|
Umbra si corabia
Ai mai călătorit prin visele mele?
să-mi leg umbra de nopțile tale
ca un paznic fidel îmbătat de abis ?
trece un tren pe la marginea copilăriei
ca o eșarfă îngălbenită de țipătul vremii
hai lângă mine să scriem împreună
ultimul poem închis în cușca inimii
hai să ne îmbrăcăm în cuvinte de gală
pentru balul nesfârșirii aspre
un sărut patetic ca o plecare spre insulă
îmi voi lega umbra de corabia ta
pentru o altă eternitate.hnă sub măr -
pe un ram doi guguştiuci
construind de zor
Potecile speranței
Denis avea 50 de ani, iar Boris 40. Erau profesori în același oraș, dar la licee diferite. S-au cunoscut cu mulți ani în urmă , la o toaletă publică, cu priviri speriate și clare : se aflau amândoi de aceeași parte a baricadei. Mai apoi și-au făcut vizite, s-au împrietenit, fără a avea împreună alt soi de relație, întrucât amândoi preferau bărbați virili, provocatori, fără accente catifelate. Își ascundeau cu grijă homosexualitatea, din toate motivele posibile, mai ales din cauza meseriei. Denis avea un principiu : elevul rămânea elev, nu-l privea cu alți ochi sau cu pofte deghizate. Lucrurile nu trebuiau amestecate – credea el. Se întâlnea uneori cu Boris și în parcul orașului, spre miez de noapte, la vânătoarea riscantă, erotică. Se considerau pasivi și știau ce-și doresc. Se respectau atât de mult, încât puteau renunța la vreo „partidă”, ca să nu se certe cumva. De obicei Boris îi oferea lui Denis surprize amicale. „Du-te tu, te rog!” – îi șoptea lui Denis acolo pe cărările ascunse ale nopții, când „prada„ cea mai tentantă își făcea apariția. Câteodată rămâneau amândoi la copacul protector, înnebunindu-și „victima” cu mângâieri nebune, așa cum s-a petrecut vinerea trecută cu frumușelul versatil. Așteptarea, mărșăluirea încetă pe potecile speranței, tufișurile negre, zgomotul de vreascuri strivite – toate acestea creau o tensiune crescândă, amețitoare, rară.
Denis își amintea adesea de copilăria chinuită, când semnele înclinației sale pluteau la suprafața lucrurilor. Nu-i plăcea fotbalul, nu tăia animale, se temea de tatăl său și trăia un sentiment permanent de culpabilitate. Nu-și .............
|
