|
În volumul de față, cuvintele, literele discursului liric nu mai sunt suficiente; poemele sunt însoțite de desene. Literele și liniile evocă relații dintre cuvinte și obiecte și modul în care sunt încrustate unele în altele în universul mental al poetului. Desenele trasate în cerneală și poemele scrise în cuvinte și litere cu cerneală, pot fi percepute ca două fețe ale aceleiași arte verbale combinate într-o singură formă. Liniile desenelor, din cerneala cu care se scriu poemele cu penița pe hârtie, par fraze percepute în arhitecturi imaginare reflectând procesul gândirii artistice. Scrisul se înfățișează ca o altă formă a desenului. Totul este vizual, până la versurile scurte, grupate două câte două și despărțite de spații albe. Desenele acompaniază poemele sau sunt perechea poemelor? Este oare scrisul o altă formă a desenului, ori viceversa?
Dacă în ultimele decenii poezia s-a modernizat radical, sub aspect formal, iar tematic a devenit în multe privințe angajată politic și social, Șerban Chelariu pare că nu este „destul de modern” din acest punct de vedere, ba aș spune chiar ultra conservator. Versurile scurte împrumută de foarte deseori ritmurile poeziei populare, iar chestiunile politice sau sociale lipsesc. Dincolo de acest strat săltăreț, luăm cunostință cu o structură cerebrală, aproape matematică, jonglând cu aionii, gândirea antropică, perioada hadeiană, bigbang, etc., dar care este în același timp emoțională, sensibilă. Unii dintre noi, la anumite vârste, vom fi atrași de mistic și metafizic. Apropierea de Dumnezeu, are un sens pur cosmogonic la Șerban Chelariu, poet a cărui poezie poate fi înțeleasă numai de o minoritate educată. Fizica cuantică devine temă lirică. Stranietatea se lăfăie în realitatea banală. Nimic nu este ceea ce pare. Poemele prezintă în viziune proprie crâmpeie din ceea ce poetul imaginează că există dincolo de voalurile care acoperă ochii muritorului aflat într-o lume care este o formă pe jumătate de visare.
Dacă stelele și galaxiile, quarks etc., sunt prezente din plin – oamenii mai puțin, cu excepția iubitei eternizate. Poetul este îndrăgostit în fond nu doar de ea, ci și de formele cristaline, cuburile, elipsele galactice. Poemele sunt obsedate de materia cuantică și eternitatea noastră -- materializări cosmice din aceeași compoziție cu planetele și sorii. Orice atinge poetul devine un obiect cosmic. Punctul în care el se situează este pe aceeași treaptă cu galaxiile, acesta este axul geografic al eului liric. Poetul s-a mutat în spațiul stelar unde compune poeme și desene. Călătorește prin spațiu-timp (construct matematic care combină cele trei dimensiuni ale spațiului cu o dimensiune a timpului într-un model cu patru dimensiuni), trimițând pământenilor viziuni superbe în metafore, țâșnind ici și colo precum exploziile solare. La aproape 80 de ani, poezia lui Șerban Chelariu nu comunică frica de moarte, de trecere, nu există tânguire, angoasă, jale, apocalipsa vârstei ultime. Ba dimpotrivă, starea fundamentală este una euforică. Desigur, nu este rău de loc să fii fericit! Și pentru că totul este în fond același în repetițiile bigbangurilor și colapsurilor nesfârșite, singurele lamentații auzite sunt despre plicitseala infinitului și a eternității.
Unde suntem? Unde ne situăm geographic? Dar mai există o geografie? Poate că sensul geografiei este locul unde ...........
|
