AURELIAN SÂRBU
                        

                  
          ARS POETICA

     poemul meu e ca o pasăre
     zburând fără răgaz
     între cer și pământ
     cu litere de jar în penaj
     înțelese numai de mine –
     realitatea mea în mijlocul luminii

       INSULA COMORILOR INUTILE

     când ne-am desprins de țărm
     m-am închipuit mânuitor priceput de vele-n vânt

     am născocit arhipelagul
           fără semn între ape

     voi nu cunoașteți spaimele corsarului
            abandonat pe insula comorilor inutile

          LUME SECUNDĂ

     între zidurile crescute între noi
          s-a strecurat trupul meu
     
     tăcerea am ascuns-o în rostiri chinuite -
           povară și blestem
           trecut înțeles ca întreg
           într-un târziu grăbit

        NU-MI PĂRĂSI PLEOAPA

     înrămată-ntr-un vis
       mi-ai rămas catedrală
       cu turnuri răsturnate
       și clopote fără dangăt

     nu-mi părăsi ochiul gol
     și pleoapa căzută peste departele drum

     chiar de-aș avea ochii smulși
         ți-aș petrece pașii pe strada mea întunecată
         fiindu-mi încă lumină

          VIA DOLOROSA

     n-am starea locului

     cum sunt din firea lui Dumnezeu
         plămădesc lume după lume
         fără seamăn între ele –
         cruci ale răstignirilor mele
         văpăi orfane-n nopți de veghe
          și pribegii astrale

     deopotrivă și părtaș al lui Sisif
       urc mereu stigmatizat
       prin moarte spre ivire

          RĂSTIGNIREA CENUȘII

     nu mă îmbia cu o lume stearpă –
     eu mă nasc mereu altul și altfel
           viu în fiecare poem

     nu mă ispiti cu o scânteie iute cenușă –
     eu vin din bolgiile infernului
          dezvăluindu-mi în cuvinte
          înțelesul răstignirii
          calea întoarcerii
          izbăvirea
 

          PYGMALION

     am renunțat la modele

     sculptez linii dinlăuntrul meu

     scormonesc în adâncuri
           după brațele Venerei