ŞTEFAN JURCA
                      
 

        Rugă

Parcă se aude cum crește
Pădurea tânără
Cu trunchiurile ca niște lumânări
Casa gândurilor sprijină
Dealul de carpeni
Zile agitate aducătoare
De spaimă din galbena Asie
Doar firul de iarbă
Străbate fără de grijă
Vino, doamne ori
Pe îngerul păzitor
Trimite-l spre noi.

                     
        Nori albi

Nori de vată deasupra
Pe Dealul Tâlharilor
Nehotărâți au ajuns
Pe genunchii de cremene
Din Șaua Fecioarei
 Stau atârnați norii albi
Între ver și pământ
E o secetă
De nu s-a mai văzut
Cer oțelos, epidemii și războaie
Insomniile cresc
Foamea,frica și frigul
Amenință lumea.

      
          La margine de ziuă

Când pelerina albă apare printre fagi
Îndepărtată-i ziua și-n lume e pustiu
Doar merele de toamnă lumină în desagi
Și-i scurtă nechezarea în trap de bidiviu
Între aici și-acolo fuioarele de gânduri
Pe care tu umil și obstinat le torci
Așa nepământean alergi doar printre rânduri
La margine de ziuă când ostenit te-ntorci
Ce fel de guri să fie în pragul dimineții
De-ngurgită și roua purtată-n subsiori
Ci de o vreme încă hlamida tinereții
Doar din plecări făcută-i cunună de fiori             
Sortite-ți sunt de toate și miere și venin
Ci împăcat cu lumea nici unuia dator
         

Sub mantia de nouri să vezi cerul senin
Când de lumina lină te mai apucă dor.

        Oglinda

S-a dus bruma de tinereţe deodată
Cu liniştea din casa noastră
Deasupra stejarilor canadieni
S-a dus totul într-o vagă uitare
Venele se-ngroaşă peste pulpe
Genunchii-s moi tociţi ca piatra fântânii
Pisoiul nici nu miaună,el ar vrea
Să poată vorbi să fie stăpîn
Peste porţelanuri şi alte obiecte
Încremenite-n vitrine
Doar oglinda culoarului stă
Ca o proastă ce-şi arată goliciunea
Aşa mută îşi arată averea
Crengile de tei zac aruncate în colţ
Lângă uşă mireasma lor ne adoarme
Trecem în vise vârtoase ca într-o
Apă străvezie în care
Plutim fără noimă
 
Toate s-au dus numai florile
De tei stau la uscat pe ziare
Doar oglinda ca proasta-şi arată
La toţi goliciunea.