SONIA ELVIREANU

                   
                             Între real și magic
                                                
E un rar privilegiu ca longevitatea să meargă mână-n mână cu creativitatea, ca dorința vitală de-a scrie să se concretizeze în cărți la o vârstă venerabilă. E cazul scriitorului Gheorghe Jurcă care publică alternativ poezie și proză într-un ritm de invidiat. După volumul de versuri Amazoanele de la Kotoncu (2025), îi apare volumul de proză scurtă Cosașul stelelor, o elegantă ediție cu o reproducere pe copertă după tabloul Le faucheur al lui Jean-François Millet (Ars Longa, 2025).

Imaginea Cosașului pictorului francez rezonează pe deplin cu titlul cărții și impune o figură arhetipală din mediul rustic, introducându-ne în zona realismului: țăranul la coasă, pe țarina lui, într-o legătură osmotică cu pământul și cerul. E figura centrală din povestirea cu același nume care deschise volumul, cea mai amplă din cele opt. Acest cosaș liber și dedicat muncii sale, o proiecție a țăranului ancestral, este emblematică pentru autor, care consacră povestirea memoriei tatălui său.

Prozatorul recurge la o narațiune heterodiegetică pentru a reface nostalgic figura tatălui, autoritate supremă în familie, un ardelean liber din Munții Apuseni, dăruit pământului pe care trudește: „o vitalitate și o energie rar întâlnite”, „vorbă blândă și un glas dulce, căci între altele era și un mare doinitor”, cantor în biserică, „cel mai strașnic cosaș din aria demografică a Apusenilor”, cu o „relație inefabilă” între el, ogor și animale.Tatăl întruchipează virtuțile țăranului dârz, harnic și demn, gata de sacrificiu pentru familia lui. Pentru el pământul e valoarea supremă, însă fiii săi se desprind de sat căutând o viață mai ușoară la oraș. Între ei se distinge Gore, în care îl întrevedem după profil pe autorul însuși: un copil harnic, sensibil, inteligent, visător, hotărât, mândru, atras de cunoaștere. Hotărât să facă carieră la oraș, îndură orice umilință pentru a putea învăța. Face figură aparte printre elevii din Abrud, îmbrăcat țărănește și cu opinci, dar i se recunoaște inteligența și pasiunea pentru studiu. Își urmează cu tenacitate visul: studiază filozofia în capitală și face carieră de jurnalist.
 

Realismul evocării vieții aspre la munte, „un univers din iarbă, piatră și păduri de pini, stejari, carpeni” e atenuat de sensibilitatea auctorială ce surprinde cu uimire frumusețea efemeră a clipelor: înflorirea tufelor de hașmină din jurul casei, o uimitoare explozie de lumină, și cositul ierbii în zori. Introducerea oniricului în text, visele lui Gore și ale tatălui său, dezvăluie atracția lui Gheorghe Jurcă pentru fantastic, plăcerea ieșirii din real și locuirii în imaginar, unul ampretat de mitologic și livresc.

Un vis cât o viață ne propune o reîntâlnire cu trecutul, în același univers familial, cu bunicul, o figură aparte în familie: crescător de animale, vânător, notar în sat, cantor, combatant în primul război mondial, un petrecăreț. Modul de evocare e diferit: o narațiune homodiegetică pornind de la revederea bătrânei case părintești, care declașează fluxul de amintiri. Intruziunea oniricului și inflexiunile poetice antrenează firul povestirii la limita irealului: „Noaptea a coborât peste sat ca o pasăre sură, calmă, abia bătând din aripi”. Visul se întrețese cu amintiri din copilărie și elemene de fantastic. Imaginile și vocile mamei și ale tatălui se desprind din memoria afectivă a adultului, fiind figuri emblematice complementare în scrisul lui Gheorghe Jurcă, precum yin și yang.

Bunicul autorului apare înr-o nouă ipostază în Bunicul meu vorbea în somn cu Dumnezeu. Accentul cade pe credința bătrânului, înzestrat cu „puterea de fantazare ieșită din comun”, pe dorința de cunoaștere manifestată în insolitul dialog oniric, amical, respecutos, plin de iubire față de divinitate, despre facerea și mersul lumii, despre om și condiția sa. Relația cu divinitatea dă sens spiritual existenței sale și pregătește trecerea senină a pragului între lumi.

Felii de timp și Într-o zi cu ploaie sunt povestiri de inspirație erotică, de esență tragică. Prima pare o rememorare a unei aventuri sentimentale din adolescență, curmată de destinele diferite ale celor doi, cu sfârșit tragic pentru seducătoarea Afrodita, învățătoare într-un sat, căsătorită cu un om de afaceri, care își pierde averea provocând tinerei soții depresia și moartea în urma șocului existențial. Tânărul care o iubise rămâne cu amintirea ei, fulgerat de tragica veste, înfiorat când năluca fetei îi apare în gară.

Gheorghe Jurcă își împinge povestirile la limita dintre real/ireal, încât te întrebi dacă întâmplarea e realitate ori vis precum aceea din Într-o zi cu ploaie, unde personajul narator evocă o tulburătoare întâlnire cu o copilă minunată, care nu și-a văzut niciodată chipul și dispare tragic. Pe fondul rememorării unui fapt de viață real, aventura cu caii la păscut iarbă pe dealul Roții, e imaginată povestea fetei din grădina cu cireși și cutremurărorul ei sfârșit în casa părăsită din livadă. Glisarea între lumi în maniera realismului magic și fantazarea romantică sunt specifice scrisului său.............

mai mult........