©https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Z%C3 %A9no_Bianu,_photo_de_Chantal_Messagier..jpg?uselang=fr  

                         ZÉNO BIANU

      (28 iulie1950 - 9 ianuarie 2026)

      
                  Mic elogiu albastrului*

                          
                UVERTURA ALBASTRĂ


Ce ar putea conține un Mic elogiu al albastrului?
Albastrul. Decât albastrul. Întregul albastru.
O tiranie cerească. O îndestulare de lumină.
Iar în același timp?
O mulțime de amintiri prețioase atașate afectiv acestei culori (copilărie – de la Grădina Botanica până la Marea Mediterană, călătorii – din Afganistan până în Tibet) ritmând in vivo traiectoria mea, ca idee călăuzitoare, obsesivă; 

o apropiere aproape de fuziune a zăcămințelor albastre care marchează istoria picturii (de Bellini la Yves Klein, trecând prin Noaptea înstelată de Van Gogh și mărețiile albastre ale lui Miró);

o invitație de a asculta notele albastre a marilor figuri jazzistice – Chet Baker (Born to Be Blue *), Billie Holiday (Am I blue?), John Coltrane (Blue Train), etc., atâtea icoane purtătoare a acelei energii melancolice atât de particulară, blues-ul;*
 
o meditație vertiginoasă, între astrofizică și metafizică, asupra culorii albastre percepute ca paradigma universului, fundalul lumii în care ne desfășurăm. Albastrul ca o cheie absolută: cheie de sol, cheie ale viselor, cheie a câmpiilor. Albastrul în ambitus cu infinitul. Puterea sa de evoluare potrivit lui Kandinsky.

Nu vom uita să ne întrebăm, alături de Éluard, de ce „pământul e albastru ca o portocală”. Vor apărea, de asemenea, pe ici, pe colo, câteva nestemate de neîncadrat (din Mots bleus de Christophe, până la Bleu du ciel de Georges Bataille) pentru a ne dezvălui și mai bine forța ciudată și unică a unei culori nu ca și celelalte.

Nu vom uita să ne întrebăm, alături de Éluard, de ce „pământul e albastru ca o portocală”. Vor apărea, de asemenea, pe ici, pe colo, câteva nestemate de neîncadrat (din Mots bleus de Christophe, până la Bleu du ciel de Georges Bataille) pentru a ne dezvălui și mai bine forța ciudată și unică a unei culori nu ca și celelalte.

                                   *

Albastrul, înțelegem, se asumă aici afectuos. Ca un busolă care marchează neobosită sudul minunat. De la A la Z, de la apnee la zen, toată viața mea se regăsește sub forma unui alfabet luminos și turnat. O poveste personală a azurului în douăzeci și șase de episoade. O autobiografie prin prisma albastrului. Un alfabet al exaltărilor, unde descoperi semnele pasionale ale predilecției mele pentru nuanța albastră. Gândind, văzând, respirând cu inima, adiindu-mă cu azur. Se desfășoară necontenit precum un caleidoscop de stări emoționale. Pare că nu încetează niciodată să-și emită magnetismul. Pentru cei care îl ascultă continuu, le îngăduie să radieze – și să viseze pur. Numele se schimbă, sursa însă rămâne prezentă. Oricât l-ai aborda, albastrul deschide un spațiu de intensitate pură. În adâncul cerului ca și în adâncurile inimii. Merită un elogiu arzător.

* Pentru piesele și albumele menționate în cursul textului, facem referire la „Discography bleue”.



                        APNEEA ALBASTRĂ


     Când îți revii, viața este evidentă. Privești altfel. Nu mai ești substanță, ci natură pură. Inspirația, scufundarea, tăcerea – sunt un ritual. Imaginează-ți puțin. A trăi moartea ținându-ți respirația. Uitându-te în cele din urmă. Intrând într-o legătură profundă cu Nimicul. Cu matricea originară. Ai sentimentul că nu faci decât să fii una cu universul. Tu înveți eternitatea…
     Astfel prietenul Jean-Marc Barr îmi destăinuie în câteva cuvinte mystice și călduroase pasiunea sa pentru albastru. El este acolo, lângă mine, ca un visător fără margini, cel care a fost principele azurului lichid. Noi evocăm apneea, disciplina pe care Jean-Marc o percepe literalmente ca și „Cadillac-ul albastru al explorării spirituale”.
     Este oare altceva decât o prelungă coborâre în sine? întreabă el. O respirație oprită în adâncul albastrului? Șaptezeci la sută din apă este în corpurile noastre – șaptezeci la sută din apă pe planeta noastră. Înotul, nu înseamnă oare regăsirea continuă a fluxul interior?
     Lumea este aproape integral lichidă, dar nu ocolește nicicând sirenele… Într-o zi de august 2015, regina apneei nu a mai ieșit la suprafață din ape. De douăzeci și trei de ori campioană mondială, deținătoare a patruzeci și unu de recorduri mondiale, capabilă să rămână mai mult de nouă minute în apnee statică, Natalia Molchanova de parcă ar fi fost înghițită în timpul unei scufundări periculoase în..............

mai mult........