NU-MI PĂRĂSI PLEOAPA
īnrămată-ntr-un vis mi-ai rămas catedrală cu turnuri răsturnate și clopote fără dangăt
nu-mi părăsi ochiul gol și pleoapa căzută peste departele drum
chiar de-aș avea ochii smulși ți-aș petrece pașii pe strada mea īntunecată fiindu-mi īncă lumină
VIA DOLOROSA
n-am starea locului
cum sunt din firea lui Dumnezeu plămădesc lume după lume fără seamăn īntre ele – cruci ale răstignirilor mele văpăi orfane-n nopți de veghe și pribegii astrale
deopotrivă și părtaș al lui Sisif urc mereu stigmatizat prin moarte spre ivire
RĂSTIGNIREA CENUȘII
nu mă īmbia cu o lume stearpă – eu mă nasc mereu altul și altfel viu īn fiecare poem
nu mă ispiti cu o scānteie iute cenușă – eu vin din bolgiile infernului dezvăluindu-mi īn cuvinte īnțelesul răstignirii calea īntoarcerii izbăvirea
PYGMALION
am renunțat la modele
sculptez linii dinlăuntrul meu
scormonesc īn adāncuri după brațele Venerei
|