|
Ori versul puțin mai tare
Fără liniştea călătoare
Din veșnicii întregi și pline,
FENICE, cred, știe mai bine?!...
Taraba fără mărţişoare ?
Martie, mândru și călare ?
Fără mărţişoarele cercei
Ce pun la urechi scântei
Din văpaia vetrei mele
Unde a plouat cu stele ?
Cred că nu m-am înșelat,
Ce să zic…Ar fi păcat.
Și fără să mă întrebi, ia-le.
Ia-le! Toate astea-s ale tale
Să-ţi umble sufletul beat,
De fericire, peste leat.
Trei, doi, unu, iată:
Prinţul Martie se-arată.
Februarie, închizând ușile,
Își strânge orele și pleacă de-a bușile.
L-a strâns, și l-a împachetat,
Un vârtej, amestecat, l-a ajutat.
Și un somn, care de lene,
Nici nu mai clipea din gene.
Poate doar, din când în când,
Răsturnat cu faţa-n sus, visând,
Niţel mai dădea din coadă,
Nu cumva în vis să cadă,
Ca un ghem, de porţelan,
De pe raft, într-o altă zi din an.
-Ce-ar fi sacrificiul IERNII
Fără venirea PRIMÄVERII ?
Scrie-mi
Ți-am scris rânduri pe care nu credeam că le pot scrie
Ți-am scris poezii de dragoste fără să pot dormi
M-am inspirat din versurile lui Eminescu și Baudellaire
Și din cântecele lui Barry Manilow
M-am folosit de scrierile lui Cioran și Ţuţea
Sofocle şi Aristotele; Homer, Ovidiu şi Platone
Din Virgilio Publio! Chiar și din știința lui Plinio
Și din Corpus iuris civilis di Giustiniano…
A fost o iubire disperată…
Dar iată, acum sunt mai bine
Și scriu ultima mea scrisoare pentru tine.
M-ai aprins ca focul când erup vulcanii
Mă ameţeai cu iasomii în zorii
Ai sădit în mine lumi nebănuite
Şi ca într-un templu cu zidiri boltite
Cuvintele tale de mine-au fost sfinţite.
Dar de-acum nu-ți mai scriu!
Scrie-mi tu:
Scrie-mi când vântul scutură copacii
Și nu vrei să fii singur...........
|
