CLELIA IFRIM

          Ecoul frunzelor căzătoare în lumina soarelui
 

Decor: Atmosferă de oraș. Străzi. Reclame. De la o fereastră cineva aruncă pe jos, o carte, mai multe. În mijlocul scenei un cub din patru panouri transparente. În depărtare se aude trapul ușor al unor căluți. Suflă un vânt ușor.

Personaje:  Tânărul asistent
          Călătorul
          Madam Param
          Femeia străzii

Asistent (Intră însoțit de Călător. Femeia străzii stă jos pe trotuar și privește la televizorul din vitrina unui magazin. Rulează filmul japonez „Femeia nisipurilor”. Pe fereastră, cineva aruncă altă carte. Asistentul o ia, o răsfoiește.):
O carte! Tipărită pe hârtie! Ce hârtie velină! Ediție de lux! Antistres. (Citește titlul) Topitoria de argint.

Femeia străzii (imită sunetul căluților în trap ușor):
Se aud căluții! Intră în oraș! Vin de aici ... din groapa de nisip. (Se aude trapul mărunt și ușor al căluților din depărtare).   

Călător:
Noi i-am adus! Vin după noi. Ne urmează cu fidelitate.

Femeia străzii:
Da? Privește filmul ăsta! Căluții i-am adus eu. Mai demult. I-am lăsat liberi să se plimbe. Azi e duminică. Am câteva pălării de soare, dar nu sunt pentru căluți. (Imită sunetul clopoțeilor de argint de la gâtul căluților. Din când în când trec oameni și-i oferă Femeii străzii câte o cafea în pahare de plastic și pălării de soare. Ea pune pălăriile într-un cuier din vitrină.)

Asistent (răsfoind cartea în continuare):
Vrăbii, stele, nisip ... de toate.

Călător:
Ce scrie în ea?

Asistent:
Nu știu. Despre vrăbiile care se scaldă în nisipul dintr-o groapă ... Despre topitoria de argint de la marginea orașului. A, nu, nu, ... Nu sunt vrăbii și stele... E o carte despre foșnetul frunzelor căzătoare.

                                             
Femeia străzii:
Madam Param.

Asistent:
Scuzați! Madam Param? Cine este? 

Femeia străzii:
Da, madam Param. Ce, n-ai auzit de ea? Femeia care hrănește căluții.

Călător (politicos, ferm):
Doamnă, hățurile sunt la noi. Căluții sunt ai noștri! Noi îi hrănim! Noi i-am cumpărat, așa că noi avem grijă de ei.

Asistent (se duce și citește din altă carte aruncată pe jos):
Căluții de argint, mai bine zis căluții cu clopoței de argint la gât, s-au născut în topitoria de argint de la marginea orașului de munte unde ne-am născut și noi. (Imită sunetul de trap ușor.) Într-o zi a venit un Călător cu Asistentul lui, de fapt un turist și ghidul lui și au cumpărat patru exemplare ..., param, param, param, param. Patru exemplare din cei mai frumoși căluți! Au cumpărat și clopoțeii de argint pe care i-am scos din vitrină. Ne-au spus ceva despre Apocalipsă, dar noi ne pregăteam să închidem magazinul, așa că ei au plecat. Era o zi frumoasă de toamnă! (Închide cartea.)

Femeia străzii:
Și acum e toamnă, domnule! Cad frunzele! Bate frunza-n dungă. Nu simțiți?

Călător (râzând ușor):
- A, da... bat frunzele în dungă! E toamnă. Vin căluții în oraș. (Ascultă toți sunetele specifice orașului. În pauze se aud clopoțeii de argint, mai aproape.) Se aud clopoțeii căluților... Noi i-am chemat! O, Doamne, ce de căluți ai pus în noi! Un șuvoi de lumină, coamă lângă coamă, fuioare de vânt, parte bărbătească, parte femeiască, trap ușor... ca o frunză căzătoare. (Spre asistent.) Unde mergem? Hățurile sunt la mine. Uite-le! (Își scoate haina și își aranjează mai bine hățurile în jurul corpului.)

Asistent:
Unde vrei?

Călător:
A, unde vreau! Răspuns frumos ca un copac albastru cu frunze verzi. Poezie de dragoste de Nichita Stănescu. Ave, căluț blond! Te-au halit stegarii, deși se declară vegetarieni! (Spre Asistent) Spune!

Asistentul (recită pe dinafară):
Foaie verde de albastru, mă doare un cal măiastru”. Poem de dragoste de Nichita Stănescu, trecut în catalogul de iarbă al cailor ce pasc liberi. Iarba albastră pentru căluți sălbatici. Ave, căluț blond! Consumul interzis pentru necunoscători!

Călător:
Unde zici că mergem? ,............     

mai mult....