MIRCEA PETEAN

                   
   VOCI LIRICE DISTINCTE DIN DRAGOMIREȘTII

                           MARAMUREȘULUI
 

                                ION ZUBAȘCU
 
     Ion Zubașcu (1948 – 2011) a fost poet, jurnalist, cantautor. Opera sa cuprinde volumele: Gesturi și personaje (1982), Omul de cuvânt (1991), Întoarcerea la Dumnezeu (1995), Omul disponibil, I-II (1999, 2009), Moarte de om. O poveste de viață (2010), Omul, pomul și fântâna. O tragedie românească (2011). Spirit renascentist, a fost un om al Marilor Proiecte, pe cât de vagi, pe atât de monumentale... Un dicţionar al marilor idei, al crucialelor concepte metafizice, religioase, estetice, al personalităților geniale care au schimbat lumea. Un vast – cum, altfel? – tratat de creativitate. Un jurnal ţinut cu rigoare şi asiduitate, care promitea mari revelaţii despre mărimile în preajma cărora vieţuise, şi care urma să fie publicat în nu ştiu câte volume. Himere heliadeşti, ambiţii hasdeiene... Era, vasăzică, un spirit efervescent, un mare risipitor, un vitalist. Deşi doar o părere de om, avea o energie, o poftă de viaţă şi o voinţă de afirmare colosale. Nu degeaba se identifica el cu omul disponibil, titlul antologiei sale din 2009. Personajul cu care se identifica e deschis înspre toate orizonturile, răspunde tuturor provocărilor, e la dispoziţia semenilor în care crede, pe care îi cultivă, cu care se însoțește pe un traseu spiritual sinuos, firește, nu lipsit de contradicții, confuzii, conflicte, dar ascendent, țintind mereu spre lumină: Ion Zubașcu e numele meu sunt de meserie poet/și vorbesc pentru lungul șir de strămoși tăcuți de pe Valea Izei/ mi se pare un nonsens să duci flori la mormântul unui mare poet/doar într-o zi anume și într-un anume loc peste niște oase goale/ cine vrea să-și amintească de mine oricând și oriunde/ e destul să-și ridice o clipă ochii și inima spre cer/ să audă cum cântă cuvintele mele puternice printre stele (Testament, în vol. Moarte de om. O poveste de viață).

Cele două cărți apărute la Limes în ultimii săi ani de viață – Moarte de om. O poveste de viață, 2010, și Omul, pomul și fântâna. O tragedie românească, 2011 – îl consacră definitiv

ca pe un poet singular, care va rămâne în istoria vie a literaturii române (iar nu neapărat în cea critică a lui Nicolae Manolescu, pe care o invocă ironic, la un moment dat, în carte).
Prima, să o spunem din capul locului, de o forță emoțională copleșitoare, este mărturia unui om care, aflând că suferă de cancer, temându-se de moartea iminentă, se hotărăște să lupte pentru viața sa. Înzestrat cu har poetic, soluția sa nu poate fi alta decât scrisul. Poezia devine terapie, un exercițiu îndârjit de acomodare cu moartea.

     Dar Zubașcu scrie și cu credința că marchează noi teritorii pe harta poeziei române. Și, într-adevăr, limbajul său poetic devine extrem de permeabil la noțiunile specific jargonului medical, anatomo-fiziologic și farmacologic, textele sale sunt pline de referințe la mediul spitalicesc descris în toată grozăvia sa. Detaliile fiziologice și cele privitoare la tratamente și proceduri specifice, presărate cu frânturi de conversație între bolnavi, dar și între aceștia și cadrele medicale – asistențe, medici, laborante, brancardieri – sunt de un realism atroce. Intertextele strecurate ici-colo fac parte din apanajul ironiei și autoironiei (Pacientul Ion) sau din cel al sarcasmului folosit ca o armă la îndemâna nenorocitului fără scăpare. Teribil de emoționante sunt mesajele electronice dintre tată și copiii săi (Mara și Ilie), iar fragmentele de jurnal, transcrieri nude ale ravagiilor de ordin fizic și moral pe care boala le-a provocat ființei ultragiate a poetului sunt de o cruzime înspăimântătoare. 
     Definitoriu, în acest sens, este textul intitulat Poemul organic: La radiografie și hemografie/ la ecografie și scintigrafie/ la irigografie și tomografie/ cum în vremuri străvechi la tipografie și zincografie/ peste tot sunt biografi inspirați care văd și scriu zi și noapte scriu anatomografii fără întrerupere/ și nu-și mai văd capul de atâta scris/ cu conștiința vie că marile evenimente istorice/ își mută sângeroasele câmpuri de bătălie/ între dușmanii dinăuntru ai omului/ și orice măreție se anatomizează/ orice înfrângere și victorie se anatomizează/ se uită în bioluminiscența celulelor și organelor tale/ ca la niște vietăți abisale surprinse/ de filmările spectaculoase de la National Geografic/ iau probe de țesuturi vii pentru arhivele lor/ pe care le numesc atât de frumos/ fragmente biopsice de talie medie/ cu structuri glandulare polianoide atipice/ cu aspect infiltrativ in lamina propria/ iar încheierea/ documentarului vine aproape de la sine/ și te va urmări toată viața de acum înainte/ cu finalul apoteotic ca un apus romantic de soare:/ adenocarcinom biodiferențiat ulcerat/ se recomandă cura chirurgicală a tumorii.
      În partea a doua a cărții – Reality show – decorul se schimbă. E ca o pauză de respirație. Având de așteptat câteva luni până la operație, poetul se hotărăște să se întoarcă acasă, la Dragomireștii Maramureșului, în casa bătrână a părinților, moșilor și strămoșilor săi. E o întoarcere în sânul naturii. E o întoarcere și pe tărâmul paradisiac al copilăriei. Poetul se lasă pătruns de bucuria de a mai încă trăi o ploaie de..........

mai mult........