Adrian Munteanu

                

                               Adrian Munteanu- web

                                                                                                                                                                                                    

         ADRIAN MUNTEANU


                                             

        DE CE-NEGRESC O COALĂ DE HÂRTIE                                     

     De ce-negresc o coală de hârtie,
     Cine-mi citeşte slova vlăguită
     Şi-un gând zdrobit sub tropot de copită
     Pe care-abia în treacăt de-l mai ştie?

     Pentru a cui risipă adormită,
     Din care-am tot tăiat câte-o felie,
     Însingurat mă-nchid în colivie
     Ca să aştern uimirea-n trup ivită?

     Nu stau la rând cei logodiţi cu rima
     Să se prefacă strâmb că mă iubesc.
     Nici nu îmi dau, din seva lor, infima

     Limbă de timp când pizmele-aţipesc.
     Secunda mea, fugind, se-nalţă prima.
     Dar eu, în taina clipei, mai trăiesc.

 


        DE CE MAI SCRIU SONETE AZI


     De ce mai scriu sonete azi, când veacuri
     De gesturi tandre-au devenit istorii,
     Când melosul suavelor prigorii
     A fost ucis în silnice atacuri?

     Ca să mai simt parfumul fin al florii,
     Să urc visări de taină în hamacuri 
     Şi magice săruturi din iatacuri
     Să le prefac pe toate în victorii.
 

                                                 
                                              

     Ca să-mi cultiv râvnirile ascunse,
     Uitate-atât sub un tărâm anost,
     Prin văgăuni cu umbre reci împunse

     De gândul blând, cel ce cândva a fost.
     Zvârlind poveri în bezne nepătrunse,
     Mai scriu sonete, ca să am un rost.
 

 

  POT EU SĂ-ŢI SPUN CE-NSEAMNĂ POEZIA?


                         prietenului József Kántor

     Jóska, să-ţi spun ce-nseamnă Poezia...?
     Ce-s aceşti nori şi-această dimineaţă,
     Acest ochi viu şi tainic de verdeaţă
     Ce-a colorat tot cerul şi vecia?

     Mai bine taci, priveşte şi învaţă
     Cum smulge gândul din adânc trufia
     Şi învrăjbeşte-n necuvânt hârtia
     Pe care verbu-nfiorat înghiaţă.

     În minte ţin tot focul care scurmă
     Sau pârjoleşte ochii de-i ridic,
     Ca să primesc, când liniştea se curmă,

     Un vers fragil ce mi-a fost dat să-l zic.
     Nimic mai mult. Vei înţelege-n urmă
     Că un poet nu ştie-n rest nimic.

 

 

 

                  sonete-7 - volum - web

                            

Web Design

 

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Liviu I. Stoiciu] [Florin Logresteanu] [Dan Anghelescu] [Mircea Pora] [Mircea Petean] [Marian V. Buciu] [K. V. Twain] [Magda Ursache] [Dan Danila] [Iulian Chivu] [Ion Tudor Iovian] [Marian Visescu] [Boris Marian Mehr] [Ion Rasinaru] [Oana Hemen] [Ezra Pound] [Dinu Flamand] [Mihaela Oancea] [Dorin David] [Stephen Gill] [Adrian Munteanu] [Dorian Obreja] [Dan F. Seracin] [Liliana Danciu] [Gheorghe Simon] [Ana Blandiana] [Liviu Antonesei] [Anca Sirghie] [Radu Ciobanu] [Paul Sirbu] [Francis Jammes] [Miron Kiropol] [Clelia Ifrim] [Ovidiu Bufnila] [Emily E. Dickinson] [Stefanie Golisch] [Herbert W. Muehlroth] [Werner Goebl] [Luca Cipolla] [Georgeta Resteman] [Nicolae Matcas] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]