În deşertul din cartea lui George Schinteie nu sunt calendare. Timpul din clepsidră este doar o poveste de nisip. Transparența sticlei, a clepsidrei în sine, te lasă doar să priveşti curgerea continuă. În nisipul scurs dintr-o parte în alta sunt şi umbrele păsărilor, florilor, a bobului de rouă sau umbra trenului. Toate sunt posibile umbre identitare ale omului care le poartă din alte vieți:
„mă mir în oglindă cum se-ndepărtează umbra mea într-un mers continuu”
Ce înseamnă sinele ? Un alter-ego, corpul astral, transparent, sau umbra? În cartea lui George Schinteie căutarea sinelui este de tip „paradoxul gemenilor”, ca unitate de timp, între umbră şi omul real. Unul dintre cei doi frați gemeni/surori, adică umbra, pleacă înainte. Avansul ei de timp şi spațiu este recuperat în mod ciclic, din când în când, de cel/ cea, care o urmează şi o ajunge, contopindu-se cu ea. Îmbrățişarea şi regăsirea lor ține o secundă, doar atât cât trece un fir de nisip prin zona zero a clepsidrei. Despărțirea lor ține o eternitate:
„viețile curgeau lin din una în alta ca o lumină cernută prin cele două sfere ale clepsidrei”
Parafrazând titlul cărții de care am amintit la început „Umbra ceasornicului” cred că putem vorbi şi despre umbra clepsidrei. Fiecare fir de nisip trecând prin zona albă, zona zero a clepsidrei, trece şi prin zona zero a timpului, trăgând după el şi umbra sa. Şi dacă acest conținut de nisip are umbra sa, inevitabil, şi forma, clepsidra, are umbra ei. „Iluzia în doi”, ca o transparență a umbrei față de real, funcționează în secunda întâlnirii, o secunda de iubire, şi în dorul eternității, dragostea fragilă şi dragostea forței, distrugându-se una pe alta, ca şi cele două emisfera ale clepsidrei, răstrăsturnându-se una în alta. Este o clipă de deşert total, unde vântul suflă în voia lui din toate părțile, şi astfel „timpul care ucide toate amintirile” face parte integral din jocul cu pietricelele de cuarț. Stilistic şi tematic, cartea lui George Schinteie este un amalgam, un joc de „puzzle” o beatitudine de iluzii, sentimente, peisaje afective şi reale, ca un „vis nevisat”. O dorință creativă, bine hrănită în timp, lăsată în voia ei, este aceea de a se amesteca „cu tot felul de păsări”. Jocurile pasăre-om sunt solare sau lunare, jocuri de cuvinte şi culori, sau supuse ploii „care s-a cuibărit în cuvintele mele”. Toate poemele sunt jocuri cantabile şi
„ideea de femeie trece printre copaci ca o toamnă bătută de vînt”............
|