ALEXANDRU JURCAN
Anotimp
Copacul cade în iarnă dar primăvara îi ridică brațele ca unui nou născut spre cerul de azur. Noi câtă vreme aștepta-vom înălțarea? Nu cumva peștera speranțelor miroase a ireversibil?
Blândețe abisală
Vorbele noastre au lacăte aurite se ascund în unghere fierbinți cheile s-au sinucis de-a lungul anilor lăsând răni albastre în rame de oglinzi, însă lacul e la fel de tânăr pândind blândețea ta abisală precum vânătorul ascuns sub anotimpuri – lasă-te să aluneci afară din tine ca o corabie renăscută din durere ca o aripă gata de zbor.
Cerul
Ați tăiat cireșul bunicului din motive de stâlp de telefon apoi mărul auriu al tatei pentru linia de curent electric curtea poleită cu zmeură zace sub marele centru comercial mi-ați așezat copilăria sub ghilotina progresului. Atunci...de ce plânge cerul?
|