Camelia Oprita

                                                                                                              

Web Design

 

                                      CAMELIA OPRITA                                                                        

                CAMELIA OPRIŢA


                                     

Copilăria asta e un fluture...


Să se facă repede copilărie,
cât ar bate trei orologii
cu douăsprezece aripi de pegaşi în cetatea norilor,
să se prefacă zăpezile în armăsari de foc.
Copilăria asta e un fluture
urcat în fulgerul tânăr,
amestec de primăvară şi lumină între flori.
A fi copil e înger la ureche.
Atunci ce rost mai are orizontul
sau râul cu un singur mal?
Că s-a întâmplat să-mi văd aripile în oglinda apelor.
Am trecut de toamna cu buzele de mere roşii,
Jumătate floare, jumătate grăunte de rouă,
plutesc în armura soarelui.
Se-ntâmplă, că s-a întâmplat să mă fac fluture
de la inimă în jos,
hoinăresc deasupra râului de păpădie
căutându-mi încălţările
pe care le avusesem legate c-un fir de nea.

 

Târzie lacrimă, iubirea...


Am fost copila de la ţară,
Veneau necazuri şi treceau uşor.
Mai dragă ca o primăvară,
Trecu copilăria ca un nor.

Ne sunt părinţii aproape morţi
De griji şi de nevoi prea multe,
Copiii lor plecară toţi
Şi glasul vântului se ascute.

Ce singur eşti când nu mai vine nimeni,
Flămând de lumea-ntreagă.
E Postu' Negru şi e vineri,
Nu-i nicăieri copila dragă.

      
Când l-am văzut din nou pe tata,
Îşi ascunsese moartea-n piept,
Spunea ce este judecata:
Să, ţii, copilă, drumul drept.

La crucea lui încerc să mă adun,
Trăiesc în lacrimi amintirea:
Rămân, tăicuţă, mai rămân,
Târzie lacrimă, iubirea.

 

Rădăcini şi soare


Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viaţă şi moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.
Ţineam cu o mână
păpuşa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.
Mă muşca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.
Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
când eram copil...
Ce timpuri călătoare,
mamă, rădăcini
şi soare.
Săream într-un ochi de apă,
în ghete să-mi încapă
ploaia, cerul, norul, vântul
printre care şi pământul.
Erau timpuri călătoare
şi-aveam frunze-degetare,
mamă, rădăcini
şi soare.

Aripi

(lui Constantin Brâncuşi)

Pasărea timpului
se desface în cântecul dălţii,
se roteşte în lumina stelelor de piatră,
lepădându-şi încremenirea:
Uitaţi-vă la cer, cerul trăieşte!
Are aripi în numele celui ce i le-a modelat..
                

[HOME] [DESPRE REVISTA] [REVISTA] [Kurt Tucholsky] [Nicolae Silade] [Jack Hirschman] [Stefan Ghilimescu] [Mirela Roznoveanu] [Andrei Zanca] [Magda Ursache] [Kurti Laszlo] [Radu Ciobanu] [Dan Damaschin] [Dumitru Chioaru] [Ioana A. Dragomir] [Remus V.Giorgioni] [Marieva Demetrescu] [Paul Sarbu] [Caroline Carver] [Alexandru Jurcan] [Maria Postu] [Stefan Marinescu] [Camelia Oprita] [Hans Sahl] [Constantin Tanase] [Tadeusz Rozewicz] [Fernando Gill Villa] [Carlos Aguasaco] [Oscar Limache] [Fernando S. Torres] [Helmut Krausser] [Ciprian Vestemean] [Mihaela Pasat] [Nicolaie Adam] [Gabriel Todica] [Daniel T. Moran] [Alexandru Cazacu] [Mihai Eminescu] [Paul Leibovici] [Laurian Lodoaba] [Andrej v. Amady] [Werner Goebl] [Tatiana Ernuteanu] [COLECTIA] [BIBLIOTECA] [CONTACT] [REDACTIA] [IMPRESSUM] [LINKURI UTILE]