|
văd în întuneric
aud în tăceri
pipăi depărtarea-
mi se apropie țărmul
țărmul sunt eu
DIAGNOSTIC
din paradigma sentimentelor mele
mă refuz timid
printre cicatrice
stupefiat și mâhnit
sufăr pasiv
cu prudență și complicitate
invazia formelor confuze
simultan
am murit și m-am născut introvertit
am pierit și m-am ivit din nou nemântuit-
două jumătăți simetrice
ca-ntr-o oglindă
LETARGIE
mi s-au mutat hotarele destinului
trecut sub tăcere
fără să-i pun întrebări primejdioase
nu-mi plâng frustrările
nu-mi neg înfrângerile
așa cum nu mi-aș nega nici moartea
privizoriul se prelungește
în dimineți difuze
ca o rutină
vibrează aerul în jurul rugului meu
copleșit de imensitatea lumii
și de sentimentul limitelor mele
la lumina incertă a unui opaiț
orice e mai ușor ca înțelepciunea
și masca în timp devine față
refuz să imit vocile morților
-nu mătănii
nu imprecații grotești către zei.........
|
