Radu Ciobanu

                  

                CIOBANU RADU - web1

 

           RADU CIOBANU 

                    
                 
„Misocalia” contemporană

 

 
      Ultimul jurnal al lui Vintilă Horia (1915-1992), intitulat „de sfârșit de ciclu”, precum tot ce a scris această personalitate de anvergură transnațională, alungată, după obiceiul pământului, timp de decenii din cultura patriei sale, oferă în cele aproape 700 de pagini, un veritabil festin de idei, reflecții, trăiri, personaje, evenimente și întâmplări. E totodată cel mai dramatic dintre jurnalele și scrierile sale memorialis-tice, întrucât cuprinde ultimii săi ani, 1989-1992, mărturisește speranța – zadarnică! – de a reveni în Țară și e scris în limba română. E o revenire la limba maternă pe care o salută cu bucurie încă din prima frază a cărții, dar care a fost dictată, poate, de acea presimțire a apropierii sfârșitului, când te încearcă nevoia să te întorci, măcar sufletește, spre casă, spre obârșii. Textul depășește în general caracterul de însemnări zilnice, specific genului, și secvențele sale, separate prin asterisc, se dezvoltă de cele mai multe ori până la dimensiunea unor mici eseuri pe cele mai diverse teme, de obicei nepremeditate, ci impuse spontan de împrejurările în care l-a dus viața de exilat proscris în patria sa. Ideile pe care le dezvoltă în asemenea excursuri sunt uneori discutabile, dar survin întotdeauna ca reacții la devastatoarele consecințe ale ideologiei comuniste, continuate până în zilele noastre de socialism. Liantul tuturor însemnărilor acestui jurnal rămâne astfel atitudinea vehement anticomunistă, asociată cu adversitatea împotriva capitalismului „democratic” și consumerist, primejdie iminentă care nu mai duce la exterminări prin gulaguri și asasinate, ci la dezumanizare prin insidioase modalități de degradare a ființei. Dar nu numai a ființei umane, ci a planetei înseși: „Ecosistemul Terra” – scrie VH – „e pe cale de a fi descompus și anihilat de un demosistem din care fac parte atât capitalismul democratic cât și comunismul marxist.” Iar ceea ce au în comun ambele flageluri care bântuie omenirea este misocalia.

                                                     
    Cuvântul nu figurează în dicționare, iar prefațatorul și îngrijitorul ediției, dl. Cristian Bădiliță, consideră că e o creație a lui Vintilă Horia, ca antonim al termenului teologic filocalie, iubirea frumosului, a frumuseții. Deci misocalie numește în accepțiunea lui VH, ura împotriva frumosului de orice fel, natural, artistic, spiritual. Este un fenomen declanșat de Revoluția Franceză și dus la dimensiuni planetare de Revoluția bolșevică prin înverșunarea de a distruge „opera dreaptă a creației”. În 1990, cu prilejul unei mese rotunde la care fusese invitat, la Granada, a vorbit despre legătura dintre socialism și misocalie, ura frumosului: „Am arătat cât de urât [subl. aut.] e tot ce a construit comunismul. Arta, arhitectura, literatura, stilul acestui regim în general și deci și imposibilitatea lui ca prin urât să se apropie de adevăr.” L-a interpelat atunci un tânăr comunist care a încercat să apere „eternitatea ideii” pe care o reprezenta. VH i-a răspuns cu un argument care impune tăcere până în zilele noastre tuturor celor ce încearcă să clasifice ororile, estompând malignitatea comunis-mului căreia i-o opun pe cea a nazismului: „I-am spus [...] că atât el cât și ai lui nu mai au dreptul nici măcar să deschidă gura, pentru că sub ei zac o sută de milioane de cadavre.” De necontrazis, statistic dovedit, acest teribil adevăr nu se reduce însă doar la o constatare matematică, ci explică și unul dintre modurile prin care acest fenomen apocaliptic s-a extins asupra întregii umanități și a tuturor modalităților ei de exprimare. Ura cu care a fost umilit, privat de elementara demni-tate umană, martirizat și în cele din urmă asasinat fiecare dintre cele o sută de milioane de victime din 1917 încoace a cuprins insidios toate domeniile sociale și, din modul cum VH le identifică, putem constata că ea, ura, are „fani”, e activă și azi, nu se dă bătută, nu moare de la o zi alta, fiind întreținută cu baloanele de oxigen roșu ale "stângii” (și nu numai) de pretutindeni, încurajată de agresivitatea vernaculară a Rusiei, de la care, de fapt, a pornit totul. „Misocalia a dat naștere răutății” – spune VH – „urâtul a creat pustiul sufletesc în care se zbat acum toate popoarele supuse mentalității comuniste, eticii fără etică, esteticii fără estetică, religiozității fără religie.” Și, pentru că veni vorba de estetică, domeniu căruia îi aparține și arta statuară, avem un exemplu recentissim care confirmă actualitatea aserțiunii lui VH: China comunistă dăruiește orașului Trier o statuie importună și grotescă prin dimensiuni a fatalului său fiu Marx, orașul e, desigur, măgulit, iar însuși domnul Jean-Claude Juncker, politician creștin-democrat (!) și Președinte al Comisiei Europene, a ținut să fie de față și să omagieze memoria – luminoasă, desigur! – a părintelui stafiei care încă bântuie Europa.
    Spre ce ne îndreptăm? Exact spre ceea ce pre-vestea VH: spre un sfârșit de ciclu istoric în care fumul gros pe care-l degajă prăbușirea comunismului confuzionează totul. VH a fost, cu puține excepții, un clarvăzător, iar jurnalul ..........

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Dumitru Chioaru] [Mihaela M. Stroe] [Maria Pal] [Mirela-I. Dorcescu] [Sonia Elvireanu] [Adrian Grauenfels] [Ioana Diaconescu] [Dan Anghelescu] [Gheorghe Simon] [Costel Stancu] [Magda Ursache] [Letitia Ilea] [Horia Dulvac] [Dragos Niculescu] [Andrei Gazsi] [Paul Leibovici] [Rodica Braga] [Andrei Zanca] [Dan Danila] [Clelia Ifrim] [Ionut Caragea] [Dana Gheorghiu] [Vasko Popa] [Radu Ciobanu] [Richard Reschika] [Daniel Corbu] [Mihaela Albu] [Victor Ravini] [Alexandru Cazacu] [Liviu Antonesei] [Florin Sindrilaru] [Michael Krueger] [Hans Dama] [Vasile Gogea] [Reiner Kunze] [Selma M- Eisinger] [Werner Goebl] [A. Grauenfels II] [Dan F.- Seracin] [Mihaela Oancea] [Carmen Secere] [Constantin Arcu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]