MIRCEA PETEAN

                  ÎMPĂRATUL VERDE


Unde e Împăratul nostru?
Unde o fi plecat?
Unde s-o fi rătăcit,
căci sunt câteva zile,
care par tot atâția ani,
de când scaunul de domnie e gol,
doar niște urme de găinaț de turturele,
de vrăbii ori de pițigoi se zăresc pe pielea de vițel
care-i acoperă scheletul din lemn de stejar, de nuc și de cireș amar?

Așa strigau castorii care s-au oprit,
nedumeriți și speriați,
din truda lor zilnică.

Așa șuierau din crengile goale, chircite de ger,
plopii prin care se uită, fără să vadă nimic,
înalți sihaștri.

Așa se tânguaiu, muțește, crapii și carașii
acoperiți de nămol
în adâncul bălții înghețate bocnă.

Mâțele intră și ies pe fereastra întredeschisă,
câinii intră și nu mai ies din odaie,
stau cu botul pe labe și latră a pustiu
la poalele scaunului de domnie al Împăratului Verde.

Nimeni nu știe unde e,
unde o fi plecat,
unde s-o fi rătăcit,
nimeni în afară de mănunchiul de fuior
așezat frumos, într-o vază de lemn cioplit cu migală,
la căpătâiul patului unde îi plăcea Împăratului să se întindă
când era copleșit de treburile împărăției.

Dar pe el nimeni nimic nu-l întreabă…