VIRGIL DIACONU

                               


         POEZIA FABRICATĂ DE COMPUTER...


      O dezbatere la care am participat de curând, „Impactul Inteligenței Artificiale asupra literaturii”, susținută de către câțiva scriitori în cadrul unui festival literar, mi-a arătat că posibilitățile noastre creatoare pot fi mai largi decât cele clasice și chiar înlocuite uneori de programele Inteligenței Artificiale.
      Despre mașinăria creatoare de literatură știam câte ceva, pentru că prin anii ′70 sau ′80 am descoperit într-un almanah literar un poem creat de computerul Calliope. Nu am păstrat almanahul, însă prin anii 2000 am găsit poemul pe internet, în limba franceză, și l-am publicat, tradus în românește, în revista Cafeneaua literară, pe care o redactez. Acesta a fost primul meu „contact” cu Inteligența Artificială – I.A.
      Acum aflu că oricine poate să își conceapă poezia prin programele speciale ale Inteligenței Artificiale... Și, drept dovadă, un prieten accesează ChatGPT de pe telefonul său, chiar în fața mea, și îi comandă programului un poem în stilul lui Bacovia. Și poemul sosește pe telefon în câteva secunde... O altă comandă va însemna, imediat, un alt poem în stilul lui Bacovia... Și așa mai departe, de sute de ori. Rămân uimit. Dar tinerii poeți cunosc foarte bine aceste lucruri, le consideră firești și chiar își concep poezia prin I.A... 
      Ce este ChatGPT? Reclama de pe Internet spune că „ChatGPT este produsul unui laborator de cercetare și dezvoltare. A fost antrenat «citind» toate informațiile care sunt disponibile până în 2021, echivalentul a 12 miliarde de pagini A4. El poate să răspundă la întrebări din istorie, politică, știință, medicină, programare, muzică, filme sau cărți. Poate să scrie povești, poezii, scenarii de film sau linii de cod pentru aplicații și poate să dea și sfaturi.” O adevărată minune...
      Alături de poemul în stilul lui Bacovia se pot crea poeme în stilul oricărui alt poet și chiar poeme în „stil propriu”, pe care poetul și le poate asuma... Așadar, eu îmi pot crea prin programul I.A. „propriile” poeme! În fața acestei practici creatoare, am cel puțin o întrebare:

      Ce sens are să îi dau I.A. să facă poezie în numele meu, când cel care are de spus ceva într-o poezie sunt EU? Pentru că, dacă mă aștern la scris, o fac tocmai pentru că EU vreau să îmi exprim bucuria sau tristețea, încântarea sau revolta, pentru că EU vreau să îi spun prințesei mele cât de frumoasă este și cât de mult o iubesc... De ce trebuie să facă mașina toate aceste lucruri pe care le simt și gândesc EU? Poate I.A. să simtă și gândească în numele meu? De ce trebuie să mă dea I.A. afară din propriul suflet și din propria poezie? 

      Computerul are, este adevărat, anumite calități uimitoare, pentru că el poate să mă informeze, să imite și să modifice o informație umană, o creație umană, însă el nu poate să creeze în numele meu. În plus, destinatarul creației mele este un om, iar nu un computer. Iar acest cititor îmi judecă poezia cu mintea sa, iar nu printr-un program artificial implantat.
      Scrisul cu pana, cu stiloul, creionul, pixul, mașina de scris, cu computerul, toate acestea sunt utilizări ale unor unelte de scris, dar uneltele nu pot să înlocuiască creativitatea umană. I.A. vorbește mai mult despre performanța unei unelte care are capacitatea să imite și transforme o creație deja existentă, a mea sau a altcuiva, dar I.A. nu creează din propria inspirație poezie. Iar evoluția uneltelor de scris nu înseamnă și evoluția scrisului ca artă literară, deci ca literatură artistică. 
      O altă întrebare: De ce apelează totuși un poet la „creativitatea” I.A. atunci când el creează un poem? Probabil pentru că imaginația acelui poet este atât de săracă, încât poetul în cauză socotește că I.A. poate să umple golul său de imaginație...
      Și într-adevăr, I.A. poate să producă texte inedite, deci asocieri de cuvinte și expresii neobișnuite, insolite, stranii, care lasă impresia unei imaginații poetice bogate... Analizate însă mai atent, poeziile fabricate prin I.A. au ruperi de sens, nepotriviri de ritm, sunt parțial incoerente și lipsite de sensibilitate, de lirism. Ele pot fi socotite „originale”, însă originalitatea lor cipată nu este una artistică și, în plus, ea exclude originalitatea autentică, aceea a poetului.
      În epoca postmodernă contemporană se produce „poezie” și cu faimoasele programe ale I.A., însă aceste poeme artificiale nu sunt la înălțimea poemelor clasice, a Epopeii lui Ghilgameș sau a marilor poeme biblice, Iov, Eccelsiastul, Cântarea cântărilor, Plângerile lui Ieremia, începutul cărții Facerea, a unora dintre Psalmi. Poezia fabricată de I.A. nu demonstrează că ea este superioară poeziei scrise cu pana de gâscă sau cu tocul de os pe plăcuțele de argilă în Sumer. Ce poezie a fabricat I.A. mai puternică decât poemul Dragostea, inclus în Prima scrisoare a Apostolului Pavel către Corinteni, scrisă cu cerneală pe piele de capră (1 Corinteni 13)? Firește că I.A. este uimitoare în multe domenii, dar creativitatea ei poetică este minimă.
      La dezbaterea „Impactul I.A. asupra literaturii”, la care am participat în luna mai 2024, s-a afirmat că unii dintre tinerii care au citit din poeziile lor la festivalul FILSTREET și-au comentat creațiile în termenii I.A. Ei pot fi creatori artificiali, fabricanți de poezie prin programele inteligenței artificiale. 
      Înmulțirea operelor „poetice” create artificial ............

mai mult........