Bianca Marcovici

                                                                                                              

Web Design

 

                                            BIANCA MARCOVICI -alt

                     

                 BIANCA MARCOVICI

                        

                                    EPOCA CLINTON


În mai toate noile romane de după stagiunea Clinton a apărut un fel de scenă picantă care este, mai întâi publicată în presă, ca să te facă să cumperi cartea. De coperţi albe nu se auzise. Cartea enigmă, carte care să te facă să fii curios, cartea meditaţie, cartea pufoasă ca o plapumă de puf.
Fără scene obcene nimic nu e vandabil. Editurile te resping. Ce război în direct!? Asta s-a fumat ca şi atentatele teroriste! Nici nu încerc să reactua- lizez acest manuscris vechi. Ar fi de neînţeles anul Clinton. Putem zice că am intrat în Epoca Clinton înainte de UE. Mai clar se sugerează asta chiar la muzeul celebrităţilor, Madame Tussaud, „muzeul figurilor de ceară” de la Amsterdam, (fermoarul pantalonului lui Clinton era tras până la pliul de jos, rămânând afară doar cămaşa, ostentativ aşezat într-un con alb, imperfect. Ironia Monicai, de ce să nu remarcăm că l-a făcut să mintă pe marele saxofonist de ocazie.) Femeia în ierarhia vieţii cotidiene!

O poţi descoperi cum reuşeşte să dea jos preşedinţi! De loc de invidiat. Dar să trecem la paralelismul meu. Mai în toate prozele moderne, poemele noii generaţii, remarc unele, parcă-s afişe de la wc. reproduse şi tipărite ca un manifest cu înjurături. Se scrie pe şleau scene erotice, nimic pur, original, totul ostentativ, trivial, ce-mi dă o senzaţie de vomă, când nu pot să le evit scenele din filme … Demodarea filmelor clasice cu stele consacrate, modelul cu femei în rochii dantelate care se îndragostesc, păcătuiesc, poate, sugerându-ne o noapte de dragoste, sărutul inocent, toate astea sunt deja într-o zonă apusă a virtualului sau a scrisului în general. Evident ca te-apucă râsul văzând în filme vechi scene cu conţinut pueril: flirtul, scrisori cu funde cu miros de lavandă, levănţică peste tot, legături din dragoste, iubire, aşternuturi scrobite, albe… imacularea?

Pornografia se vinde acum ca pâinea caldă. Nu mai e nimic de făcut. Am rămas de modă veche, epoca romantică a dispărut. Apar scamatorii de vise care te învaţă experimentul lor cu desuuri roşii sau goi plimbându-se prin parcuri, zicându-ţi că lumea e stricată din totdeauna şi că eu n-am avut ochi de văzut exchibiţionismul virtual. Deci există o altă lume pe care tu nu vrei s-o cunoşti, zona lucrurilor care te înspăimântă ca şi un atentat terorist şi pe care nu poţi s-o accepţi nici măcar în vis, pudoare?! Fenomenul de respingere apare, atunci când vrei să traieşti un experiment, ca să-ţi îmbunătăţeşti calitatea versurilor, să încerci să fii modernă, postmodernistă, alchimie studiată, să fii în pas cu moda, excentrică. Dar ceva din tine te face să te laşi chiar din start, chiar după ce citeşti de exemplu „Pianista”, cartea premiată a scriitoarei Elfride Jelinek, pe care eu o consider puternic erotică. Descoperim legătura muzicală între afecţiune, dăruire… şi lama de ras, extreme bizare care pun în evidenţă şi legătura profesor-elev, carte scrisă din unghiul fetei bătrâne, pianista care a ratat, numai pentru a înţelege lumea vieneză, care a născut valsul deformat al acestui secol: „Corpul nu-l mai percepe pe celălalt, ci devine unul altuia doar un mijloc de a fi altfel”.
 

Mă pot gândi şi la femeile din romanul lui Cărtarescu „De ce iubim femeile”! Autorul, candidat la Nobel conchide: „Cât timp mi-am iubit soţia, literalmente n-am putut-o înşela – adesea spre disperarea mea – nici în vis“ i-am auzit cuvintele româneşti, aspre şi obscene, strigând cănd n-a mai putut să strige . „Să cunoşti o femeie”, alt stil, altă concepţie a scriitorului Amos Oz despre o femeie electrocutată şi bărbatul rămas printre lucrurile soţiei întreţinându-şi fiica, bolnavă incurabilă. Pe undeva titlurile sunt asemnănătoare, totuşi Amos Oz a fost primul care a sugerat epoca la care mă refer. Să cunoşti femeile din ambele direcţii, pornind de la scriitorul-bărbat sau scriitorul- femeie e o experienţă , chiar dacă te poţi transpune în una sau alta din situaţii, cu uşurinţă, dacă ai talentul ipostazelor.

Să te dezbraci în public ca să poţi fi citită în cărţi fantastice, concepute pe calculator, iar din când în când păpuşa ta virtuală să apară, călare pe o mătură într-o lume vegetală care-ţi vorbeşte şi te înghite, ce e mai important decât succesul? Sau, poate să rămâi în stadiul elementar când trebuie să-ţi faci bilanţul şi să apui veşnic. (Să închizi tv-ul cu tot ce te poate expedia în lumea reclamelor de pe cele 300 de canale de televiziune, cu cod plătit numai la postul de muzică simfonică MEZZO, nu ne trebuie cultură muzicală decât dacă vrem să devenim melomani? ), cu fete care se expun dezbrăcate predându-ţi numerele de telefoane, etc, întrebându-te de ce bărbaţii au dreptul să tacă şi să accepte această plăcere care li se oferă, reviste porno, (filme cu Borat şi ustensilele perversităţii, el purul!) iar noi soţiile să fim atât de trădate, acceptând acest lucru ca o fatalitate?
Fiecare cu norocul său, zic. “Al meu” n-are şalatul magic! (telecomanda). Dar alte neveste, prietene, amice le aud că se plâng. Să scrie la „întrebări pentru femei frustrate” de la Ziarul Anonim redactat de bărbaţii veseli?

                                              **
Chiar ma gândisem şi la un scenariu de film feminist cu o poveste, poate previzibilă:
Tânăra Ilana, studentă şi fotografă s-a îndrăgostit virtual de masca X. A urmat întâlnirea ca-n filme într-o cameră de hotel, undeva în Parisul romantic, după ce au colindat toate muzeele împreună, ea venind din Canada, el din România sau altundeva. S-a dăruit lui cu toata fiinţa. Într-o zi l-a descoperit pe internet cu un blog. Avea nu ştiu câte legături amoroase pe toate continentele. Scria de zor poeme. Cu astea le cucerea. Era un scamator de cuvinte. Nici măcar nu se ascundea că avea program şi de noapte. Bărbatul era liber să zboare pe orice continent. Ultima dată a fost în Australia. Chiar era cât pe ce să se însoare! Dar australianca, până la urmă „i-a dat papucii”! Se săturase de un parazit! Tânăr şi liber să fie pe toate meridianele cu oricine si oricând. Nu-l costa mai nimic. Doamnele aveau totul, inclusiv casă şi masă. Pe alea le căuta amicul poet, colecţiona şi el. Ajunsese să se autofilmeze. El se simţea flagelat de femei. Să cobori la nivel de animal cu creier ca să te laşi filmat în momentul ăla, e şi mai groaznic. Oameni-animale, primitivism… dar n-am voie să modific concepţia scenariului, dactilografa dictează, eu scriu.
El s-a reîntors acasă, deci, personajul meu care a umblat fleaura din femeie în femeie şi-a dat seama, într-un târziu că ţine totuşi la o fiinţă adevarătă care era Ilana. A încercat s-o recucerească. În parte a reuşit! Întâlnirea de dragoste a fost reluată din acelaşi punct, dar după un an. Ea l-a aşteptat îmbrăcată în desuuri negre, învaţase, între timp cum se semene cu o cocotă, aşa cum îşi doresc bărbaţii. Şampania, paharele, şemineul, tot tacâmul pentru a face dragoste, lumina obscură, decorul perdelelor unduitoare. A apărut insul şi ea în desuurile vaporoase, a început să se unduiască ritmic. Striptease, discuţii fine, dar ascunzând în lenjeria fină…urmele lui. A fost simplu să danseze, să imite dansatoarele din barurile de noapte care se scurg pe o bară, învârtind din fundul pompos şi chiloţii o funie. Avea toate proieminenţele frumoase, gura însă, buzele ei adevarate, neumflate artificial cu silicon erau însă esenţa atracţiei lui perverse, o ştia… (De multe ori în lift era analizată de bărbaţi pornind de la gură, le simţea privirea, restul nu mai prea conta, gura căpătase un rol, sensul noii epoci, rujul prefăcătoriei, stridenţa, Epoca Clinton, sexul oral cu monici de duzină era pe tapet, o simţea) . Nimeni nu se gândea însă la satisfacţia femeii Ilana.… Prestigiul ei, sinceritatatea ei. Care satisfactie? Ilana ajunse- se împreună cu iubitul. El se dezbrăcase repede ea trase fermorul de la pantaloni. La început mai crispat, barbatul s-a lasat controlat, desfăcut, în sfârşit, buzele ei, limba ei arcuită, vârful excitant, palparea si mângâierea, visul oricarui bărbat, femeia roşcată mângâiată pe cap, părul strâns ca într-o cupă de mâinile lui, şamponul ei cu miros de orhidee, parfumul ei. Ilana s-a răzbunat….           

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Frank Wedekind] [Andrei Zanca] [Miron Kiropol] [Mirela Roznoveanu] [Mircea Petean] [Diana Carligeanu] [Muzeul diasporei] [Nicolae Silade] [Magda Ursache] [Radu Ciobanu] [Delia Muntean] [Adrian Munteanu] [Kocsis Francisko] [Mircea Pora] [Serban Chelariu] [Rosemarie Haines] [Dan Danila] [Dan Damaschin] [Ilse Hehn] [Caliopia Tocala] [Alexandru Jurcan] [Soril Miavoe] [Geo Galetaru] [Clelia Ifrim] [Elena Abrudan] [Cornelia Alexoi-Shili] [Paula Barsan] [Petru Iliesu] [Damaschin P.-Buia] [Sorin Finchelstein] [Viorel Ploesteanu] [Laurian Lodoaba] [Stefan Jurca] [Aurelian Sarbu] [Fabian Soberon] [Rodica Raica] [Rainer M. Rilke] [Katharina Kilzer] [Heinz Uwe Haus] [Bianca Marcovici] [Fl. Smarandache] [Victoria Comnea] [Remus V. Giorgioni] [Renate Done] [Herbert-W.Muehlroth] [Adrian Badea] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]