|
Cei valizi
s-au desprins ca faianța
de pe zidurile caselor vechi
și-au plecat să se înmulțească
în alte zări
după cum se știe
la diferite temperaturi materia migrează
dintr-o formă în alta, iar și iar, la nesfârșit
fără să obosească vreodată
cerul e moale
cu el se învelește țara până sub bărbie
urmărindu-și respirația
care își joacă pâlpâirea tot mai rar
tot mai aproape de buze
Știrea de seară
era un întuneric pursânge
valurile aduceau la mal aerul sărat al nărilor lui
acesta era peisajul
doar 49 de persoane
au mai rămas
când se întorceau acasă călare
pe măgărușii oboselii lor
chiar aici pe faleză
printre ruine
megafoanele strigau să nu se apropie nimeni
să nu se apropie
până când Glonțul
a hotărât că ba da
lăsați copiii să vină la mine
– în clopotnița acelui gând am înnoptat
învelit în ce am găsit pe acolo
bravo bravo scrie pe spatele tabloului cu îngerași
pe care se plimbă ploșnițele și larvele lor arămii
nu-i așa, domnule
sufletele noastre ca niște tigăi fără mânere
pe cine vrem noi să păcălim
cine să cumpere nevolnicia noastră
cine crezi c-o să-și pună coliba aici
unde ochiul speriat vede cum
moartea la capătul de sus al pârtiei
așteaptă startul
cine-l va da
intestinul subțire, colonul
creierul macerat
sau una din miliardele de celule
nimeni nu știe cât e lungă sau
cât de abruptă
cât de alunecoase-s părțile ei
înghețate
ca rujul de pe dinții doamnei de la parter
...........
|
