CALIOPIA TOCALĂ

               
           DE VORBĂ CU SFINȚII

Și se făcea
că mă plimbam cu Sfântul Augustin
pe marginea lumii, 
care semăna cu o sferă de piatră,
și oamenii, ca niște furnici americane,
își băgau coarnele unde nu le era rostul,
iar sfera râdea de naivitatea lor…
și-mi spunea că nu toate lucrurile
sunt albe sau negre, bune sau rele,
urâte sau frumoase
și înspăimântată de această nemernicie,
de dubla măsură din lucruri,
mirată, privindu-i trupul îndoit nu de timp,
ci de dublul adevăr,
l-am întrebat: și de ce te-ai mai risipit…
apoi, am plecat trăgând doar pe jumătate
cortina peste sfera de piatră.
 

          ȘI IUBIRE PĂREA SĂ FIE

Iubirea, iubirea ar trebui să fie, aș fi putut să pot…
mă aflu în cel mai dilematic moment la apus,
în locul cel mai hilar în care s-ar fi putut să fiu,
imaginez dialoguri grele, pare c-aș primi răspuns,
pare că suntem în comunicare
dar semnul c-am fi împreună, nu vine, încă.
Și părea să fie iubire…
 

      
               GÂNDESC FAUSTIAN

Ochiul stâng, urechea dreaptă, brațul dinspre inimă,
piciorul meu din copilărie și ramurile visurilor albastre
își dau întâlnire în creierul meu,
gândim aritmic și anacronic,
după lungimea coapsei și finețea tivului la fustă,
gândesc faustian un pas de deux avec vous, dar
fluturii din stern și livada mea de ambră 
îmi țin ancoră trupul spre cer.

Gândul, estetician și psihanalist incorigibil,
un răzvrătit perpetuu, prins în luptă crâncenă
cu inamicii creierului meu
microbi, stres, anxietate, furie, ură
ca să-mi conserve aciditatea emoției și
strălucirea firului de păr… și, mai ales,
ca să nu-mi uit calea și drumul către mine,
nu-mi doarme niciodată,
nici chiar în visele colorate ale foveei…

Am să-mi înșel creierul, prietenul meu consecvent, cum orice creier, dintr-un craniu, absent,
și am să-mi închid gândul în cascada renunțării…
Da, voi trăi fericirea în nefericire, voi plânge râzând,
deșertul îl voi străbate în pas de dans în răcoarea
din arșița sufletului-peșteră-fântână,
voi asimila gheața diamantelor, lăsând să trăiască liber,
simplu, neconvertit de dogme, făptura din mine.

Vid emoțional, poartă deschisă între timpane,
gândul aripă-n seara inimii
îmi primenește săltăreț obrazul
cu mireasma florilor de tei.

Doar gândirea schimbă tot !