*
Nu-ți mai asculta mintea nici pulsul care bate atât de repede în preajma ta. Nu-ți da cu presupusul când luna plină te schimbă și energiile pozitive năpârlesc. Nu mai privi înapoi cu mânie când cei care i-ai iubit te-au părăsit doar pentru că își caută alte ființe care să le cumpere tăcerea! Îți plângi de milă – îți spui, privind în oglinda fisurată de vreme – Doar rama veche îți mai păstrează conturul!
*
Orbecăind, căutându-ne rădăcinile, Rima perfectă se dezvăluie, Armonia devine o corvoadă, Slăbiciunile sunt puse pe tapet, Gândurile sunt aliniate ca soldații, Sunetul e numai ritm de orgă electronică. Până și violonista își caută echilibrul Vibrato-ul larg, flagiolet, sunet pe o coardă de canar Într-un târziu, racul din mine născut de solstițiu, vă spune adevărul. Publicul e înșelat de virtuțile comentatorilor de pe margine; au reușit să ne divizeze în grupulețe, ciopârțite de furtuna de nisip.
*
Sexualitate sau arta de a tăcea! Tot sexul meu e bolnav de apatie De fragilitatea pierdută în ani, Ca o floare care se închide În fața soarelui dogoritor. Picioarele încrucișate Să oprească fecundarea Cu liane ascunse văzului Doar materialul în bie Cum mama mea îl croia Se mula pe nepuțința De a înțelege trecerea anilor Reprimarea sau regenerarea care Se mai zărește doar într-un surâs forțat.
|