văd în întuneric aud în tăceri pipăi depărtarea- mi se apropie țărmul țărmul sunt eu
DIAGNOSTIC
din paradigma sentimentelor mele mă refuz timid printre cicatrice
stupefiat și mâhnit sufăr pasiv cu prudență și complicitate invazia formelor confuze
simultan am murit și m-am născut introvertit am pierit și m-am ivit din nou nemântuit- două jumătăți simetrice ca-ntr-o oglindă
LETARGIE
mi s-au mutat hotarele destinului trecut sub tăcere fără să-i pun întrebări primejdioase
nu-mi plâng frustrările nu-mi neg înfrângerile așa cum nu mi-aș nega nici moartea
privizoriul se prelungește în dimineți difuze ca o rutină
vibrează aerul în jurul rugului meu copleșit de imensitatea lumii și de sentimentul limitelor mele
la lumina incertă a unui opaiț orice e mai ușor ca înțelepciunea și masca în timp devine față
refuz să imit vocile morților -nu mătănii nu imprecații grotești către zei.........
|