizează într-un fel cu Facebook, unde destinele se adună şi se desfac rapid. Viteza digitală este avantajul noilor copii al lui Cronos, moştenind de la acesta gustul răzvrătirii împotriva părinților, fie ei chiar zei de prim rang.
Cei din „Târgu de porci” îşi păstrează tradiția orală, sau informația scrisă în vreun ziar provincial. Cândva şi ei au fost copiii lui Cronos. A treia generație de la naşterea lui Lundel şi Sorana, sunt personaje de Facebook:

„Şi cum copil fără perioadă de răzvrătire nu prea există, ,,puştoaica şi armăsarul sălbatic” era capitolul următor al vieții mele. Pe Pyan l-am cunoscut pe stradă. Fizic. Virtual mă agățase pe Facebook, ca şi pe multe alte fete, chiar şi pe soția vărului meu primar. Mi-a spus aşa într-o doară ...”

Nu relațiile de Facebook sunt partea tare a romanului Victoriei Stolojan Munteanu, ci povestirile trăite pe viu, şi în grai viu, trăite la modul real din generație în generație, ca o determinare genetică, imposibil de eliminat. Romanul are o construcție narativă asemănătoare unui dispozitiv laser. Limpede, fără retuşuri, într-o ordine proprie fiecărui personaj. Generațiile se succed şi ritmul vieții al uneia alimentează gustul dezvăluirii secretelor, al alteia. Timpul ciclic este o spirală a dispozitivului cu laser, pe care autoarea îl mânuieşte cu măiestrie. Viața pe şleau presupune întrebări directe:

„Pe tati l-am întrebat direct: tată aşa că ai făcut puşcărie ? Nu mi-a răspuns nimic. Pe mama la fel: aşa că ai fost încurcată cu un băiat care a ajuns la puşcărie şi ai fost plecată patru ani ? Nu mi-a răspuns nimic.” 
      
Drumul pe şleau este drumul povestirilor din romanul „Cleptomanii”, şi dacă întâmplările trăite pe viu în viață trec, ele cer un sacrificiu enorm de recunoaştere a unei identități personale într-o mică comunitate socială dintr-un bloc, care este marea familie.
 Rufele murdare se spală în familie, spune o zicală obligatorie când ajungi la acest prag. Dar Victoria Stolojan Munteanu adaugă în romanul ei tulburător: „Unele se aruncă afară, murdare.” 
Viața pe şleau presupune gesturi fără echivoc şi căutarea „unui loc pe o stea numită Pământ” are regulile ei. Complexul de rivalitate Cain / Abel este o spirală de rubin (a se citi de sânge) care alimentează scrierea laser a Victoriei Stolojan Munteanu. Toate personajele au această stare continua de spirală în mişcare, asemănătoare timpului ciclic. Nimic nu se termină, totul începe.
O critică duioasă născută dintr-o rațiune deschisă, îndrăgostită de adevăr, lasă personajele în starea lor nativă. Complexitatea lor rezultă tocmai din această stare a unei narațiuni libere, cu efecte imediate şi pe termen lung. Romanul „Cleptomanii” este o panoramă a societății cu toate derivatele ei. Istoria este rescrisă şi furată de...........

mai mult....