CLELIA IFRIM
                 

   O pereche de porumbei ca ofrandă

         pentru Primăvara de Atunci


     Suspinul liric al unui poet este echivalent cu întoarcerea fiului risipitor. Roşcovele pe care sclavii Faraonului egiptean le aveau din belşug, nu erau, nu sunt, şi pentru el. „Evangheliile lirice” din noua carte al lui Gabriel Dinu „Atunci eu le-am spus” țin de acest destin al reîntoarcerii, adaptând parabola din Noul Testament într-o carte de versete/versuri de secolul XXI. Poemele lui sunt ca o lacrimă pe fiecare pagină. 
    „Atunci” ‒ cuvânt care deschide toate poemele şi titlul cărții ‒ este o trimitere în trecut, într-un timp venind de acolo, din Țara-care-nu-mai-există, într-un timp actualizat până la starea cronică de trăire prezentă, cu revărsare în viitor.
     Accentuez starea aceasta a lui „atunci”, cu plasare temporală în viitor, prin însăşi mărturisirea poetului, care trăieşte deja în „postumitate”. 
     Prima „evanghelie lirică”, cum îşi numeşte Gabriel Dinu toate poemele din această carte, „Cea a cititorului în fum” începe cu un vers emblematic, ca sinteză a morții şi a învierii: 

     „Atunci El a spus: 
     ‒ Aici au ars toate cărțile voastre
citite, necitite şi cele din vis.” 

     Poate una dintre cărțile citite este aceasta. Nu ştiu dacă va fi arsă atunci, într-un timp îndepărtat, sau azi. Inchiziția culturală este la fel ca şi cea religioasă. 
     Cartea lui Gabriel Dinu este un evanghelier personal, unde poemele ca nişte „răni” se văd zi şi noapte, luni, marți, miercuri... anotimp după anotimp, într-o trecere continuă. Rănile se deschid una pe alta, şi lucrarea îngerului păzitor, în această carte el fiind un înger al poemelor şi al scrisorilor, este de a le arăta, şi de a se arăta pe sine însuşi, de a apărea în locul rănit:     

       
     „Ca o rană deschisă
     îngerul se mută
     de pe umărul stâng
     pe umărul drept
     şi tace.” 

     Lumea lui Gabriel Dinu este lumea de aici, cu personaje trecătoare, ca Pilat din Pont la vremea lui, cu personaje politice, administrative, colegi de breaslă, personaje culturale sau sociale pe firmente colorate...Toate sunt mixate într-un aliaj contemporan.
     În plus, aliajul acesta, bine dozat, cuprinde şi obiecte personale ‒ verigheta, fereastra, masca, oglinda, cafeaua, câteva grame de votcă, câinele, şi multe altele, care fac parte din recuzita necesară, adică minimă, pentru supraviețuire. 
     Lirismul vieții nu este însă cel al poeziei. Lupta pe viață şi pe moarte cu îngerul păzitor, nu se sfârşeşte în zori. Flashuri ale acestei lupte se pot vedea în diverse dialoguri scurte ‒ între un înger trimis ca mesager al dragostei de femeia care se „aliantă” uitând adresa destinatarului, între autor ca „eu” liric şi mulțime, între Cel care deschide şi închide cartea.
     Bucătăria noastră cea de toate zilele este un loc obişnuit de a trăi în fiecare zi, aventura cotidiană care urmează: 

    „Înmuiem viața în moarte
     şi moartea în viață,
     precum pâinea
     într-un sos aburind.”

Dacă viața este cotidiană, şi moartea este cotidiană. Aliajul din ele, aliajul acestei stări poate fi din părți egale, sau în proporții diferite. Îşi pot schimba pe rând centrul de greutate, şi „visul care trece” va deveni în finalul poemului despre vis şi moarte, însăşi „moartea care vine”. Motto-ul cărții lui Gabriel Dinu se referă tot la aceasta. Este o formă de exorcism. Frica iepurelui de câmp este anihilată de dorința şi puterea lui de a alerga liber pe câmp. Şi o face.
    „Omul gri” despre care vorbeşte în una din aceste evanghelii lirice, este ca şi „ziua de ieri” care a devenit deja „ziua de azi”. Lepădarea de omul vechi este o pregătire pentru înviere, pentru Primăvara de Atunci. Nu poți învia fără a muri. Învierea trece prin moartea pe cruce.
     Există în afara oraşului Bucureşti un cartier binecunoscut. În copilăria mea îi spuneam „Cățelu”, denumire sub care este cunoscut şi astăzi. Era denumit aşa, după „Cățelul Pământului”, fiind undeva departe, în afara oraşului, ca şi cum locul acela s-ar fi aflat în afara Pământului. 
     Mitul românesc al Cățelului Pământului este un mit de subtera, acesta trăind sub pământ. Citind cartea lui Gabriel Dinu „Atunci eu le-am spus”, tentația de a face o analogie cu ,,Miorița”, la nivel de idee, a fost mare............

mai mult........