LIVIU ANTONESEI

                              70 *

                                Pentru ei, pentru memorie
  
           
   De mult, de mult de tot, pe cînd se potcoveau puricii
   cu 99 ocale de fier în ghiulele cu plumb înăuntru.
   în vecinătatea plină de copii de toate neamurile.
   în pantaloni kaki din doc, plini de buzunare, cu un aer
   militar, ofensiv, și cămașă albastră, fără să știu
   că e ținuta de șabat într-o țară nu de mult apărută,
   avea numai un cincinal, după măsura vremii, poate
   și cîteva luni pe deasupra vîrstei mele subțiri,
   priveam prin fereastra sinagogii părăsite, cu doar
   pagini sfîșiate din cărți risipite pe podeaua crăpată,
    pagini acoperite cu litere misterioase, cum mai văzusem
   doar în cărțile de probe ale Doamnei Rozica,
   în lungile discuții teologice cu Bunica Ruxandra,
   avînd și ea pe pervaz cărțile ei, probele ei…
   și mai vedeam cîteva rafturi rupte și nori de praf
   strălucind în bătaia razelor strecurate prin ferestre.
   Era o după amiază foarte caldă de vară.
 
   Și Adolică plecase, și sora sa Clarissa plecase și ea,
   cred că plecase și Moni, aveau să plece și Cellu
   laolaltă cu fratele său mai mic, atît de mic
   că nu ne jucasem vreodată împreună și nici
    nu aveam să ne jucăm vreodată,  iar în zi de cutremur,
   cînd eram deja băiat mare, la costum trois pieces,
   avea să plece și Willy Pană de Șloim…
   Toți au plecat în țara aceea puțin mai bătrînă
   decît mine, mai vîrstnică doar cu un cincinal,
   după cum era măsura în vremea aceea depărtată.
   Nu mai eram copii, eram tot mai puțini,
   mai uniformi, după cum am început să înțelegem,
   după cum pînă și eu am început să înțeleg.
 
 
   10 Februarie 2018, în Iași

 
   * A 70-a aniversare a fondării statului Israel