LIVIU ANTONESEI
           

                        O poveste cracoviană

               Seara în care a dispărut Każimierż

      Nu, nu este vorba despre vechiul meu prieten KJ, pe care l-am cunoscut pe cînd era atașat la ambasadă și, împreună cu ambasadorul, au poposit în biroul meu, neoficial, erau în trecere spre Suceava unde urma să se petreacă un eveniment al comunității poloneze din zonă. Au stat cît să onoreze un pahar de frîncușă de Cotnari, pe care m-am grăbit să-l ofer cînd am văzut figurile lor lipsite de entuziasm la vederea sticlelor de coca cola. Cum mi s-a părut că le-a plăcut, am rugat secretara să-l cheme pe șoferul meu și l-am rugat să ducă o cutie de vin la mașina oaspeților. Nu poți să știi cînd se poate dovedi de folos.
      Dar cum spuneam, nu de prietenul mei KJ este vorba, slavă Domnului, el n-a dispărut, ci de Orașul Liber Każimierż, cartierul evreiesc al Cracoviei, așa că opresc digresiunea, deși mi-a făcut plăcere să mi-l aduc aminte, cu tot cu simpaticul lui ambasador. După ce mîncasem de prînz, am ieșit să bîntui oleacă pe străzi și prin librăriile din centrul orașului. Nu este chiar invazie de cărți în alte limbi prin ele, dar cu atenție poți descoperi cîte ceva. Așa am reușit să-mi iau romane de Kundera și de Makine în franceză, tot în franceză un roman de Roth, dar și mai multe cărți despre Polonia, viața evreilor polonezi, în traducere desigur. Polona mea este atît de funcțională încît mă ajută să mă descurc în gări și aeroporturi, pe terase, în baruri și cafenele și mai ales la cumpărat țigări, „dva Marlboro light duża”. Da, dacă n-ai la îndemînă cuvîntul polonez, pui repede unul englezesc pe care îl știe toată lumea! Cred că papitosy a fost unul din primele cuvinte învățate, imediat după formulele de salut și urări. Sînt vitale, degeaba bei o vodcă sau o bere cu un prieten dacă nu repeți cît mai des sto lat. Cum vedeți, polonezii sînt mai preciși decît noi, nu umblă cu la mulți ani, ci exact o sută de ani!

       De data aceasta, la cea mai veche librărie din lume, parcă fondată la 1682, dar memoria mea nu are acoperire în aur, n-am găsit nimic interesant. Surpriza avea să apară la altă librărie din Rynek, Piața Mare, o librărie combinată cu un magazin de suveniruri cracoviene, unde am găsit primul roman publicat de Kosinsky după stabilirea în America, un roman scris într-o engleză atît de sumară, minimalistă aș spune, că l-am putut citi fără dicționar. Dar un roman superb trecînd peste asta, cu imaginația scriitorului debordînd în toate direcțiile. Se apropia ora patru, cînd aveam stabilită întîlnirea pe o terasă din apropiere și m-am mutat acolo. Marele farmec al Cracoviei stă și în faptul că terasele sînt deschise în toate anotimpurile, mesele sînt acoperite cu umbrele uriașe, iar în partea rece a anului, au încălzitoare electrice sau cu gaz și pături roșii de lînă. Da, Cracovia e raiul fumătorilor! Puțin înainte de patru, au apărut – profesoara de română de la Jagiellonă și un student român care făcea o specializare acolo, poate studii aprofundate, masterele urmau să vină mai tîrziu, o dată cu bolognizarea universităților. Nu s-au așezat, m-am ridicat eu, plătisem la venirea vodcii, da, cea cu pai, Žubrówka, preferata mea dintre vodcile poloneze. Planul nostru nu era complicat, o plimbarea de cîțiva kilometri pînă în Każimierz și o cină kosher acolo. Obiceiul meu în călătorii este să mă adaptez la bucătăria locului, e și acesta un mod de a-l cunoaște. Pe deasupra, asta îmi permite să mai luxez dieta pe care o țin cu sfințenie în țară. Iar despre produsele kosher mai aveam o teorie de uz personal, că sînt sănătoase! Nu le aplic desigur o definiție religioasă, ci una de-a dreptul medicală! Iar în Orașul Liber, ca prin minune, puteai găsi produse kosher mai mult decît oriunde în lume, vodcă kosher, pirogi, bere neagră porter și orice ți-ar putea trece prin cap. Mie îmi era dor de celebrul żurek, borșul cu de toate, inclusiv ouă fierte și cîrnați, care face singur o masă, dacă nu vrei desert, de cîțiva pirogi cu carne, cei mai buni colțunași mîncați vreodată, și o porter, pe vremea aceea de vodcă încă îmi era dor foarte des!
Era deja întuneric binișor, în anotimpul rece noaptea se grăbește la Cracovia, sigur că e în sudul Poloniei, dar e totuși la nord. Cobora și o ceață ușoară. Am luat-o pe Grodzka și am început să coborîm spre ținta noastră. Cînd am ajuns la monumentul pentru Katyn, bună ideea cu acea cruce înaltă din lemn, ceața se îndesise deja. Abia vedeam silueta monumentului, iar Wawelul era prins complet în ceață. Mergeam pe trotuarul stîng, ca să nu facem ocoluri și traversări inutile. Înainte de a traversa linia de tramvai care limita imensa arie pietonală a centrului vechi al Cracoviei, deja nu mai mai vedeam nici la doi pași, nici unul pe altul nu ne vedeam bine. Cînd am încheiat lunga traversare, două benzi pietonale despărțite de liniile de tramvai, pe malul celălalt, ceața era deja compactă. Cu un loc comun, aș putea spune că era o ceață londoneză, doar că eu am fost de mai multe ori la Londra, în toate anotimpurile, și n-am văzut vreodată ceață, iar ploi am prins vreo două scurte în primăvară............

mai mult....