ȘTEFAN JURCA

                                      Nella

 
     Sigur că lucrurile nu s-au întâmplat cum am declarat eu doamnei avocat, o doamnă cu „d” mare, dar așa m-a învățat dânsa, nu prea aveam bani deși Roco lucrase la trustul de con- strucții industriale, i-am dat bani și ea m-a învățat să declar că el a lunecat în cuțitul de bucătărie și astfel i-a fost secționată vena femurală. Era inginer de Timișoara , șef de lot, câștiga cât trei muncitori la un loc. Venea acasă frânt de obosit, uneori și băut după 12 ore de șantier, construiau noua locație la Peco, cel mai mare depozit de carburanți din Nordul României. Adevărul este că voiam să-i tai sula, să se învețe minte că are două fete și o nevastă de ținut și nu-i el de amantă ori de țiitoare, cum se zi- ce la noi. De ce-i ardea lui Roco, de futut și  noi n-aveam bani de haine și încălțămuri la fete. Ce o fi el, Carol al doilea, pulosul, să se spurce cu cine-i vine în cale ? M-au condamnat pentru ucidere din culpă comună, dumnezeu să-i știe cu legile lor de doi bani. Acolo am dus o viață de rahat, eu absolventă de matematici am stat cu tot felul de bețive și prostituate patru ani de zile. Fătuțele mele au rămas pe mâna nimănui că mama tot așa, nu știu cum s-a întâmplat, dumnezeu s-o ierte, am atins-o parcă împins de diavol și s-a lovit în cădere. Nu mă mai lăsa în pace, că de ce nu ne facem și noi vilă că vecinul nu are facultate și are casă cu trei etaje. A murit pe loc dar pe vremea lui Ceau nu se cădea ca o absolventă de facultate să fie criminală. Ce-s eu Râmaru ? Fetele au fost crescute și „grijite„ de neamurile lui, nici nu știam că are atîtea neamuri. Cât am fost studenți , dumneata poate ai memorie mai bună, da, domnule scriitor știi cât de mult ne giugiuleam.
     Pe asta mare , pe Liza, am născut-o acolo, cum umblam cu căruciorul prin piața Catedralei, pe la cofetăria Violeta, pe lângă fântâna cu peștele, până la Operă, la Lacto-Vegetarian. Apoi intram în parcul Rozelor, Liza începea să gângurească când ajungeam sub tufele de trandafiri, dincolo Bega, leneșă, nămoloasă, sălciile despletite, bărcile, canoiștii, jucătorii de tenis și cei de handbal. Liza e acum mare, are familia ei , doamne, sunt bunică, nici nu știu dacă să-ți reamintesc de zilele acelea, cum te-am văzut cu Anișoara la Mozodrom, eram la începutul studenției mele. După trei ani de matematică la institutul de 3 ani am continuat la universitate, colegele mele de la institut își făcuseră familia lor, eu mă luptam să am diplomă de profesoară de liceu ori de matematician la un centru de calcul unde am și ajuns până la urmă. 

      
În spatele Sălii sportului era mozodromul, mă țineam cu Laci, era din secuime, Sântu Gheorghe, parcă,un băiat minunat, ținea la mine , mă făcea să mor de plăcere. Stăteam mai întâi pe conducta care venea de la centrala termică, îmi încălzeam bucile amorțite de frig, mă săruta, el m-a învățat cu limba în gură, își strecura mâna în sânul meu apoi intra în ,,hololupchii ,, mei sârbești. Făceam pe mine de plăcere, îl lăsam dar numai în picioare. I-o scoteam la timp, fuga apoi la cămin că se închide și portarul cere vamă. Dușul de rigoare, cu para defectă, zgomotul apei pe cimentul din baie, patul tare și curat. Ce vremuri. Acum au voie să facă ce vor ei dar nebunii ăștia caută alte plăceri, alcool, droguri, ierburi, etc. Parcă eu le știu pe toate. Și pleacă în alte țări, cele mai hulite pe vremea noastră, ce să vezi , ce ne spunea nouă despre capitalism, nici nu e cu mult diferit de ce am aflat și eu acultându-l pe unul, pe altul. Îmi spunea un șofer, ce a lucrat la noi: s-a urcat în Franța pe trenul de marfă ce trece prin tunel, fără viză , fără alte aprobări și a ajuns în Anglia. Acum face curățenie în birourile centrale ale unei firme din Londra. Câștigă de trei ori cât aici la noi. Își pune banii deoparte, doarme și mănâncă pe unde poate și pe unde se nimerește. A luat un telefon dintr-un birou și nu mare i-a fost mirarea când a aflat, la celălat capăt al firului, că-i răspunde de la servici de aici de la noi din țară. Că are să-și lichideze nu știu ce garanție la biroul de contabilitate, a rugat pe unul să plătească în locul lui că-i va întoarce banii. Își adună lire sterline să-și cumpere un microbuz cu care se va privatiza ori când vine acasă ori va trece în Italia și va face naveta România – Italia să transporte călători ori bagajele celor plecați acolo, la lucru. Numai sula de Roco nu găsea nimic și era și inginer. Parcă nu-mi pare rău că l-am trimis pe lumea cealaltă, păcat de fete că sunt încă fără viitorul asigurat. Nu-l sătura dumnezeu de femei că și în Timișoara de asta l-am lăsat pe secui, pentru Roco, namila , că intra în mine ca o basculantă cu scula lui cât o mâță de mare. Și nu-l mai săturam , parcă până la mine n-a mai văzut cur de muiere. Mă morsoca și mă sugea ca un vițel, secuiul era nimic pe lângă el. E drept că și mie-mi convenea că de asta am fost geloasă, altul ca el n-am mai aflat , ne potriveam și la înălțime că atunci când mergeam pe Corso întorcea lumea capul după noi. Asta i-a fost soarta. Gata, de când am ieșit nu mai sunt Ica, la toți le spun că eu sunt Nella, așa-mi ziceau când eram la liceu, poate că dacă-mi schimb numele se sperie răul..