Victoria Comnea

                             Victoria Comnea

 

                     VICTORIA COMNEA
              

                     AGONIA DIVINULUI ALEXANDRU
                    
                      

     Când zâmbea, eram fericit dintr-odată. Ciudat! Simțeam același flux, o adiere asemănătoare celei în care doar divinul meu tată, Amon, mă cuprindea uneori. Avea același fel de a-mi îmbrățișa ființa în întregul ei. Ce dar binecuvântat poseda acel tânăr! Numele lui era Damon. Apăruse într-o seară, târziu. A rămas nemișcat și tăcut pe pragul ușii. Mă privea cumva șovăielnic. De fapt, nu mă privea, ci se lăsa privit de mine. Trupul, nicidecum scund, avea fibrele mușchilor armonios înge-mănate și acoperite cu cea mai fină piele. Așa mi s-a părut.
Damon a aruncat doar o privire asupra dezordinii jilave în care lâncezeam și, foarte serios, mi-a spus că are un vin aromat, nici tare, nici slab, nici dulce, dar nici de tot aspru, ci numai bun de băut atunci când ți-e sufletul însetat de uitarea zeilor.
     Aveam sufletul însetat într-adevăr. L-am privit cu ochiul meu de safir moștenit de la Amon și i-am spus să mi-l aducă. Atunci a făcut un pas spre mine, prinzându-mă în strălucirea unor ochi deosebit de mari. Gura, ei bine, gura lui s-a deschis și am văzut doar o gaură neagră. Neantul. Dar asta, tocmai descoperirea asta m-a făcut să mă simt dintr-odată fericit. Mi-a răspuns că nu-l adusese cu el și nici nu avea de gând să mi-l aducă. Dorea să merg la casa lui, pentru că vinul, la fel ca omul, are o casă și, la fel ca omul, nu se poate dezvălui altundeva. Vinul purtat de colo-colo își pierde din savoare. Se tulbură, iar cel care îl bea se umple de nimicnicie.
Mi-a vorbit mult despre vinul lui. Îmi vorbea fără să se grăbească, cu blândețe, ca și cum eu aș fi fost copilul lui. Iar mie mi-a făcut plăcere să-i ascult vocea domoală. În pauze nu clipea. Mă privea cu intensitate, iar eu mă abandonam în strălucirea privirii lui. Nu l-am putut refuza.

M-am urcat în trăsurica lui ușoară. Lungile franjuri aurii se legănau, transfigurând tot ceea ce vedeam într-un val de brocart prețios desfășurat cu repeziciune dinaintea mea. Am intrat în casa tânărului, am rămas în odăile răcoroase și am băut zi și noapte din acel vin. Nu mai știu câte zile, nici câte nopți. Ori de câte ori se golea carafa, gazda mea își trimitea sluga într-o cămară de la subsolul casei. Acolo își păstra vinul Damon. Era un vin cum eu nu mai băusem în viața mea. Și, din ce beam, din aia doream să beau în continuare. Îmi amintesc că, în câteva rânduri, au apărut niște efebi și dansatoare. Își etalau cu grație frumusețea trupurilor goale. Aplaudam. Eram încântat și întristat deopotrivă. Desăvârșirea acelor trupuri îmi amintea de părul meu alb, părul meu de doliu pentru Hefaestion. Sorbeam din cupa de aur pe care gazda mi-o oferise, spunându-mi că aparținuse cândva nebiruitului Heracles, adăugând că erau deja niște ani buni de când acea cupă mă tot aștepta, dorind să fie umplută doar pentru mine.
     Ochii lui mari străluceau. Buzele întredeschise mă lăsau să întrezăresc gaura neagră. Nu cred că am fost vreodată mai fericit ca în acele zile și nopți petrecute în casa tânărului Damon. Poate doar în Carmania, călătorind cocoțat într-un car tras de opt cai, când mă desfătam înconjurat de comandanții, prietenii și iubiții mei, sorbind din vinurile aduse de satrapii și regii care mi se închinau, fiindu-le teamă să-mi înfrunte armata. Mer-geam ziua și noaptea în care sau trăsuri acoperite cu purpură și ramuri verzi, purtând cununi sau colane de flori parfumate, ascultând flautele, dansând dezlănțuiți, împreunându-ne cu toate femeile care ni se alăturau și bând vinul direct din amfore sau cratere mari..
     În casa lui Damon n-am mai retrăit acea fericire plină de frenezie din Carmania. În casa tânărului am cunoscut însă fericirea deplină, împăcată și aducătoare de liniște. Acolo am trăit tihna sufletului. Nu mai posedam nimic. Nu mai doream posesiunea, pentru că aveam deja totul. Totul! Mă cufundam în repaos...
     În mai multe rânduri s-au auzit niște dialoguri repezite undeva, în afara casei. Damon ieșea. Îi auzeam vocea. Era o altă voce Autoritară. Fermă. Niște oameni tot insistau și chiar amenințau. Nu am înțeles de ce. Și nici nu-mi păsa. Eram fericit și nu doream să curm acea fericire. Totuși necunoscuții tot insistau, amenințând că vor trece chiar peste trupul tinerei mele gazde. Mi s-a părut odată că recunosc vocea unuia. Pretindea că flota mea era gata de plecare și aștepta doar semnalul meu ca să facă înconjurul lumii cucerite de mine. Ce cuvinte ciudate pot rosti unii oameni! Nu-mi aminteam să fi avut eu vreo flotă și nici ce fel de lume cucerisem.
     Bine făcea Damon că nu-i lăsa să intre! ......

mai mult....

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Miron Kiropol] [Magda Ursache] [Letitia Ilea] [Iulian Boldea] [Liviu Ioan Stoiciu] [Ion Neagos] [Traian Stef] [Doina Popa] [Liviu Antonesei] [Clelia Ifrim] [Radu Ciobanu] [Mircea Petean] [Dan Florita Seracin] [Eugen Dorcescu] [Daniela Radu] [Victoria Comnea] [Nicolae Iuga] [Dinu Virgil] [Ela Jakab] [Dan Anghelescu] [Julien Caragea] [Dan Chiriac-Kyre] [Viorel Dadulescu] [Mihaela Albu] [Vasile P. Tomoiaga] [Aurelian Sarbu] [Nicolae Coande] [Sonia Elvireanu] [Dana Gheorghiu] [Iulian Chivu] [Boris Marian] [Geo Vasile] [Christel Ungar] [Carolyn M.Kleefeld] [Petru Hamat] [Hans Dama] [Mirel Brates] [Aurel I. Brumaru] [Mariana Moga] [Victoria Milescu] [Valeriu M.Ciungan] [Paul Sarbu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]